Respect pentru natură

aprilie 4, 2016 | Administrator

Motto: „Natura este arta lui Dumnezeu”. (Thomas Browne, 1605 – 1682, om de ştiinţă englez)

De mai mulţi ani, Mama Natură suferă de un tratament neadecvat administrat de cei care trăiesc în mijlocul ei, mai ales oamenii. S-a făcut şi se face mult rău mediului natural înconjurător, pe mai multe planuri. Printre ele se numără defrişările şi poluarea aerului, apei şi solului. Aceasta, natura, veritabilă „artă” creată de Dumnezeu, a fost atât de darnică cu noi, pământenii, încât se impune un deosebit respect pentru ea, evitând – prin orice mijloace – distrugerea ei. De aceea, trebuie să acţionăm – cu toţii – pentru protejarea, ocrotirea şi conservarea tuturor elementelor mediului înconjurător.

În acest context, în oraşul Şimleu Silvaniei, se desfăşoară Proiectul „Voluntar pentru oraşul meu” iniţiat de Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, prin echipa de profesori: Florica Adriana Pavel – directoare şi coordonatoare de proiect, Voichiţa Faragău, Viorel Sim, Ivan Iambor, Viorica Filip şi Mihai Bihari. Acest proiect este susţinut de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj (profesorii: Maria Pop – inspector şcolar general, Ildiana Jurcă – inspector şcolar pentru activităţi extraşcolare şi Petru Ianc – inspector şcolar învăţământ special), Primăria oraşului ( ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primar), în parteneriat cu Ocolul Silvic „Măgura” (ing. Nicolae Vălcăuan), şcolile gimnaziale şi liceele din localitate (directorii şi consilierii educativi). Acestora li s-au alăturat Centrul Social Multifuncţional (psiholog Teodora Mitrea – şef) şi Asociaţia de Părinţi „Şanse Egale” (doamna Mihaela Man – preşedinte) – parteneri activi în toate demersurile de educare a tinerilor cu cerinţe educative speciale. În plus, este prezent şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Şimleu Silvaniei (drd. Daniel Stejerean – director).

În proiect sunt stipulate date concrete despre: argument, scop, obiective, resurse (umane şi materiale), grupul ţintă, factorii implicaţi şi beneficiarii (elevi, cadre didactice, părinţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, membri ai comunităţii şimleuane), surse de finanţare, modalităţi de monitorizare şi evaluare, produse rezultate etc. În prim plan se află conştientizarea factorilor implicaţi în educaţie privind necesitatea realizării unor activităţi de ecologizare şi de protecţie a mediului înconjurător, care să provoace tinerilor sentimentul de dragoste şi responsabilitate faţă de natură, formarea competenţelor de voluntariat, de comunicare şi cooperare în grup, cu scopul implicării în problemele comunităţii şi dezvoltarea deprinderilor de îngrijire, protejare şi ocrotire a naturii. Este un proiect de schimbare a mentalităţii şimleuanilor şi nu numai, prin care tinerii se implică în rezolvarea problemelor comunităţii printr-un voluntariat bazat pe spirit de echipă, responsabilitate şi solidaritate.

Prima activitate practică s-a desfăşurat vinerea trecută (1 aprilie 2016), sub genericul „Mai mult verde pentru Şimleu”. Este vorba despre plantarea de puieţi de salcâm şi stejar roşu în zona Cabanei Brădet. Au participat peste 100 de elevi şimleuani entuziaşti (fete şi băieţi), însoţiţi de cadre didactice, de Septimiu Cătălin Ţurcaş şi Daniel Stejerean, sub îndrumarea ing. Nicolae Vălcăuan. Entuziaşti, pentru că, pe lângă plantarea de pomi, au sădit, deopotrivă, şi idei. Idei care duc spre apropierea dintre oameni şi înţelegerea necesităţii protejării mediului înconjurător prin împăduriri şi colectarea selectivă a deşeurilor. Da, pentru că „frumuseţea naturii este egalată numai de frumuseţea sufletului” (Victor Hugo). Au fost câteva ore de şcoală în aer liber, ca cele de laborator, practice, prin care tinerii voluntari au întins o mână de ajutor naturii! Cu atât mai mult, cu cât „natura este singura carte în care fiecare filă păstrează câte un adevăr” (Johann Wolfgang von Goethe).

Următoarea activitate practică este programată pentru data de 19 aprilie 2016, fiind numită „Prietenii naturii”. Aceasta vizează, printre altele, acţiuni de ecologizare şi de protecţie a mediului înconjurător, de marcare a unor trasee turistice pe Dealul Măgura.

Iată, aşadar, un proiect inedit, profitabil, care îmbină subtil demersurile ecologice cu asistenţa socială şi cu educaţia.

Prof. Marin ŞTEFAN
Publicist, Şimleu Silvaniei