ROMÂNIA, la Jocurile Olimpice de iarnă 2018 – Ediția a XXIII-a-

februarie 7, 2018 | Administrator

 Motto : „ Citius, Altius, Fortius !” („Mai repede, mai sus, mai puternic !”).

 Deviza Olimpică oficială

Jocurile Olimpice (J.O.) de iarnă s-au „născut” în anul 1924, la Chamonix (Franța), chiar dacă în 1908, la Londra (a VI-a ediție a J.O. de vară), în program a figurat și patinajul sau la J.O. de vară din 1920 (Anvers, Belgia) s-a concurat și la patinaj artistic și la hochei. A XXIII-a ediție a J.O. de iarnă se va desfășura în perioada 9-25 februarie 2018, la PeyongChang, în Republica Coreea (Coreea de Sud). Mascota acestor Jocuri Olimpice este un tigru alb – SOOHORANG. „Sooho”, în limba coreeană, înseamnă protecție. Acesta simbolizeză protecția oferită sportivilor, spectatorilor și celorlalți participanți la Jocurile Olimpice. „Rang” vine de la grupul de litere din mijlocul cuvântului „Ho-rang-i”, care înseamnă tigru în coreeană, dar este și ultimul grup de litere din „Jeong-seon A-ri-rang”, un cântec popular din provincia Gangwon, cea în care vor avea loc întrecerile sportive.

La această ediție s-au calificat 2.925 de sportivi, din 92 de țări, care se vor întrece, sub semnul celor cinci cercuri olimpice, la 15 discipline, din șapte sporturi : biatlon, bob (bob și skeleton), curling, hochei pe gheață, patinaj (artistic, viteză și viteză pe pistă scurtă), sanie și schi (alpin, fond, acrobatic, combinata nordică, sărituri și snowboard). Vor debuta, la Jocurile Olimpice de iarnă, cinci țări : Ecuador, Eritreea, Kosovo, Malaezia și Singapore.

Până acum, România a participat de 21 de ori la J.O. de iarnă, lipsind la edițiile din anii 1924 și 1960. Cea mai bună performanță a sportivilor noștri a fost medalia de bronz, cucerită de către Ion Panțuru și Nicolae Neagoe (bob 2 persoane), la J.O. din 1968, Grenoble (Franța). Atunci, au concurat 1.158 de sportivi (211 femei și 947 bărbați) din 37 de țări participante, iar România s-a situat pe locul 15 în clasamentul pe medalii și pe locul 16 în clasamentul pe puncte.

Delegația țării noastre este formată din 28 de sportivi (dintre care o rezervă) și 27 de tehnicieni și oficiali, iar șeful de misiune este prof. Alexandru Epuran – director în cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR).

Sportivii noștri (9 la feminin și 19 la masculin) vor concura la: biatlon – Eva Tovalfi, Cornel Dumitru Puchianu, Nicolae Ramus Faur, George Răzvan Buta, Gheorghe Iulian Pop și Marius Petru Ungureanu ; bob – Maria Adela Constantin și Andreea Grecu (bob-2), Mihai CristianTentea și Nicolae Ciprian Daróczi (bob-2), Dorin Alexandru Grigore, Florin Cezar Crăciun și Bartha Levente (bob-4), Beatrice Puiu (rezervă) ; patinaj viteză – Alexandru Ianculescu ; sanie – Raluca Strămăturaru (simplu), Valentin Crețu și Andrei Turea (simplu), Cosmin Atodiresei și Ștefan Mușei (dublu) ; sărituri cu schiurile – Daniela Vasilica Haralambie ; schi alpin – Alexandru George Barbu și Ania Monica Germaine Caill ; schi fond – Alin Florin Cioancă, Paul Constantin Pepene și Lőrincz Timea ; skeleton – Maria Marinela Mazilu și Dorin Dumitru Velicu.

Echipa Olimpică a României a fost prezentată oficial  de către COSR, în cadrul unei festivități solemne, miercuri, 31 ianuarie 2018, în Sala Polivalentă din Complexul Sportiv „Sydney 2000” din Izvorani, în prezența domnilor : Mihai Covaliu – președinte al COSR, Octavian Morariu – membru al Comitetului Internațional Olimpic pentru România, George Boroi – secretar general al COSR și Kim Eun Joong – ambasadorul Coreei de Sud la București, a  membrilor Comitetului Executiv al COSR, a unor personalități ale mișcării olimpice românești și máss-media. Moderatoare a fost Alina Alexoi (jurnalist senior la TVR), care este trimisul special al TVR, participând pentru a treia oară la J.O. de iarnă. În discursul său, Mihai Covaliu a spus, printre altele :„Mergeți cu încredere la PyeongChang, cu bucuria de a participa la competiția supremă și cu mândria de a reprezenta o Românie care vă iubește și vă susține”.

Drapelul României a fost arborat în Satul Olimpic, luni, 5 februarie 2018, cu prilejul festivității de primire a Echipei Olimpice a României, alături de Belgia și Brazilia. Purtătorul acestuia, la ceremonia de deschidere a J.O., va fi biatlonistul brașovean Marius Petru Ungurean (Clubul Sportiv „Cheile Grădiștei”) – cel care, în 2015, la Campionatele Mondiale, organizate în România, a cucerit medalia de aur la „biatlon role” (proba de urmărire) și medalia de argint la „sprint”. Marius Petru Ungureanu a depus jurământul olimpic în numele sportivilor români.

Ceremonia de deschidere a J.O. de iarnă 2018 va avea loc vineri, 9 februarie 2018 și va fi transmisă de posturile naționale de televiziune TVR1 și TVR HD, începând cu ora 13:00.

Succes sportivilor României !

 

                                                                                                                         Prof. Marin ȘTEFAN,

                                                                                 Președinte al Comisiei de Educație și Cultură

                                                                   Olimpică a Academiei Olimpice Române, filiala Sălaj