Şimleuanii sunt în “grafic” !
noiembrie 5, 2011 | Administrator
CS PHOENIX Şimleu Silvaniei – CNE CSS LAPI Dej = 3 – 0 ( 24, 17, 17 )
Până la disputarea meciului, se părea că, şimleuanii nu şi-au pus sub semnul întrebării victoria, poate – doar – scorul, pe seturi şi puncte. De aceea, ei au fost surprinşi de abordarea acestei întâlniri de către partenerii de joc, pentru că elevii antrenorului Vicenţiu Dumitrescu au fost puşi pe fapte mari, lucru demonstrat, mai ales, în primul set. E-adevărat că localnicii au pornit greoi, cu preluări ale mingii greşite, cu atacuri în aut sau blocate. Noroc că ai noştri şi-au revenit spre finalul actului întâi, tăindu-le “pofta” oaspeţilor de a păşi cu dreptul în această partidă, prin câştigarea acestui set. Trezirea la realitate a gazdelor (“nota bene”, tuturor), pentru un bun parcurs în graficul prefigurat de staff-ul clubului şimleuan le-a permis acestora să se impună cu scorul de 3-0 la seturi.
Poate că, mai uşoară ar fi fost misiunea lor în această partidă, dacă-i aveau alături pe Dacz Andras şi Eugen Ilieş, fără a mai vorbi de Sergiu Ilieş !… Aşadar, a fost o victorie meritată, obţinută după 70 de minute de la fluierul de începere.
Cum spuneam, în primul act, dejenii s-au aflat la conducerea jocului în majoritatea timpului. După 3-1, 7-3, şi 9-7, ei au reuşit şase puncte consecutive (15-7), când servea coordonatorul Ionuţ Silaşi Şerban, iar la fileu erau eficienţi Ifrim, Feicsuk şi, mai ales, Grigoraş, cel care le-a făcut gazdelor clipe negre, în tot meciul, prin atacurile lui surprinzătoare şi în forţă. Încet-încet, însă, ai noştri s-au regăsit la timp, au egalat la 22 şi au luat conducerea în două rânduri: 23-22 şi 24-23. Mingea de set a fost anulată de atacul lui Grigoraş, ducând meciul în prelungiri. Mingile bine servite de Abraham, coordonările bune ale lui Harlişca din preluările lui Puşcaş şi, apoi, atacul decisiv al lui Pop ( în bloc-aut, Pall), au pus punct setului, după 26 de minute de joc antrenant, cu scorul de 26-24, pentru sălăjeni. În actul secund, gazdele au fost cât se poate de precaute şi au controlat ostilităţile “da capo al fine” (!), lucru reliefat şi de evoluţia scorului: 3-1, 9-4, 11-9 şi, imediat, 16-9 (!), cu cinci puncte la rând, făcute pe serviciul lui Pop şi isprăvile celor de la plasă: Harlişca, Puşcaş şi Ardelean. În continuare, cele şapte-nouă puncte în plus (17-10, 22-13), au fost liniştitoare pentru ca sălăjenii să se impună cu scorul de 25-17. În ultimul set (al treilea), oaspeţii au dorit, cu orice preţ, să rămână în meci, fapt evidenţiat şi de tabela de scor: 2-0, 5-2, 8-6, 12-10, pentru ei. A urmat o bătălie sportivă de “care pe care”, cu egalităţi de scor la: 12, 13, 14 şi 15. După ce ai noştri au avut 18-17, au realizat, “en-fanfare” (!), şapte puncte succesive, prin serviciile dirijate de Pop şi execuţiile prompte, la fileu, ale lui Abraham, Pantea şi Ardelean. Până la urmă, omniprezentul dejean Grigoraş, prin atacul lui în aut, a pus capăt setului şi meciului: din nou, 25-17 pentru şimleuani.
La CS Phoenix, antrenorii: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund, au aliniat formaţia: Adrian Pop, Andrei Harlişca, Ioan (Onuţ) Puşcaş, Mircea Abraham – căpitan de echipă (Dacian Ardelean), Sergiu Ivan, Constantin Pantea şi Gheorghe Boroeanu – libero.
Au arbitrat bine: Radu Sindreştean – principal, Muth Sergiu – secund (ambii din Baia Mare), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Ionuţ Baciu şi Mihai Bujor – asistenţi ( ambii din Zalău ).
Sâmbătă, 12 noiembrie a.c., şimleuanii vor juca, în deplasare, cu dechipa CNMB VARTEX din Râmnicu Vâlcea.
Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei