Simpozion al tradiţiilor la Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei
mai 1, 2009 | Administrator
1 – 3 mai 2009
Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei a fost, în primele zile ale lunii mai, gazda simpozionului intitulat sugestiv “Valorificarea şi păstrarea tradiţiilor populare” moment inclus în şirul de evenimente prilejuite de “Zilele Tradiţiei”.
Simpozionul a reunit, într-un cadru ştiinţific, prestaţii artistice şi practice din mai multe regiuni ale ţării şi din Republica Moldova.
La deschiderea simpozionului, primarul oraşului Şimleu Silvaniei, ing. Septimiu Cătălin ţurcaş, a subliniat importanţa manifestării, aflate la cea de-a IV-a ediţie, reliefând rolul pe care îl are păstrarea tradiţiilor populare în contextul culturii europene contemporane şi insistând asupra valorificării acestot tradiţii spre a fi cunoscute de generaţiile viitoare, deoarece tradiţiile populare româneşti sunt parte integrantă a fiinţa noastre naţională contribuind pe deplin la menţtinerea identităţii neamului românesc în marea familie a naţiunilor lumii.
În cadrul simpozionului au fost prezentate peste 30 de comunicări care au oferit auditoriului un adevarat periplu al obiceiurilor din mai multe zone etnografice ale ţării şi ale comunităţilor româneşti de peste hotare, fiind scoase în evidenţă tradiţia şi modernitatea, modul în care acestea se întrepătrund şi se menţin în atât în mediul rural, cât şi în cel urban.
Discuţiile şi prelegerile au exemplificat cu precădere modul de perpetuare al obiceiurilor în etapele principale ale vieţii, respectiv naşterea, nunta şi moartea.
Sărbatorile creştine ale Crăciunului, Paştelor, Rusaliilor, Sf. Maria, etc. au constituit prilejul de a pune în scenă numeroase prezentări artistice şi culinare, prezentate la acest simpozion ca adevarate aspecte ale fiinţei tradiţionale româneşti.
Un moment inedit al simpozionului a fost reprezentat de lucrarea profesorilor Cristina şi Pompiliu Ciolacu de la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu, judeţul Gorj, lucrare intitulată “Icoană de vatră în sudul Carpaţilor Meridionali”, interesant de audiat îndeosebi pentru modalitatea de prezentare, structurată într-un ritm poetic, pe un fond muzical de fluier.
Profesorul Valeriu Chiper, de la şcoala Mihail Sadoveanu din Chişinău, Republica Moldova, însoţit de vicepretorul capitalei moldovene, a oferit tuturor participanţilor un moment artistic referitor la “Practicarea vechilor obiceiuri populare în contextul marilor schimbări din societatea contemporană” , ajutat fiind de familia Bejenaru din localitatea Văleni, Republica Moldova, care a realizat partea practică a prezentării.
Frumuseţea şi unicitatea tradiţiilor ţăraneşti în anumite momente ale anului, cum ar fi perioada semănăturilor, au fost exemplificate foarte original de către profesorul Victor Pintea, de la Clubul Copiilor din Jibou, acesta punând accent pe valorificarea scenică a obiceiului popular de pe valea Someşului denumit “Craiul Sămănătorilor”.
Obiceiul încondeierii oualor de Paşte a fost prezentat de către eleva Simona Noaptes, din localitatea Vintileasca, judeţul Vrancea în cadrul îndeletnicirilor tradiţionale săteşti.
Un alt moment deosebit de interesant în cadrul simpozionului, moment intitulat “Rromii şi blestemul”, a fost prezentat de către profesoarele Alina Contiş şi Daciana Lucaciu de la Şcoala Gimnazială din Pustă Vale.
Elemente ale “Factorului ancestral în folcloristica plaiului unghean” au fost prezentate de către profesoara Galina Moraru din Ungheni, Republica Moldova.
Profesorul etnolog şi cercetător al vechilor obiceiuri populare, domnul Pamfil Bilţiu, a exemplificat “substratul mitico-magic al obiceiurilor de primăvara din Maramureş”, iar profesoara Rozalia Filip de la Clubul Copiilor din Cehu Silvaniei, alături de trei eleve, a prezentat câteva tehnici culinare şi renumita “paleucă”, o mâncare tradiţională pregătită în perioada Craciunului în Giurtelecul Hotodului din Satu Mare.
Directorul Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei, prof. Gavril Neaga, a prezentat lucrarea “Sărbătoarea Paştelor Morţlor în satul Drighiu, judeţul Sălaj”, lucrare care detaliază ritualul sărbătoririi paştelor morţilor (Păştiţele) în această localitate, un adevărat tezaur de tradiţii populare.
Important de menţionat este faptul că simpozionul a fost “acompaniat” de veselie, curiozitate etno-folclorică şi tradiţionalism din partea tuturor participanţilor, toate acestea fiind însoţite de preparate culinare tradiţionale.