Meci maraton
martie 16, 2014 | Administrator
CS Phoenix Şimleu Silvaniei – VCM LPS Piatra Neamţ = 3 – 2 (22, -23, 22,- 23, 11)
Victorie preţioasă pentru şimleuani, una “muncită”, obţinută după două ore şi 28 de minute de la fluierul de începere a partidei. Ei s-au impus destul de greu în faţa nemţenilor, în urma disputării celor trei meciuri ale etapei întâi din faza a II-a, play out şi continuă lupta pentru locurile 5-8 în etapa a doua, alături de: Ştiinţa Explorări Baia Mare, Unirea Dej şi Arcada Galaţi. Echipa Phoenix Şimleu Silvaniei se va întrece cu Unirea Dej, tot în sistemul “cel mai bun din trei jocuri”, primul meci disputându-se la Dej, vineri, 28 martie 2014. Echipa din Piatra Neamţ, bună luptătoare, a pierdut “in extremis”, cu capul sus (!), bătălia pentru un loc la mijlocul clasamentului Diviziei A1, intrând mai devreme în vacanţă, pentru că în “play out-ul” masculin locul 12 este liber.
Meciul a avut o mare încărcătură fizică şi psihică, cu ambiţia fiecărei echipe de a se clasa pe un loc mai bun, fiind un adevărat… “maraton” ! Acest lucru, poate şi în contextul creării unei atitudini propice în rândul jucătorilor şi în cel al numeroşilor spectatori, ca urmare a deznodământului partidei de la Piatra Neamţ, când localnicii au câştigat net setul decisiv, cu scorul de 15-3, în doar 10 minute ! A fost o partidă extrem de echilibrată, dar fără valori tehnice şi spectaculare deosebite. Până la urmă, jucătorii şimleuani au respectat indicaţiile antrenorului Mircea Abraham şi au ştiut să profite de avantajul terenului propriu, unde – din nou – publicul şi galeria au fost “al şaptelea jucător” !! Gazdele s-au întrecut în a servi greşit (20 de mingi în plasă sau în aut), dar au avut destule atacuri şi blocaje eficiente. În ciuda multor preluări ale mingii nereuşite, cei doi coordonatori, Toth şi Teleleu, şi-au pus în valoare coechipierii, mai ales pe Vâlcelean şi pe Paşcan. Elevii antrenorului Dan Gavril s-au consituit într-o bună echipă, au dat o replică notabilă partenerilor de joc, când ridicătorul Cazacu şi-a servit bine colegii, cu precădere pe: Lupu, Iosif şi Pavel Mocanu. Ei au păcătuit, însă, în plan moral-volitiv, având unele momente nepermise de surescitare nervoasă, culminând cu cel din setul cinci, când jucătorul Kis a fost penalizat (injurie la adresa arbitrului principal), iar scorul a ajuns, de la 9-12, la 9-13, existând şi o tentativă de retragere a echipei nemţene din joc (?!).
În prima jumătate a setului întâi, gazdele au fost mereu la conducere: 3-1, 8-3, 10-4, 13-9, 15-12. Oaspeţii au reuşit egalarea (15-15), după trei puncte consecutive, pe serviciul lui Lupu. Apoi, localnicii au ripostat ferm (17-15, 22-17, 24-21), câştigând cu scorul de 25-22, prin atacul lui Vâlcelean. Situaţia s-a schimbat în cel de-al doilea parţial, cu nemţenii în avantaj: 3-1, 5-2, 8-6, 13-9, 16-13. Sălăjenii au reuşit egalarea (16-16), printr-o serie de trei puncte, pe serviciul lui Toth. Totuşi, moldovenii n-au putut fi depăşiţi (20-18, 22-20, 24-22), adjudecându-şi setul la limită: 25-23, prin atacul lui Kis. După un sfert bun al actului trei (4-1, 5-3, 7-5), ardelenii au fost egalaţi (7-7), când servea Codrin Mocanu. Gazdele au avut un reviriment rapid, cu o serie de patru puncte (11-7), pe serviciul lui Silaghi, inspirat introdus în teren în locul lui Rus. Şimleuanii şi-au păstrat un avantaj liniştitor (13-9, 16-13, 20-16, 23-18, 24-21), impunându-se, din nou, cu scorul de 25-22, prin atacul finalizat de Vâlcelean. Localnicii au început bine al patrulea parţial (4-1, 7-4), în schimb oaspeţii au făcut cinci puncte la rând (de la 4-7, la 9-7), cu Lupu la serviciu. în continuare, şi-au menţinut un avantaj nestânjenitor (11-8, 15-11, 19-13, 21-18, 22-20, 24-21), chiar dacă ai noştri s-au apropiat, în trei rânduri, la câte o lungime: 20-21, 21-22, 23-24. Astfel, nemţenii au câştigat, iarăşi, la limită (25-23), prin atacul aceluiaşi Kis, ducând meciul în setul decisiv. Aproape jumătate din acest act, jocul a fost echilibrat (1-1, 2-2, 5-5, 6-6), însă terenurile s-au schimbat în avantajul şimleuanilor (8-6). Gazdele au ţinut “cu dinţii” de acest profit (10-8, 12-9), au beneficiat de “cadoul” oaspeţilor (13-9, cu punctul de penalizare) şi, după prima minge de “set şi meci” (14-10), au câştigat cu scorul de 15-11, în aplauzele fanilor şi în amărăciunea oaspeţilor.
Şimleu Silvaniei: Ionuţ Rus, Toth Gabor (Ionuţ Silaghi – căpitan de echipă, Ion Teleleu), Şerban Paşcan (Ovidiu Teuşan), Dacovic Rade, Răzvan Vâlcelean (Sergiu Ivan), Kostadinov Nikolay şi Mihai Mărieş – libero.Prezent: Paul Olar. Antrenori: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund.
Piatra Neamţ: Ştefan Cazacu, Kis Gabriel (Predius Serghei), Pavel Mocanu, Ştefan Lupu (Dan Predescu),Laurenţiu Iosif – căpitan de echipă (Alin Bălan), Codrin Mocanu şi Pavel Rareş Gavril – libero. Antrenori: Dan Gavril – principal şi Nicolae Buruş – secund.
Au arbitrat: Gigi Dumitru – principal (Baia Mare), Cristian Şanta – secund (Cluj-Napoca), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Mihai Bujor, Sorina Petruşan, Gheorghiţă Mitraşca şi Mircea Temian – asistenţi (toţi patru din Zalău). Observator F.R. Volei: Dan Negroiu (Timişoara).
Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei