Şah: competiţie – Cupa „UNIRII”
ianuarie 25, 2018 | Administrator
Motto: „Șahul este jocul jocurilor pentru educarea tinerilor”. (Marin ȘTEFAN)
S-au împlinit 159 de ani de la „Mica Unire” (cea din 24 ianuarie 1859). Din nou, cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, Primăria și Consiliul Local Șimleu Silvaniei, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Silvania” Șimleu Silvaniei, au organizat competiția șahistă Cupa „UNIRII”, pentru elevi din școlile gimnaziale. Concursul s-a desfășurat, în devans, în Centrul de Documentare și Informare al școlii amintite, marți, 23 ianuarie 2018, reunind 76 de elevi, fete și băieți. Conform tragerilor la sorți individuale pentru cele trei categorii de întrecere, s-a jucat în „sistem eliminatoriu”, la 19 mese de șah.
Și de această dată s-a văzut interesul elevilor pentru „sportul minții”, întrucât șahul este un mijloc excelent de educare a tinerilor, în lupta lor pașnică pentru situarea pe unul dintre locurile podiumului de premiere. În acest sens, „șahul este mai mult decât un joc. Este o diversiune intelectuală, care are anumite calități artistice și multe elemente științifice” (talentatul cubanez José Raúl Capablanca, 1888-1942, campion mondial de șah între anii 1921-1927, supranumit „Mozart al șahului”). Unii elevi au etalat evidente cunoștiințe șahiste, mai ales în finalurile de partide, fiind atrași de spiritul competiției, cel al întrecerii sportive. Concursul a fost și un bun prilej de pregătire pentru șahiștii participanți la etapa județeană a campionatului de șah pe echipe (trei băieți și o fată) din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, școli gimnaziale.
Juriul concursului a fost format din profesorii: Gavril Lungu (Școala „Silvania”), Barna Krisztián (Școala „Báthory István”), Bogdan Pop (Școala nr.1 Pustă) și instructorul de șah Iván Vasile (pensionar). Cei mai buni șahiști au fost declarați:
– clasele pregătitoare – I: locul 1. Alexandra Ribar și David Man (ambii, Școala „Silvania”); locul 2. Cezara Purghe (Școala „Silvania”) și Gudor András (Școala „Báthory István”); locul 3. Maria Vereș Pop (Școala „Silvania”) și Bálint Samuel (Școala „Báthory István”);
– clasele II – IV: locul 1. Iulia Vedinaș (Școala „Silvania”) și Veres David (Școala „Báthory István); locul 2. Geiger Kira și Antonio Bonțe (ambii, Școala „Silvania”); locul 3. Luana Ardelean și Tudor Purghe (ambii, Școala „Silvania”);
– clasele V – VIII: locul 1. Böti Vivien (Școala „Báthory István”) și Luigi Pop (Școala „Silvania”); locul 2. Kőteles Stefania (Școala „Báthory István”) și Vlad Oros (Școala „ Silvania”); locul 3. Daniela Macovei și Raul Baciu (ambii, Școala „Silvania”).
Cel mai tânăr participant a fost Alexandra Ribar – clasa pregătitoare de la Școala „Silvania”.
În cadrul festivităților de premiere, acestora li s-au înmânat diplome, cupe și medalii, însoțite de felicitările și aplauzele binemeritate ale celor prezenți, printre care s-au aflat colegi și părinți.
Prof. Marin ȘTEFAN
Publicist, Șimleu Silvaniei