Phoenix a făcut “knock out” Remat-ul !

noiembrie 24, 2012 | Administrator

CS PHOENIX Şimleu Silvaniei – CS REMAT Zalău = 3 – 0
( 19, 18, 21)

2---mIată că a venit şi surpriza mult aşteptată, cu o victorie clară şi meritată a şimleuanilor în cel de-al treilea derby sălăjean din existenţa primului eşalon al voleiului românesc, obţinută după 74 de minute de joc efectiv, prin care Phoenix urcă pe locul VI în clasamentul Diviziei A1. Acest succes remarcabil se constituie într-o izbândă sportivă de excepţie, una istorică, realizată în faţa campioanei României din ultimii trei ani ! A fost un meci aşteptat cu mare interes de iubitorii voleiului din Sălaj şi nu numai, având în vedere, atât istoricul, cât şi palmaresul sportiv al celor două combatante, fapt demonstrat de comentariile diferite (unele răutăcioase) dinaintea partidei şi, mai cu seamă, de numărul mare al spectatorilor prezenţi în sala de sport “Silvania”, arhiplină. Apropo, Silvania a fost echipa de volei şimleuană care a dat “viaţă” formaţiei “Remat”, via “Dinamo-Elcond”, cu peste 29 de ani în urmă (1983), când a fost transferată la Zalău. şi datorită acestui fapt a existat atâta preocupare în jurul acestei partide !…

A fost un meci greu, dar captivant, un adevărat spectacol voleibalistic, unul de gală, în care echipa Phoenix a fost “vioara întâi”, întrecându-şi net adversara în unele momente ale jocului, iar spectatorii, admirabili, fantastici chiar, împreună cu cele două galerii cu un repertoriu decent, unul de “fair play” (Bravo, fete şi băieţi !). Da, a fost o atmosferă extraordinară, una care a onorat acest derby. Marian Bala (cel mai bun jucător al meciului) şi coechipierii lui, ambiţionaţi şi determinaţi de cerinţele şi îndemnurile antrenorului Mircea Abraham, s-au mobilizat exemplar, realizând cel mai bun joc din actualul campionat.

Toţi cei din teren au format un angrenaj/sistem cumpănit şi eficient, în care coordonatorul Toth şi-a pus în valoare coechipierii, cu precădere, pe Bala, Pop şi Rus. Totuşi, au fost perioade când acest angrenaj a “scârţâit”, facilitând reuşitele oaspeţilor. Echipa zălăuană a avut o evoluţie neconcordantă cu pretenţiile statutului de campioană “en titre” şi de favorită în această întâlnire. Din cauza multor preluări şi atacuri greşite şi a unor blocaje nereuşite, Remat-ul a fost de multe ori la … podea, aproape “knock out” (!), cu toate eforturile lui Stoian în construcţia jocului, servindu-i bine pe Silmar, Paşcan şi Gheorghiţă. în absenţa lui Nagy Peter şi a lui Fabian Birău, cu Robinson Dvoranen aproape “figurant” (înlocuit în fiecare set cu Mihai Mărieş !), oaspeţii nu s-au ridicat la valoarea care a caracterizat campioana în anii săi de glorie. De aceea, l-am văzut pe antrenorul principal Sordyl Mariusz fără replică, descumpănit la nereuşitele elevilor săi şi… mirat la realizările şimleuanilor !

Meciul a debutat într-o uşoară notă dominantă a zălăuanilor ( 2-0, 5-3, 7-5), prin reuşitele lui Gheorghiţă, însă au fost egalaţi imediat şi conduşi (9-7 pentru gazde), printr-o serie de patru puncte, realizate pe serviciul lui Bokor şi finalizările lui Bala, Pop şi Rus. Totuşi, după ce localnicii aveau un plus de patru pucte (14-10), oaspeţii s-au apropiat la unul: 15-16, prin finalizările lui Silmar şi Paşcan. Din nou, serviciile lui Bokor şi acţiunile coechipierilor, aşezaţi ca la seria precedentă (!), le-au adus şimleuanilor cinci puncte consecutive (21-15), suficiente pentru a câştiga primul set cu scorul de 25-19, când Paşcan n-a putut bloca atacul puternic al lui Bala. Cel de-al doilea act a fost la discreţia şimleuanilor sub toate aspectele tehnico-tactice, materializate pe tabela de scor: 7-1, 13-5, 19-10, 21-13, 24-17.

Atunci gazdele au avut servicii eficiente (cu “aşi” şi “semi-aşi”), preluări bune, atacuri năprasnice (chiar din prima minge, Bala) şi blocaje reuşite la atacurile lui Gheorghiţă şi Mărieş. Aşa au reuşit şimleuanii să se impună cu scorul de 25-18, prin atacul lui Rus. La scorul de 2-0 la seturi, şimleuanii au prins “aripi” şi au început tare setul trei : 5-1, 7-3, 8-5, la primul T.O.tehnic. Cu toate acestea, zălăuanii au fost treziţi la realitate de orgoliul emanat din statutul de campioni, iar schimbarea lui Robinson cu Mărieş a dus la egalarea scorului:8-8. Ca atare, după ce gazdele au continuat să-şi menţină un avantaj de două puncte (10-8, 12-10, 14-12), a urmat o luptă “care pe care”, cu patru egalităţi de scor: la 14, 15, 17 şi 18, care au însufleţit ambele galerii.

Cum spuneam, indicaţiile antrenorului Abraham au dat roade, întrucât elevii lui au avut curajul şi priceperea să forţeze finalul de set şi, de ce nu ?, de meci, făcând trei puncte la rând (21-18), iar după: 23-19 şi 24-20, au câştigat setul cu scorul de 25-21, învingându-i pe zălăuani, prin atacul lui Bala, fără bloc, sub privirile consternate ale lui Silmar şi Mihalcea, pur şi simplu “spectatori”, aflaţi amândoi în zona a doua a terenului propriu. Ce-a urmat este, aproape, de nedescris din punct de vedere al entuziasmului fanilor şimleuani, cu felicitări şi îmbrăţişări, dar şi cu recunoaşterea înfrângerii zălăuanilor, prin atitudinea demnă a jucătorilor şi a antrenorilor echipei vizitatoare, care priveau (ruşinaţi, parcă) la “hora bucuriei” încinsă pe teren de şimleuani ! Felicitări, băieţi !

Phoenix: Toth Gabor ( Andrei Harlişca), Ovidiu Teuşan, Ionuţ Rus, Cristian Pop, Marian Bala, Bokor Gabor şi Paul Olar – libero. Prezenţi: Ionuţ Silaghi – cpt., Sergiu Ivan, Kis Gavril şi Florin Filip. Antrenori: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund.

Remat: Robinson Dvoranen – cpt.(Mihai Mărieş), Mihai Gheorghiţă, Şerban Paşcan, Silmar Antonio, Răzvan Mihalcea, Andrei Stoian şi Adrian Feher – libero. Prezent: Andrei Tebieş. Antrenori: Sordyl Mariusz – principal şi Ovidiu Macarie – secund.

Au arbitrat corect: Dinu Olăhuţ – principal (Baia Mare), Marius Şanta – secund (Cluj-Napoca), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Ionuţ Buciu, Cristian Boroeanu, Marius Lazăr şi Nicolae Sârb – asistenţi (toţi patru din Zalău). Observator F.R. Volei: Vasile Duşa (Zalău).

Miercuri, 28 noiembrie a.c., în Cupa României, şimleuanii vor juca, acasă, cu echipa Dinamo Bucureşti. Sâmbătă, 1 Decembrie 2012, în campionat, Phoenix va juca, în deplasare, cu CSM Agronomia Bucureşti, iar Remat, acasă, cu Ştiinţa Explorări Baia Mare.

Clasament
 Nr.Crt. Echipa  Puncte
1  Unirea Dej  7  6  1  19:6  17
2  Ştiinţa Explorări Baia Mare  6  6  0  18:7  15
3  CVM TOMIS Constanţa  6  5  1  17:8  15
4  SCMU Craiova  7  5  2  19:12  15
5  Dinamo Bucureşti  8  5  3  15:10  15
6  Phoenix Şimleu Silvaniei  8  3  5  16:17  11
7  VCM LPS Piatra Neamţ  7  3  4  12:17  8
8  Remat Zalău  7  2  5  11:15  7
9  Steaua Bucureşti  7  2  5  9:15  7
10  CSM Agronomia Bucureşti  7  2  5  10:17  7
11  “U” Cluj-Napoca  8  0  8  2:24  0

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei