Volei, 40 de ani de la câștigarea „Cupei Balcanice”!
decembrie 4, 2023 | Administrator
Motto: „Un succes care nu are urmări nu înseamnă nimic”.
VOLTAIRE (1694 – 1778), scriitor și gânditor francez
Voleiul șimleuan a promovat pentru prima dată în Divizia A, în anul 1978. După patru ani în prima divizie a țării, la sfârșitul Campionatului Național de Volei 1981-1982, echipa „Silvania” din Șimleu Silvaniei s-a clasat pe locul al III-lea, urcând pe podimul de premiere după Dinamo și Steaua, ambele din București. De fapt, în acea perioadă, Silvania a „bătut” toate echipele din Divizia A, chiar și pe Dinamo și Steaua! Și, parafrazându-l pe Albert Einstein, spun că jucătorii ei n-au făcut doar o echipă de succes, ci una de valoare! Ca atare, prin această izbândă onorantă, Silvania a participat în anul următor (1983) la Cupa Balcanică, pe care a reușit s-o câștige la Belgrad, în partida retur cu echipa locală „Partizan”.
În anul 2013, șimleuanii au sărbătorit 30 de ani de la câștigarea Cupei Balcanice, iar zălăuanii tot 30 de ani de activitate pe prima scenă a voleiului românesc masculin, după preluarea echipei Silvania și redenumită „Elcond” Zalău! Festivitatea s-a desfășurat la Zalău, în duminica din 15 decembrie 2013, cu participarea reprezentanților celor două echipe (jucători, antrenori și conducători), precum și a unor oficialități de la nivel local, județean și național.
Acum, la împlinirea celor 40 de ani de când echipa „Silvania” a câștigat „Cupa Balcanică”, din inițiativa domnului Teofil (Teo) Chiș – maestru emerit al sportului la volei, sub egida Primăriei și a Consiliului Local Șimleu Silvaniei, festivitatea s-a desfășurat joi, 30 noiembrie 2023, pe scena Casei Orășenești de Cultură, la începutul programului cultural-artistic de sărbătorire a Zilei Naționale a României! Moderator a fost domnul Adrian Lungu, angajat la Radio România Actualități și colaborator la Ziarul „Magazin Sălăjean”, cu sprijinul elevei Dalia Șandor (CN „Simion Bărnuțiu”) și al doamnei Lavinia Berar – agent de turism la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Șimleu Silvaniei.
Invitat pe scenă, domnul Cristian Lazăr – primarul orașului, a spus:
„(…) Țara se construiește prin cetățeni, prin cetățenii ei. Și cetățenii ei o fac mai bună sau o fac să strălucească, prin munca lor de zi cu zi, prin faptele lor și prin activitățile lor. Așa încât, valorile nu trebuie uitate, nu trebuie lăsate în urmă. Mai mult de-atât, ele trebuie prețuite și puse la loc de cinste. Sunt români care, prin munca lor și rezultatele lor, au dus numele acestei țări pe cote înalte, la nivel european și mondial. Trebuie să ne mândrim cu ei, pentru că ei ne fac mândri în fiecare zi. Și sportul este o «carte de vizită» pe care România a jucat-o de multe ori la nivel mondial, și căreia i-a deschis multe uși. Și, pornind de-aici, Șimleu Silvaniei are din plin această carte de vizită! (…) În urmă cu 40 de ani, de aici, de la Șimleu Silvaniei, pleca o echipă de tineri spre Belgrad. De-acolo, acei tineri s-au întors campioni balcanici și au adus la Șimleu Silvaniei Cupa Balcanică la volei masculin! Prin urmare, ne mândrim cu ei și, ceea ce facem azi este un moment simbolic, pentru că trebuie să ne bucurăm și să-i primim, pe fiecare dintre ei, în aplauzele dumneavoastră!”.
Apoi, i-a prezentat, pe: Mircea Tutovan – „tunarul” Europei, Vasile Mășcășan – căpitan de echipă și coordonator-ridicător, Teofil Chiș – coordonator-ridicător, Ioan Țerbea, Adrian Arbuzov, Ioan Ghic, Vasile Dănuț Ciontoș, Cristian Strauff (absent), Ioan Popa, prof. Octavian Baști – antrenor, Ioan (Onuț) Pușcaș, Marius Năsăudean, Nicolae Ilieș (absent) și prof. Marin Ștefan – președinte al Consiliului Orășenesc pentru Educație Fizică și Sport Șimleu Silvaniei (1972-1990). Rând pe rând, strângându-le mâna și felicitându-i, în aplauzele asistenței, a înmânat fiecăruia PLACHETA DE ONOARE (o frumoasă „medalie dreptunghiulară”), cu următorul conținut: „Primăria și Consiliul Local Șimleu Silvaniei acordă PLACHETA DE ONOARE domnului…… la împlinirea a 40 de ani de la marea victorie obținută prin câștigarea trofeului internațional „Cupa Balcanică” la volei – Belgrad 1983, pentru promovarea și contribuția aduse la dezvoltarea voleiului șimleuan. Primar, Mihai-Cristian Lazăr, Șimleu Silvaniei 2023”.
În continuare, domnul primar Lazăr, a mai zis:
Vă mulțumesc în fața dumneavoastră și în fața întregii săli! Și, să știți că, în momentul în care ați fost aplaudați, v-a aplaudat întreg orașul! Pentru că, ceea ce ați făcut este de neprețuit, ați ridicat acest oraș pe culmile performanței sportive și, pentru aceasta, recunoștința noastră nu va fi niciodată îndeajuns. Vă mulțumim și ne înclinăm în fața dumneavoastră!”.
La invitația domnului Adrian Lungu, au vorbit: Marin Ștefan – „Bună seara tuturor! Felicitări pentru că sunteți prezenți aici, fapt pentru care vă mulțumim! Aceștia sunt artizanii voleiului de performanță șimleuan, chiar zălăuan, pentru că echipa de volei Silvania din orașul nostru a fost prima echipă din județul Sălaj care a urcat pe cea mai înaltă treaptă, la nivel de țară. Ei sunt artizanii, și-i felicit! De fapt, au contribuit mulți, chiar și unii dintre dumneavoastră, precum și alții care nu mai sunt prezenți printre noi, cum ar fi Ioan Cherecheș – președinte al Asociației Sportive „Silvania”.
(…) Îmi pare rău că nu este aici cel mai «artizan» dintre artizani, căruia i se datorează aceste succese, cel din anul 1978, la promovarea în Divizia Națională A, precum și cel din 1983, când am câștigat Cupa Balcanică. Nu-i aici, știți unde este… Dumnezeu să-l odihnească! Dr. Ioan Pușcaș și-a închinat viața în două direcții: în cea a jurământului lui Hipocrat, lăsându-ne renumitul medicament Ulcosilvanil și Spitalul Orășenesc care-i poartă numele, și în cea a voleiului de performanță, lăsând conducerea echipei fiului său, prezent aici. (…) În această carte a mea este scris despre el, așa – //„A fost un OM, precum un pisc de munte-n soare, / Cu ochii – doi copii în sărbătoare, / Cu inima – o mare-n vijelie, / Cu gândurile – aripi de vultan, / Trăind o viață plină de elan / Și care într-o zi s-a stins, ca o făclie, / Dar îi simțim și azi lumina și căldura vie…” //. Să-l ierte Domnul!”. Teofil Chiș – „Bună seara! Vă mulțumim pentru aplauzele pe care ni le oferiți! Și în numele antrenorilor, al tuturor jucătorilor și al celor care au contribuit la succesele voleiului în perioada 1978-1983 și, ulterior, și la celelalte două promovări, vă mulțumim! Vreau să vă aduc la cunoștință că Șimleu Silvaniei, în acea perioadă, s-a numărat nu numai printre cele 20 de centre din țară care au avut echipe în primul eșalon, am contribuit și la promovarea și dezvoltarea voleiului sălăjean. În fața dumneavoastră se află cinci maeștri emeriți ai sportului la volei, care au activat pentru echipa Silvania. Aceștia și-au adus o contribuție deosebită la câștigarea ultimei medalii de bronz la Campionatul European din 1977 din Finlanda, la Helsinki: Mircea Tutovan, Vasile Mășcășan, Ioan Țerbea, Adrian Arbuzov și subsemnatul. Este o mare onoare pentru Șimleu, că cinci maeștri emeriți ai sportului și-au adus o contribuție hotărâtoare la obținerea ultimei medalii a voleiului românesc. Sunt 46 de ani de-atunci. Vă urez sărbători fericite! La mulți ani, România!”.
În alocuțiunea sa de final, când asistența aplauda în picioare, domnul Adrian Lungu spunea:
„Vă mulțumim tuturor pentru ceea ce ați făcut pentru sportul românesc, pentru orașul Șimleu Silvaniei! (…) Mulțumim domnilor, vă dorim multă sănătate și să ne bucurăm împreună și de alte momente la fel de frumoase! Vă mulțumim! Vă mulțumim și dumneavoastră, domnule primar, pentru că sunteți alături de noi!”.
Activitatea a continuat la o masă comună, într-o atmosferă de bună dispoziție, unde acești sportivi de performanță, care și-au dorit să fie împreună la această sărbătoare, și-au depănat amintirile, făcând comentarii pertinente despre viața voleibalistică a orașului din acele vremuri și nu numai.
Felicitări și, deopotrivă, mulțumiri, DOMNILOR!
Prof. Marin ȘTEFAN – UZPR,
Publicist, Șimleu Silvaniei