Şcoala “SILVANIA” în sărbătoare !
noiembrie 13, 2008 | Administrator
Timp de trei zile (13-15 noiembrie a.c.), Şcoala Gimnazială “Silvania” din Şimleu Silvaniei a fos în sărbătoare. Şi nu într-una oarecare? A fost o mare sărbătoare a elevilor, a părinţilor acestora Şi a cadrelor didactice, organizată şi desfăşurată sub genericul “Zilele Şcolii Silvania “, ediţia întâi. Echipa managerială a şcolii, condusă de profesoara Angela Maria Lipo, a demarat un amplu proiect de sărbătorire a acestei prestigioase instituţii de învăţământ şimleuan şi sălăjean, cu prilejul împlinirii a 120 de ani de învăţământ românesc pe aceste meleaguri (“Şcoala mea în prag de sărbătoare”), culminând cu manifestările cultural-educative, artistice şi sportive de la sfârşitul săptămânii trecute. In această perioadă, după dezvelirea oficială a plăcii cu denumirea actuală a şcolii, au fost declarate “Zilele porţilor deschise” în Şcoala Gimnazială “Silvania”, ocazie binevenită de a vedea şi constata modul în care se desfăşoară amplul proces instructiv-educativ în această instituţie de învăţământ. Au fost vizionate standurile claselor de elevi, expoziţiile de icoane şi cele de uniforme şcolare, asistându-se la un mini-program artistic şi la un concurs de “karaoke”. Elevii claselor I-IV şi învăţătoarele au organizat o frumoasă discotecă şi un inedit carnaval în aer liber, alături de discoteca elevilor din clasele V-VIII.
La Casa de Cultură Orăşenească, într-o atmosferă entuziastă, sub monitorizarea profesoarei Marioara Ghile – consilier educativ, s-a cântat “Imnul Şcolii Silvania”, în primă audiţie, s-au ţinut discursuri comemorative pertinente (prof. Angela Maria Lipo – directoare, Ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primar, ing. Radu Lazăr – viceprimar şi preot Ciprian Robotin – fost elev al şcolii), s-au vizionat filme despre trecutul şcolii, despre elevi şi cadre didactice, de-a lungul timpului, au fost premiate fostele cadre didactice şi elevii olimpici ai şcolii şi a fost prezentat un program artistic susţinut de foşti şi actuali elevi ai şcolii.
Remarcăm aportul incontestabil al învăţătoarei Delia Remeş la realizarea filmelor pomenite, reproducând un “pasaj” din expozeul domniei sale :
“Grădina secretă a sufletului meu păstrează, în cele mai tainice unghere, sentimentele calde şi unice ale elevei care a descoperit lumea şi care continuă să o descopere pentru că, nu-i aşa ?, nu încetăm niciodată să fim căutători de frumuseţi, de puritate. şi de adevăr: adevărul de a fi OM “.
În aceeaşi locaţie, s-a desfăşurat concursul-spectacol “Miss şi Mister Toamna – 2008”, câştigat de elevii: Iulia Biriş – clasa a VI-a B şi Iustin Pop – clasa a VII-a B.
Activităţile sportive au cuprins întreceri de cros, ciclism, handbal, volei, minifotbal şi şah, la care au participat şi elevi de la şcolile gimnaziale “Horea” şi “Bathory Istvan”, precum şi de la Colegiul Naţional “Simion Bărnuţiu”.
Balul şcolii, condus, mai ales, de profesoarele Delia Purghe – directoare adjunctă şi Simona Bara – psiholog şcolar (cu tombolă, cu licitaţii de obiecte, printre care şi “Foaia matricolă” (!) a primarului Septimiu Cătălin Ţurcaş – fost elev al şcolii, cu cântec, joc şi voie bună ), la care au participat cadrele didactice, părinţii elevilor şi invitaţi de seamă (printre care: prefectul Sălajului, dr. Barbu Todea; inspectorul şcolar general adjunct, prof. Szabo Stefan; primarul oraşului, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş, cântăreţul de muzică populară Dinu Iancu Sălăjeanu etc.), s-a constituit într-un veritabil act de caritate, încununând frumoasa sărbătoare a Şcolii Gimnaziale “Silvania” din Şimleu Silvaniei.