Resurse umane și materiale, mobilizate pentru începerea lucrărilor de reabilitare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu”
septembrie 21, 2015 | Administrator
Campania publică „Salvați istoria națională, Salvați Casa lui Iuliu Maniu” continuă demersul început la finele lunii februarie, de a susține și de a contribui la reabilitarea Casei de la Bădăcin. Prin intermediul acesteia, au fost mobilizate resurse umane și materiale care au făcut ca azi să putem vorbi de pregătirea începerii lucrărilor, sigur, cu lucruri neprevăzute care intervin pe parcurs și determină prelungirea termenelor date.
Cunoscut fiind faptul că, în această fază, termenele estimate nu depind de momentul depunerii documentației în vederea dobândirii unui act, ci de momentul emiterii lor, rămânem rezervați în a exprima public un nou termen de începere a lucrărilor, tocmai pentru că nu putem anticipa de câte acte mai este nevoie și care ar fi durata până când am putea intra în posesia lor.
De îndată ce vor fi finalizate toate documentele și vor fi îndeplinite toate cerințele impuse de organizarea șantierului de lucru, vor începe și lucrările la fundația casei. În cadrul unor emisiuni televizate, și nu numai, parohul Cristian Borz a explicat care este stadiul actual al demersurilor pentru începerea lucrărilor.
„Am primit până acum trei oferte și așteptăm încă una. Săptămâna viitoare ar trebui să decidem cu ce societate dorim să lucrăm. Am cerut patru oferte ca să ne putem lămuri, cât de cât, care ar fi prețul real. Dosarul cu documentația tehnică se află la Primăria Pericei, pentru Autorizația de construcție. Între timp, Primăria mi-a solicitat un Aviz de specialitate de la Consiliul Județean, aviz pe care l-am obținut și l-am atașat la documentație”,
a explicat Cristian Borz.
Recent, a fost semnat un acord de colaborare între Parohia Greco-Catolică Bădăcin și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), care prevede dezvoltarea unor proiecte culturale cu scopul refacerii memoriei lui Iuliu Maniu și a familiei sale. Acest protocol vizează și amenajarea muzeului din casa lui Iuliu Maniu, sigur, după ce se vor finaliza reparațiile necesare, iar starea imobilului va permite acest lucru.
Între timp, se pregătește procedura prin care se va încerca identificarea osemintelor lui Iuliu Maniu, aflate cel mai probabil în Cimitirul Săracilor din Sighet. Acest scop ar putea fi atins doar cu ajutorul unui GeoRadar, un fel de dronă care permite scanarea terenului până la o adâncime de 2 metri.
Citește articolul complet pe: www.salajulpursisimplu.ro