Şimleuanii au suferit al treilea eşec consecutiv

februarie 9, 2013 | Administrator

VCM LPS Piatra Neamţ – CS PHOENIX Şimleu Silvaniei = 3 – 0
( 22, 20, 16 )

Aşteptatul meci al revenirii şimleuanilor în rândul învingătorilor a fost aproape o “umbră” a celui din turul campionatului, când ai noştri i-au învins categoric pe pietreni cu scorul de 3-0 (12, 16, 22), pe fondul unei combativităţi remarcabile. În absenţa antrenorului Mircea Abraham (din motive de sănătate), ei au suferit al treilea eşec consecutiv, rămânând pe locul VIII în clasament, cu 20 de puncte. Va fi o perioadă dificilă pentru şimleuani, în care se încinge lupta pentru a rămâne în “play-off”. Oaspeţii au început destul de curajos partida, dar şi-au pierdut “elanul” pe parcurs. Au fost destul de ambiţioşi, dar deficitari la serviciu şi la preluare, iar unele atacuri au fost slab finalizate de Pop, de Bala şi de Teuşan, cu toată strădania ridicătorilor Toth şi Harlişca pentru construirea acestora. Pietrenii, graţie experienţei competiţionale, au câştigat pe merit, după doar 65 de minute de joc efectiv şi au urcat pe locul VI în clasament, cu 23 de puncte. După un debut nefavorabil, gazdele au avut puterea să revină, jucând ca o adevărată echipă, cu servicii bine dirijate, cu atacuri, cu blocaje şi cu autodublaje eficiente. Din preluările sigure, coordonatorul Moisa a reuşit să-i pună în valoare pe: Harbuz, Purice, Mocanu şi Viţelaru.

Şimleuanii au început bine meciul şi, în două treimi din primul set, s-au aflat la conducerea jocului, când scorul le era favorabil: 2-0, 4-3, 8-5, 14-10, 18-17. După ce au reuşit egalarea (19-19), localnicii s-au distanţat la trei puncte (22-19), când servea Moisa, iar în linia întâi se aflau: Harbuz, Mocanu şi Purice. Diferenţa de trei puncte s-a menţinut până în final (23-20, 24-21), perioadă în care antrenorul secund Marius Oniga n-a făcut nicio schimbare de jucători şi n-a fructificat cel de-al doilea “time-out” (?!). Astfel, moldovenii au câştigat setul cu scorul de 25-22.

Ardelenii au început bine şi actul secund (2-0, 3-1, 4-2, 5-4), însă gazdele au avut o revenire în forţă, cu patru puncte consecutive (8-5, la primul “time-out” tehnic), pe serviciul lui Viţelaru. Diferenţa s-a mărit la patru-cinci puncte (10-6, 12-7, 21-17, 23-18), după care pietrenii şi-au adjudecat setul cu scorul de 25-20. Cel de-al treilea set a fost şi ultimul, pentru că sălăjenii au avut o prestaţie slabă, conducând o singură dată pe tabela de scor: 3-2. După egalitatea de 6-6, gazdele au etalat un joc pragmatic, cu acumulări evidente de puncte:11-7, 18-13, 22-15. Între timp, schimbările efectuate de antrenorul Oniga (Bokor cu Filip şi Toth cu Harlişca), precum şi cei patru timpi de odihnă n-au stopat acţiunile eficiente ale moldovenilor, care s-au impus cu scorul de 25-16.

Piatra Neamţ: Vasile Afloarei, George Moisa (Cristian Zaha), Ionuţ Harbuz – cpt.(Laurenţiu Iosif), Codrin Mocanu, Răzvan Purice, Ciprian Viţelaru şi Rareş Gavril – libero. Prezenţi: Alin Bălan, George Ciupe şi Ştefan Cazacu. Antrenori: Dan Gavril – principal şi Nicolae Buruş – secund.

Şimleu Silvaniei: Bokor Gabor (Florin Filip), Cristian Pop, Marian Bala – cpt., Ionuţ Rus, Toth Gabor (Andrei Harlişca), Ovidiu Teuşan şi Paul Olar – libero. Prezent: Kis Gabriel. Antrenor secund: Marius Oniga.

Au arbitrat bine: Mirel Zaharescu – principal şi Lucian Năstase – secund (ambii din Galaţi). Observator F.R. Volei: Adin Cojocaru (Bucureşti).

Sâmbătă, 16 februarie a.c., pietrenii vor juca, în deplasare, cu echipa Explorări Baia Mare, iar şimleuanii, acasă, cu CVM Tomis Constanţa.

Clasament
 Nr.Crt. Echipa  Puncte
1  CVM TOMIS Constanţa  14  12  2  39:17  35
2  SCMU Craiova  15  11  4  39:21  33
3  Unirea Dej  15  10  5  35:21  39
4  Remat Zalău  16  9  7  34:25  29
5  Ştiinţa Explorări Baia Mare  15  10  5  31:26  26
6  VCM LPS Piatra Neamţ  14  8  6  30:26  23
7  Dinamo Bucureşti  16  7  9  25:30  22
8  Phoenix Şimleu Silvaniei  16  6  10  28:33  20
9  CSM Agronomia Bucureşti  15  6  9  24:30  19
10  Steaua Bucureşti  15  4  11  18:34  13
11  “U” Cluj-Napoca  15  0  15  5:45  0

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei