Preşedintele Cenaclului „Silvania” lansează o nouă carte
ianuarie 11, 2017 | Administrator
O nouă carte semnată de preşedintele Cenaclului „Silvania”, Marcel Lucaciu, a văzut lumina tiparului. Aceasta urmează a fi lansată în cadrul celei de a 10-a ediţii a Zilelor Revistei „Caiete Silvane”, ce se vor desfăşura în perioada 17-18 martie.
Cartea „Floreta de exerciţiu” a apărut la editurile „Caiete Silvane” (Zalău) și „Școala Ardeleană” (Cluj-Napoca), cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.
În prefaţa cărţii, Carmen Ardelean preciza că
„reunind, într-o variantă revizuită, volumele de versuri Scrisori către Isolda (1995), Poemul care a împuşcat metafora (2000) şi Flori de cuc (2015), antologia de faţă nu e doar o „oglindă purtată pe marginea drumului” creaţiei autorului care a rotunjit, în dreptul său, o jumătate de secol, ci, mai cu seamă, o dovadă incontestabilă a faptului că Marcel Lucaciu e, de mai bine de două decenii, un asiduu creator al unui breviar de ontopo(i)etică”.
Despre autor
Marcel Lucaciu s-a născut în ziua de 14 iulie 1966, în oraşul Jibou, judeţul Sălaj. Este absolvent al Liceului de Filologie-Istorie „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei (1984) şi al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, secţia română-latină (1989). Fiind repartizat ca profesor de limba română în judeţul Harghita (comuna Lunca de Sus), revine pe meleagurile sălăjene, în urma evenimentelor din decembrie ’89. Începând cu anul 1990, lucrează ca profesor la Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” Zalău, iar din februarie 2006 ca inspector şcolar de specialitate – limba şi literatura română, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj. Din septembrie 2012 este şi purtătorul de cuvânt al aceleiaşi instituţii.
A debutat cu versuri, în revista Tribuna (1984), apoi a colaborat cu grupaje de poezie şi cronici literare, la diferite reviste din ţară şi din străinătate: Steaua, Tomis, Convorbiri literare, Astra, Familia, Ramuri, Luceafărul, Flacăra, Contemporanul, Viaţa Românească, Agora lui Dorin Tudoran (Philadelphia) etc. De asemenea, a mai colaborat cu articole, tablete şi recenzii literare, la cotidianele Graiul Sălajului şi Sălajul Orizont (1990-1994). Ulterior, a fost redactor la revistele culturale sălăjene Gazeta de Duminică (1994-1996), Limes (1998-2000) şi Silvania. Cultură. Culte. Patrimoniu (2002-2005). Din anul 2005 (până în prezent) este redactor asociat la revista „Caiete Silvane”.
De-a lungul anilor a obţinut câteva premii literare dintre care amintim: Premiul III la Concursul literar pentru studenţi, organizat de revista Astra (Braşov, 1989); Premiul revistei De la Nistru pân’ la Tisa şi al Editurii Duminica, la Festivalul Naţional „Lucian Blaga” (Sebeş, 1992).
Actualmente, Marcel Lucaciu este din nou preşedintele Cenaclului „Silvania” şi colaborează, în special, la revistele Viaţa Românească (Bucureşti) şi Caiete Silvane (Zalău).
Sursa: www.salajeanul.ro