Noii agenţi de poliţie din Sălaj au depus jurământul de credinţă
iulie 25, 2016 | Administrator
Cei 21 de tineri, care în luna mai promovau examenul de încadrare din sursă externă, au devenit poliţişti cu acte în regulă
La începutul săptămânii, cei 21 de agenți de poliție care în luna mai promovau examenul de încadrare din sursă externă au avut parte de un moment încărcat de emoție și solemnitate: Depunerea Jurământului de Credință.
Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României. Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj a dat citire mesajului transmis de către Inspectorul General al Poliţiei Române – chestor de poliţie, Bogdan Despescu – după care a făcut câteva precizări în nume personal.
“Vă așteaptă în față o carieră frumoasă, dar dificilă, care presupune de multe ori sacrificii, însă vă garantez că, atunci când veți reuși să vă duceți la bun sfârșit misiunea, veți avea satisfacția că aţi câștigat respectul cetățeanului,, urându-le mult succes în activitatea profesională”,
a spus comisarul şef de poliţie, Gabriel Ovidiu Dosa.
Să spunem că noii agenţi de poliţie au depus jurământul de crediţă într-un cadru festiv, organizat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, unde au participat conducerea inspectoratului, subprefectul județului Sălaj, șefii celorlalte arme din Ministerul Afacerilor Interne și membrii familiilor acestora.
Angajamentul luat reprezintă primul pas spre asumarea de răspunderi în slujba cetățeanului. Printre noii polițiști se află un cuplu tânăr soț-soție. Tânăra a ales Postul de Poliție Carastelec și soțul acesteia a ales Postul de Poliție Plopiș. Însă, pe acest subiect vom reveni!
Agenții, între care se află şi nouă reprezentante a sexului frumos, vor dobândi dreptul de a purta armament de serviciu numai după perioada de pregătire intensivă și vor promova examenul de definitivare în carieră.
De asemenea, după absolvirea examenului, tinerii agenți de poliție se vor alătura polițiștilor mai experimentați din cadrul posturilor de poliție comunale, sub îndrumarea cărora își vor desfășura activitatea.
Sursa: www.sportulsalajean.ro