Sfinții Dimitrie
octombrie 26, 2023 | Administrator
În ziua de 26 octombrie este praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir. Acesta a fost fiul prefectului Cetății Tesalonic. Îmbrățișând credința creștină, a fost întemnițat, chiar dacă ajunsese general și prefect al Iliricului. Întrucât a refuzat să participe la ceremoniile păgâne, a fost anchetat, bătut și schingiuit.
Când Nestor, tânărul creștin binecuvântat de Dimitrie înainte de lupta din arenă, l-a ucis pe Lie, gladiatorul preferat al cezarului Maximilian Galeriu, acesta a poruncit ca Dimitrie să fie ucis în temniță. Soldații au intrat în celulă și l-au străpuns cu sulițele, după ce el însuși ridicase mâna, lăsându-și coastele descoperite pentru a suferi asemenea lui Iisus Hristos. Trupul său a fost îngropat de către credinciosul Lupu. Mai târziu, când bolnavul Leontie l-a dezgropat, a fost găsit luminat, frumos mirositor și izvorând Mir.
Sfântul Dimitrie este patronul Balcanilor și al Craiovei, fiind pus pe Tricolorul Românesc și pe Stema României. Potrivit unei tradiții populare, în noaptea de dinaintea Sfântului Dimitrie, se fac focuri, iar în ziua respectivă se împart daruri.
Ziua de 27 octombrie este închinată Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, Ocrotitorul Bucureștilor. El s-a născut în jurul anului 1.186 în satul Basarabi, din sudul Dunării, într-o familie de români care locuiau pe malurile Lomului. Părinții săi se ocupau cu creșterea animalelor. Pentru că aceștia au murit de timpuriu, Dimitrie s-a angajat cioban în sat pentru a-și putea întreține frații.
Tradiția spune că era prieten cu animalele, hrănea căprioarele și un urs, care-i căra bagajele peste tot. De asemenea, se mai zice că atunci când, fără să vrea, a călcat peste un cuib de păsărele, și-a pedepsit piciorul, ținându-l desculț timp de trei ani. Îngrija mormintele părinților, făcea curat în biserică, iar după moartea logodnicei sale înainte de nuntă, a urmat calea monahală. Ca atare, și-a găsit adăpost într-o peșteră din apropierea satului său, ducând o viața aspră, în post și rugăciune, până la sfârșitul vieții sale. Acolo a murit, trupul său fiind ascuns de pietrele care au blocat intrarea. A fost descoperit printr-o minune! Când peștera a fost inundată, el s-a arătat în vis unei fete bolnave, spunându-i că va fi vindecată dacă trupul său este scos la lumină. A fost găsit neputrezit, într-un loc strălucitor. Ca atare, a fost depus în Basarabi, unde românii au construit o biserică.
În anul 1774, în timpul războiului ruso-turc, boierul Hagi Dimitrie a adus moaștele la București. Acestea au fost întâmpinate de o mulțime de credincioși, fiind depuse în Catedrala Metropolitană, devenită apoi Catedrală Patriarhală. A fost declarat ocrotitor al Bucureștilor în anul 1792, în timpul Mitropolitului Filaret al II-lea, iar în anul 1955, Patriarhul Justinian Marina a proclamat canonizarea lui.
La mulți ani cu sănătate tuturor celor care poartă numele de: Demetra, Dima, Dimitra, Dimitri, Dimitrica, Dimitrie, Dimitrina, Dimitrița, Dimitriu, Dimitru, Dumitrache, Dumitra, Dumitran, Dumitrana, Dumitre, Dumitrica, Dumitrița, Dumitrică, Dumitriu, Dumitru, Dumitraș, Dumitruț, Mitache, Mitica, Mitică, Mitra, Mitrea, Mitrel, Mitrica, Mitrică, Mitru, Mitruș, Mitruț, Mitu, Mituț, Mița!
Prof. Marin ȘTEFAN – UZPR,
Publicist, Șimleu Silvaniei