ROMÂNIA, la Jocurile Olimpice Paris 2024
iulie 22, 2024 | Administrator
Motto: „Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!”.
Pierre de COUBERTIN (1863-1937), pedagog și istoric francez, inițiator al Jocurilor Olimpice moderne
Jocurile Olimpice (JO) de vară, cel mai mare eveniment sportiv mondial, au ajuns la ediția a XXXIII-a și se vor desfășura în perioada 26 iulie – 11 august 2024, la Paris. La întreceri sunt așteptați peste 10.500 sportivi din 203 țări membre ale Comitetului Internațional Olimpic (CIO), precum și sportivi ruși și belaruși, sub drapel neutru, în afara sporturilor de echipă. Iar în program sunt 329 de probe sportive, în cadrul a 32 de sporturi.
Mascota JO 2024 este o bonetă frigiană într-o formă triunghiulară, cu zâmbet prietenos, ochi albaștri, panglică tricoloră și adidași mari și colorați. Ea reprezintă un „ideal”, o „alegorie a libertății”, evidențiind legăturile dintre Franța modernă și lumea antică. De fapt, „boneta frigiană întruchipează capacitatea pe care o avem cu toții împreună atunci când decidem în mod colectiv să ne ridicăm pentru a lupta pentru mai bine. Așa s-a întâmplat în timpul Revoluției Franceze și așa va fi din nou cu Jocurile Olimpice de la Paris 2024, pentru că este vorba de o revoluție prin sport”, a declarat Julie Matikhine, directorul de brand al Comitetului de Organizare a JO de la Paris. De aceea, boneta este cunoscută și sub numele de „căciula libertății”, o pălărie conică purtată în antichitate în: Persia, Balcani, Tracia, Dacia și Frigia, un loc din Turcia de astăzi, de unde-i provine numele. Versiunea paralimpică are un picior protetic care ajunge până la genunchi. Iar Jocurile Paralimpice, ediția a XVII-a, se vor desfășura în perioada 28 august – 8 septembrie 2024, tot la Paris. Securitatea acestor Jocuri Olimpice va fi asigurată de 30.000 de polițiști și jandarmi, sprijiniți de 15.000 de militari și de peste 20.000 de agenți de securitate privată. De asemenea, 30.000 de voluntari vor îndruma sportivii și spectatorii, ajutând și la cele aproximativ 6.000 de controale antidoping ce vor fi realizate pe durata întrecerilor sportive.
România a participat la 22 de ediții ale JO de vară, obținând 309 medalii: 90 de aur, 97 de argint și 122 de bronz. Se împlinesc 100 de ani de la organizarea JO de vară de la Paris, ediția a VIII-a (4 mai – 27 iulie 1924). Atunci a fost prima participare oficială a României la acest eveniment sportiv, când a câștigat prima medalie olimpică: bronz la rugby! Totuși, prima prezență românească în mișcarea olimpică a avut loc în anul 1899, când George Gh. Bibescu (fiul fostului domnitor Gheorghe Dimitrie Bibescu) a fost ales membru al CIO, iar România a devenit a șaisprezecea națiune din lume cu un membru în forul olimpic internațional. Iar a doua prezență românească în mișcarea olimpică a fost la JO Paris 1900, când senatorul George Alexandru Plagino, în nume personal, s-a clasat pe locul 13 din 51 de concurenți, la întrecerile de tir (talere). În plus, el a fost cooptat ca membru CIO în anul 1908, funcție pe care a deținut-o până în anul 1949!
Delegația României, TEAM ROMÂNIA, are 107 sportivi (56 feminin și 51 masculin), la 18 discipline și este condusă de către domnul Florin Mișcă – secretar general adjunct al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR). Iar canotorii Marius Vasile Cozmiuc și Ionela Livia Cozmiuc, soț și soție, vor fi purtătorii Drapelului României la festivitatea de deschidere, care pentru prima oară în istoria olimpismului se va desfășura în afara stadionului, pe râul Sena. Aproximativ 94 de barje îi vor purta pe sportivi, de-a lungul a șase kilometri de scenă, de la Podul Austerlitz până la Piața Trocadéro de lângă Turnul Eiffel! Sportivii români vor purta uniforme create de desingerul Gyarfas Oláh, fabricate de Firma „Pandora Prod” din Focșani. Culoarea predominantă este galben, un simbol al identității naționale, dar și al unei atitudini optimiste și prietenoase a sportivilor români.
Atletism: Delvine Relin Meringor și Joan Chelimo Melly – maraton; Alina Rotaru Kottmann – săritura în lungime; Miklós Andrea– 400 metri; Stella Jepkosegei Rutto – 3.000 metri obstacole; Alin Firfirică – aruncarea discului; Alexandru Novac – aruncarea suliței; Rareș Toader – aruncarea greutății; Andreea Taloș și Diana Ion – triplusalt; Florentina Iusco – triplusalt și săritua în lungime; Bianca Ghelber – aruncarea ciocanului; Daniela Stanciu – săritura în înălțime. Antrenori: Mihai Corucle, Carol Șanta, Mihaela Melinte, Cristin Eșanu, Oana Pantelimon și Marinela Mirea.
Box: Lăcrămioara Perijoc – categoria 54 kg. Antrenori: Mihaela și Adrian Lăcătuș.
Canotaj: Magda Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Iulia Buhuș, Mădălina Bereș, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereș, Victoria Petreanu, categoria 8+1; Mihăiță Țigănescu, Alexandru Danciu, Mugurel Semciuc, Bogdan Baitoc, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Ștefan Berariu, Florin Lehaci și Adrian Munteanu, categoria 8+1; Simona Radiș și Ancuța Bodnar, categoria dublu vâsle; Florin Enache, Ioan Prundeanu, Andrei Cornea și Mihai Chiruță, categoria patru vâsle; Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu și Florin Lehaci, categoria patru rame; Patricia Cireș, Cristina Drugă, Andrada Moroșanu și Ema Ciotău, categoria patru vâsle; Amalia Bereș, Maria Tivodariu, Magda Rusu și Mădălina Bereș, categoria patru rame; Ionela Cozmiuc și Mariana Dumitru, categoria dublu vâsle ușoară; Ciprian Tudosă și Florin Arteni, categoria dublu vâsle; Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan, categoria dublu rame; Ioana Vrânceanu și Roxana Anghel, categoria dublu rame; Mihai Chiruță – categoria simplu. Rezerve: Mariana Dumitru, Cristian Drugă, Alexandru Ciobică și Cristi Nicoară. Antrenori: Antonio Colamonici (principal), Sandu Pop, Ciprian Atomei, Marius Despina, Dorin Alupei, Cosmin Boguș, Sorin Băhnărel, Marius Băcăuanu, Veronica Cochelea, Doina Ignat și Bogdan Macovei.
Kaiac-Canoe: Ilie Sprincean și Oleg Nuță, canoe dublu 500 metri; Cătălin Chirilă, canoe individual 1.000 metri. Antrenor: Florin Popescu.
Ciclism: Molnár Károly Ede, proba Mountain-Bike Cross Country. Antrenor: Răzvan Jugănaru.
Gimnastică artistică: Sabrina Voinea, Ana Maria Bărbosu, Andreea Preda, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarță (echipa feminină) și Andrei Muntean, la individual-compus. Antrenori: Camelia Voinea, Patrick Kiens, Florin Cotuțiu, Corina Moroșan și Daymon Jones – la feminin, Marius Berbecar – la masculin.
Gimnastică ritmică: Annaliese Drăgan. Antrenor: Ana Luiza Filiorianu.
Haltere: Mihaela Cambei – categoria 49 kg și Loredana Toma – categoria 71 kg. Antrenori: Adrian Ionescu – principal și Valeriu Calancea – secund.
Înot: David Popovici (100 și 200 metri liber), Vlad Stancu (8oo și 1.500 metri liber) și Rebecca Aimée Diconescu (200 metri liber). Antrenori: Adrian Rădulescu, Silviu Anastase și Dragoș Luscan.
Judo: Alex George Ioan Creț – categoria 90 kg. Antrenor: Emil Ioan Morar.
Lupte: Andreea Ana – categoria 53 kg, Incze Kriszta Tunde – categoria 62 kg, Cătălina Axente – categoria 76 kg (toate trei la stilul liber); Alin Alexuc Ciurariu – categoria 130 kg și Răzvan Arnăut – categoria 60 kg (ambii la stilul greco-romane). Antrenori: Stadnik Andryi – la feminin și Petrică Cărare – la masculin.
Polo pe apă: Marius Florin Țic – căpitan de echipă, Francesco Iudean, Matei Ioan Luțescu, Tudor Andrei Fulea, Andrei Ionuț Neamțu, Andrei Prioteasa, Andrei Țepeluș, Nicolae Oanță, Silvian Colodrovschi, Vlad Luca Georgescu, Sebastian Ștefan Oltean, Vancsik Levente, Eduard Matei Drăgușin. Antrenori: Bogdan Rath – principal și George Alexandru Deacu – secund.
Scrimă: Mălina Călugăreanu – floretă. Antrenor: Virgil Sălișcan.
Tenis: Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Irina Camelia Begu – la individual; Monica Niculescu și Irina Camelia Begu – la dublu. Antrenori: Horia Tecău – principal și Dan Cristea – secund.
Tenis de masă: Szöcs Bernadette, Elisabeta Samara, Adina Diaconu – echipă; Ovidiu Ionescu și Szöcs Bernadette – dublu mixt; Ovidiu Ionescu și Eduard Ionescu – individual. Andreea Dragoman – rezervă la echipa feminină. Antrenori: Viorel Filimon – la feminin, Andrei Filimon – la masculin și Ionuț Seni – antrenor secund.
Tir cu arcul: Mădălina Ștefania Amăistroaie. Antrenor: Viorel Hăbian.
Triatlon: Felix-Pierre Duchampt. Antrenor: Ovidiu Burghelea.
Yachting: Ebru Bolat, proba Dinghy-ILCA 6. Antrenor: Goncalo Xavier Pereira de Carvalho.
Delegația României a fost primită de către președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, miercuri, 17 iulie 2024. După intonarea Imnului Național al României, domnia sa a spus: „Dragi sportivi și antrenori, membri ai Echipei Olimpice! Domnule președinte al Senatului! Doamnă președinte al Agenției Naționale pentru Sport! Domnule președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român! Doamnelor și domnilor! Bine ați venit la Palatul Cotroceni! Mă bucur că înaintea participării la Jocurile Olimpice de vară de la Paris, care vor începe doar peste câteva zile, am această întâlnire cu dumneavoastră, membri ai Familiei Olimpice: sportivi, antrenori, arbitri, reprezentanți ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român și ai federațiilor sportive. Îi salut, totodată, pe toți cei care susțin acest parcurs al excelenței, și, în mod special, pe cei care în felul lor sunt tot parte ai echipei, chiar dacă nu sunt în prim plan. Mă refer, bineînțeles, la familiile și prietenii care vă înconjoară și vă susțin în activitatea sportivă, și a căror contribuție contează extrem de mult în asigurarea succesului. Vă mulțumesc tuturor! Calificarea la Jocurile Olimpice înseamnă, deja, o reușită pentru fiecare dintre dumneavoastră, și sunt sigur că în cadrul competițiilor veți da totul pentru a face performanță. Știm cu toții că drumul parcurs până aici n-a fost ușor. Fiecare dintre dumneavoastră a făcut sacrificii, a renunțat la multe și a muncit considerabil pentru a-și pune în valoare talentul. Adevărata luptă a unui sportiv este cea cu propriile limite. Iar dumneavoastră v-ați autodepășit constant. Performanța de nivel olimpic se construiește prin muncă asiduă, cu multă hotărâre, disciplină și pasiune. Iar dumneavoastră sunteți adevărate modele pentru întreaga societate românească. Vă transmit toată aprecierea mea pentru modul în care v-ați profilat ca adevărați lideri în disciplinele sportive în care activați! Doamnelor și domnilor, sportul este evident un remediu pentru combaterea nu doar a problemelor de sănătate, ci mai ales, a unora sociale. În vremurile pe care le trăim, cu schimbări și provocări complexe, sportul reușește să fie ancoră pentru valorile fundamentale ale societății în care trăim, și anume: demnitate, respect, loialitate, disciplină și fairplay. Sportul sparge bariere, unește culturi, promovează cooperarea și solidaritatea între națiuni, pacea și toleranța. Atunci când singurele lucruri care contează cu adevărat sunt talentul, seriozitatea și munca, sportul oferă satisfacții și beneficii imense. Și m-aș bucura ca tot mai mulți români de toate vârstele, dar în special generațiile tinere, să găsească modelele pe care sportivii noștri le promovează. Sportul atinge inimi într-un mod în care cuvintele nu reușesc tot timpul s-o facă. Sportul reușește să aducă oamenii împreună, să stârnească creativitatea și să schimbe mentalități. Dragi sportivi! La un secol distanță de la prima participare a României la Jocurile Olimpice, și de la momentul în care a intrat în palmaresul olimpic prima medalie, veți merge în același loc, ca atunci, și sunt sigur că veți scrie o nouă pagină importantă în istoria sportului românesc. Vă apreciem pentru toate eforturile de până acum și vă vom urmări prestațiile la Olimpiadă. Aveți în mine un susținător, și sunt convins că întreaga țară vă este alături. Și așteaptă ca Imnul României să răsune de multe ori la Paris, și să se bucure de rezultatele bune pe care le veți avea. Veți fi, încă o dată, ambasadorii țării noastre. Și mă bucură faptul că sunteți în număr atât de mare, cei care veți purta cu onoare și mândrie Drapelul României. Vă felicit și vă mulțumesc în numele Statului Român pentru tot ceea ce ați realizat până acum! Și vă doresc mult, mult succes de acum încolo, la Paris, la Olimpiadă!”.
Apoi, domnul Mihai Covaliu – președinte al COSR, în alocuțiunea sa, zicea: „Bună seara tuturor! Excelența voastră, domnule președinte Klaus Werner Iohannis! Domnule președinte al Senatului Nicolae Ciucă! Doamnă președinte al Agenției Naționale pentru Sport Elisabeta Lipă! Distinși oficiali și invitați! Dragi sportivi și antrenori! Fiecare membru al Echipei Olimpice inspiră și motivează. Împreună suntem optimiști, echilibrați și foarte hotărâți. TEAM ROMÂNIA înseamnă spirit de echipă. Provocarea pe care fiecare sportiv o trăiește la Jocurile Olimpice este un bun prilej de a atăta lumii că poate fi cel mai bun, că luptă pentru echipă și pentru toți cei care sunt în spatele lui. Nu contează cât este de greu, sau cât de mare este provocarea când ai lângă tine cea mai bună echipă. Știm ce înseamnă presiunea și depășirea limitelor ce impun o astfel de stare. Sportivii noștri sunt puternici, bine pregătiți și vor urca pe podium la Paris. Tot la Paris, acum 100 de ani, România câștiga prima medalie olimpică. Visul sportivilor de azi, din echipa olimpică pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a crescut în fiecare zi cu fiecare antrenament. Toți sportivii noștri vor intra în arena olimpică pentru a le transmite tuturor celor care îi susțin că au curaj și încredere. Că au atitudine și spirit de învingător. Dincolo de competiție, dincolo de medalii, Jocurile Olimpice înseamnă credința în valorile pe care olimpismul le promovează: excelență, prietenie, respect. Înseamnă tradiția și moștenirea unei națiuni care a marcat istoria olimpică prin campionii și oamenii săi. Pentru generația care visează la gloria olimpică, înseamnă inspirație și motivație. E datoria fiecărei națiuni să-și susțină performerii în călătoria lor spre visul olimpic. Ficare sportiv, fiecare oficial, toți oamenii care s-au lăsat atinși, s-au inspirat de spiritul olimpic, au creat una dintre cele mai importante și frumoase povești din istoria României. Mișcarea olimpică din România își măsoară statutul prin valorile pe care le cultivă: excelență, prietenie, respect, onoare și mândrie națională. Și prin scopul fundamental de la care nu se abate: construirea unei societăți contemporane în care onoarea și demnitatea, unitatea, solidaritatea în toată diversitatea noastră îi transformă pe reprezentanții săi în veritabile modele pentru societate. Mișcarea olimpică din România a fost, indiferent de vremurile pe care le-am traversat, flacăra sportului românesc. Puterea ei vine din energia oamenilor care își dedică viața pentru acest crez. Societatea contemporană românească are nevoie, mai mult ca oricând, de modele. Mișcarea olimpică din România și-a consolidat rolul generator de performanță, fiind organizația care a adus tot timpul valoare în sportul românesc. Domnule Președinte! România a adunat 309 medalii olimpice în întreaga istorie de 110 ani (n.m. de la înființarea Comitetului Olimpic Român, 27 martie 1914!). Sunt convins că vom auzi, din nou, Imnul României la Paris. Așa cum vom auzi și bătăile inimilor tuturor românilor din toate colțurile lumii. Emoțiile olimpice sunt unice. Vă mulțumesc, domnule Președinte că veți fi alături de TEAM ROMÂNIA la Paris! Mulțumim!”.
A urmat ceremonia în care Președintele țării noastre a înmânat Drapelul României echipei olimpice care ne va reprezenta țara la JO de la Paris. Astfel, Ionela Livia Cozmiuc și Marius Vasile Cozmiuc (sportivi la canotaj) vor fi purtători ai Drapelului TEAM ROMÂNIA!
În continuare, au fost depuse trei jurăminte. Domnul Cătălin Chirilă (disciplina canoe) a depus jurământul sportivilor: „În numele tuturor concurenților, promit că vom lua parte la aceste jocuri respectând și urmând regulile ce ne conduc, dedicându-ne unui sport fără dopaj și fără droguri, în adevăratul spirit al sportivității, pentru gloria sportului și onoarea echipelor noastre”. Domnul Adrian Rădulescu (antrenor la înot) a depus jurământul pentru antrenori, specialiști și oficiali: „În numele tuturor antrenorilor și a altor membri din anturajul sportivilor, promit că ne vom angaja să asigurăm că spiritul de sportivitate și fairplay sunt deplin respectate și susținute în conformitate cu principiile fundamentale ale olimpismului”. Doamna Angela Gabriela Cacoveanu (arbitru la gimnastică) a depus jurământul arbitrilor: „În numele arbitrilor și oficialilor, promit că ne vom îndeplini funcțiile noastre în cadrul acestor Jocuri Olimpice în deplină imparțialitate, respectând și urmărind regulile ce ne conduc într-un spirit de sportivitate”.
De asemenea, marți, 16 iulie 2024, domnul Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, a făcut o vizită sportivilor „Team România” la Complexul Sportiv Național „Elisabeta Lipă” de la Snagov. Alături de Mihai Covaliu, de George Boroi – secretarul general al COSR și de Elisabeta Lipă, Marcel Ciolacu le-a urat succes canotorilor, gimnaștilor și echipei de polo.
Așadar, se cuvine ca și noi, oriunde ne-am afla, să fim cu inima lângă fiecare sportiv olimpic, să le transmitem energia noastră pozitivă pentru a-și depăși cea mai bună performanță a lor și a urca, cât mai mulți, pe podiumul de premiere!
Hai, ROMÂNIA!
Prof. Marin ȘTEFAN – UZPR,
Publicist, Șimleu Silvaniei