MindHub, o altfel de școală
septembrie 30, 2020 | Administrator
Programarea este un domeniu foarte căutat în zilele noastre și, cu siguranță, va fi cel puțin la fel de solicitat și în viitor, iar introducerea copiilor încă de mici în acest univers îi ajută să dobândească capacități, precum: gândire logică, lucru în echipă sau abilități de comunicare, care le vor fi de folos atât la școală, dar și în carierele profesionale pe care le vor urma.
MindHub Șimleu Silvaniei (str. Partizanilor 1A, Simleu Silvaniei, telefon 0745832275) se pregătește să întâmpine, de la 5 octombrie 2020, o nouă serie de copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani, ce vor învăța să creeze jocuri, să programeze roboți, dar și cum să lucreze în echipă și să își dezvolte gândirea logică și analitică, pe baza unei programe special concepute, pentru fiecare grupă de vârstă în parte.
Cursurile se vor desfășura o dată pe săptămână, timp de două ore pentru fiecare grupă de copii, iar aceștia dispun de toate materialele necesare pentru a învăța să programeze într-un mod cât mai distractiv și interactiv, cum ar fi: tablete, laptop-uri, roboței, piese Lego și multe altele.
Pentru a-i ajuta să-și dea seama dacă sunt atrași de programare, copiii pot participa în prealabil la lecții demo gratuite, unde pot să observe o mică parte din lumea programării și a roboțeilor, care durează o oră.
Prin intermediul acestor cursuri, copii învață, jucându-se, cum să programeze, pe diferite aplicații pentru tablete și laptop-uri, special concepute pentru a face învățarea și aprofundarea acestei materii cât mai distractivă și ușoară, cum să creeze jocuri, cum să învețe diferite limbaje de programare și cum să gândească cât mai eficient și logic.
Aceste lecții nu necesită cunoștințe anterioare, iar odată ce copiii cresc, pot avansa în următoarea categorie de vârstă, ceea ce determină o învățare constantă, eficientă, dar și de durată. Lucrul în echipă, dar și modul de predare de tip Gamification îi ajută pe copii să dobândească abilități și calități sociale suplimentare, îi învață să socializeze și să își creeze cunoștințe importante pentru viitorul lor.
Înscrierile la lecțiile demonstrative sau cursuri se pot face la telefon 0745832275 sau pe site-ul MindHub.
Paula Chioran,
Mentor MindHub