ONOR Artileriei Române !

noiembrie 10, 2016 | Administrator

pozaÎn urmă cu 173 de ani s-a înfiinţat prima baterie de artilerie din Ţara Românească prin Porunca Domnească nr.198 din 10 noiembrie 1873, dată de domnitorul Gheorghe Bibescu. Ca atare, la 10 noiembrie se sărbătoreşte Ziua Artileriei Române. După cum se ştie, în Garnizoana oraşului de la poalele Măgurii, Şimleu Silvaniei, artileria este, cum se spune, la ea acasă, prin existenţa Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania”. După mai multe transferări şi redislocări de formaţiuni militare, acesta a fost înfiinţat în 20 iulie 1962, suportând mai multe transformări organizatorice în cei 54 de ani de „existenţă şimleuană”. În componenţa regimentului se află, acum, batalioanele: 315 Artilerie „Simion Bărnuţiu”, 316 Asigurate Date „Guruslău” – ambele din Şimleu Silvaniei, 317 Sprijin Logistic „Voievod Gelu” Zalău, 7 Aruncătoare Proiectile Reactive „General  Vasile Danacu” Floreşti şi 612 Artilerie Antitanc „Maramureş”. În acest context, timp de două zile (9-10 noiembrie 2016), între Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri şi Ziua Veteranilor, s-au organizat activităţi specifice, atât de evocare a tradiţiilor de luptă ale artileriei şi de omagiere a jertfelor înaintaşilor, cât şi de prezentare a etapelor de consolidare şi perfecţionare a Artileriei Române de-a lungul anilor şi de amintire a activităţilor şi misiunilor îndeplinite în acest an, făcându-se şi premierile de rigoare.

Astfel, la Cercul Militar Şimleu Silvaniei (responsabil – doamna Marieta Ciomoş), în faţa   reprezentanţilor din: Comandamentul regimentului, unităţile subordonate, asociaţia cadrelor militare active şi în rezervă, administraţia locală, structurile Sistemului Naţional de Apărare din Şimleu Silvaniei şi presa locală s-a desfăşurat o activitate tematică, prezentată de cpt. Liana Filip, cea care s-a referit, succint, şi la importanţa zilei de 10 noiembrie, Ziua Artileriei Române. După intonarea Imnului Naţional al României, col. Ştefan Toader – comandantul Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania” a evocat, detaliat, date concrete cronologice despre artileria română, despre artilerişti şi comandanţii acestora şi faptele lor de vitejie, dar şi despre aportul Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania” la dezvoltarea sistemului artileriei, spunând, printre altele: „Sunt deosebit de onorat ca astăzi să pot supune atenţiei dumneavoastră, în semn de mare preţuire camaraderească, unele dintre cele mai reprezentative personlităţi ale artileriei cu o însemnată contribuţie la dezvoltarea sa, a oştirii şi în unele cazuri a societăţii româneşti. Prin această prezentare doresc să relev, fără putere de tăgadă, că artileria de astăzi este expresia acumulărilor celor 173 de ani de existenţă, a eforturilor generoase ale tuturor generaţiilor de artilerişti. Personal, onorat de privilegiul de a expune aceste gânduri, doresc să exprim întreaga admiraţie faţă de această armă şi gratitudine faţă de minunaţii săi mânuitori de traiectorii precise al căror sprijin prin foc şi idei imprimă putere Diviziei 4 Infanterie „GEMINA” şi Forţelor Terestre Române”. Col. Ştefan Toader a subliniat faptul că regimentul şimleuan a dat artileriei cinci generali, iar generalul Mihail Popescu a ajuns şeful Statului Major General al Armatei României. În plus, în semn de preţuire, cu prilejul Zilei Forţelor Terestre din acest an, una din străzile oraşului Şimleu Silvaniei poartă numele generalului Stelian Popescu – fost comandant al regimentului şi comandant al Armatei a III-a, care s-a transformat în Armata 4 „Transilvania”. În plus, col. Ştefan Toader a acordat subsemnatului Diploma de Excelenţă „în semn de respect pentru colaborarea cu instituţia militară la nivelul Garnizoanei Şimleu Silvaniei”.

Pentru cinstirea artileriştilor, Ansamblul Folcloric „Barcăul” al Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei, coordonat de prof. Cornelia Neaga, a susţinut un spectacol de gală, prezentând admirabile cântece de „grup-vocal” şi melodii populare „solo-voce”. Tinerii interpreţi: Alexandra Fritea, Roxana Dîrjan, Darius Colţa, Crina Pop, Rareş Tămaş , Mihaela Rad, surorile Ilaria şi IuliaTincău, Marc Orţan, Georgiana Supuran, David Medeşan, Diana Teieru, Daliana Lazoc şi Denisa Rolnic au încântat întreaga asistenţă. De asemenea,  soliştii instrumentişti: Alex Silaghi, David Bădăcean şi Cristian Cubelac, interpretând cântece populare la vioară, şi-au dovedit iscusinţa la acest minunat instrument muzical. Întregul program artistic a fost acompaniat de Taraful „Dor Silvan” al Clubului Copiilor Şimleu Silvaniei, dirijat de prof. Adrian Lipo. Aceştia, la unison, au cântat „Mulţi ani trăiască!”.

Joi, 10 noiembrie 2016, la sediul Comandamentului Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania” s-au desfăşurat ample activităţi pentru sărbătorirea Zilei Artileriei Române. Acestea au debutat cu desfăşurarea unui simpozion tematic, cu un bogat conţinut de date şi exemple din existenţa artileriei. Au susţinut referate domnii: col. Ştefan Toader, lt. col. Anghel Ioana, col. Marcel Miculac, lt. col. Nicolae Oros, lt. col. Gheorghe Barna şi col. Mircea Fechete. Atât expunerea de la Cercul Militar Şimleu Silvaniei, cât şi aceste referate au fost întărite, concomitent, prin imagini video convingătoare. A urmat un film de scurt metraj despre activităţile importante ale regimentului, la fel de concludente.

Apoi, pe platoul regimentului, s-a desfăşurat o amplă ceremonie militară dedicată sărbătoririi Zilei Artileriei Române, la care au participat: general de brigadă Nicolae Tonu – locţiitor al comandantului Diviziei 4 Infanteie „GEMINA”, general de brigadă (rz.) Onişor Cîrcu (fost comandant al regimentului), col. Călin Laur – Divizia 4 Infanterie „GEMINA”, reprezentanţi din administraţia de stat locală şi instituţiile publice orăşeneşti, alături de: comandanţi şi militari ai unităţilor subordonate, cadre militare active şi în rezervă, personalul civil al regimentului. Generalul de brigadă Nicolae Tonu a primit onorul din partea col. Ştefan Toader şi, după salutul Drapelului de Luptă al Regimentului, au trecut în revistă Garda de Onoare şi întreaga formaţie militară. A fost intonat Imnul Naţional al României de Fanfara „Promenada” din Zalău (dirijor – Lucian Pop). Despre importanţa evenimentului sărbătorit a vorbit col. Ştefan Toader, iar în amintirea celor care au activat în cadrul regimentului şi au plecat la Domnul s-a păstrat un moment de reculegere. Generalul de brigadă Nicolae Tonu a dat citire Ordinului Şefului Statului Major General cu privire la aniversarea a 173 de ani de la înfiinţarea armei artilerie. S-au mai primit mesaje de felicitare din partea: Statului Major al Forţelor Terestre, Diviziei 4 Infanterie „GEMINA”, marilor unităţi şi unităţi de artilerie din Forţele Terestre.  Col. Cristian Teglaş a primit Steagul de Identificare al Regimentului din partea col. Ştefan Toader pentru activităţile desfăşurate în cadrul regimentului.

A urmat festivitatea de premiere a celor mai buni militari în concursurile pe linie de armă şi în cele sportive, care au primit diplome, cupe  şi plachete. În această conjunctură, mr. Sorin Băla a prezentat lotul sportiv al regimentului şi principalele rezultate obţinute în anul 2016. De asemenea, pentru rezultatele obţinute în activitatea desfăşurată şi îndeplinirea misiunilor în procesul instruirii, eşaloanele superioare au conferit embleme de onoare şi de merit, următorilor: col. Ştefan Toader,  mr. Avram Goia, plt.adj. Cătălin Rusu, lt.col. Anghel Ioana, plt.adj.pr. Daniel-Aurel Mincă, caporal clasa a III-a Balla Rudolf, plt.mj. Ioan Tulbure şi plt. mj. Ştefan Chereji.

Ceremonia s-a încheiat cu impunătoarea defilare a Gărzii de Onoare şi a formaţiilor de militari ai Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania”,  iar cei prezenţi au fost invitaţi să viziteze Muzeul Militar din incinta Garnizoanei Şimleu Silvaniei şi să asculte concertul Fanfarei „Promenada”.

            La mulţi ani, ARTILERIA ROMÂNĂ!

 

                                                                                                                                       Prof. Marin ŞTEFAN,

                                                                                                                               Publicist, Şimleu Silvaniei