Meci dramatic CS PHOENIX Şimleu Silvaniei – CSS Topliţa = 0 – 3 ( -23, -22, -26 )
ianuarie 17, 2010 | Administrator
Şimleuanii s-au bătut singuri ( !), oferind topliţenilor o victorie nesperată, după o oră şi 25 de minute de joc. A fost un meci dramatic, chiar insuportabil, pentru suporterii sălăjenilor, mai ales pentru cei slabi de inimă, prin prestaţia fluctuantă a favoriţilor lor în finalurile de seturi, mai cu seamă, în cel de-al treilea. Elevii antrenorului Octavian Başti n-au putut depăşi “miza” acestei întâlniri sportive, afişând o stare de încordare moral-volitilă, fără pic de dezinvoltură după unele reuşite. Pe acest fond psihologic precar, ei au greşit nepermis de mult în toate compartimentele şi în ambele faze ale jocului, atacul şi apărarea. Aceste lucruri au fost cu atât mai dureroase, cu cât ele s-au petrecut – cum spuneam – pe finalurile de seturi, cu servicii greşite şi atacuri în afara terenului de joc.
În setul întâi, după 3-1 şi 6-4, se părea că lucrurile merg pe un făgaş normal. N-a fost aşa, pentru că oaspeţii au punctat de şase ori consecutiv ( 10-6 pentru ei), ajungând – apoi – la 21-16. Ai noştri s-au dezmeticit oarecum, acumulând şi ei şase puncte la rând (22-21), când Moşincat era la serviciu, iar Beili, Ivan şi Darius Pop în linia întâi.
Finalul de set a aparţinut topliţenilor, care au câştigat la limită (25-23), cu ajutorul şimleuanilor Beili şi Ivan, care au servit greşit. Şi următorul set a avut acelaşi istoric : localnicii au început bine (3-1, 4-3), oaspeţii s-au redresat consistent (9-4, 15-7), dar au fost egalaţi de două ori (20-20 şi 22-22).
Din nou, topliţenii au gestionat bine finalul setului, impunându-se cu scorul de 25-22. Cum spuneam, al treilea set a fost unul dramatic. şimleuanii se îndreptau liniştiţi spre câştigarea lui (11-6, 19-14, 22-16), dar imprevizibilul s-a produs, fiind egalaţi: 22-22 (!), când Lazăr, Ardelean şi Moşincat – aflaţi la fileu – au irosit ocazie după ocazie. În plus, la scorul de 23-22, Lazăr a servit greşit, fiind “imitat”, apoi, de Ardelean la scorul de 24-23 ( !). Astfel, acest act a intrat în prelungiri şi, după alte două “mingi de set” (25-24 şi 26-25), ai noştri au cedat ( 28-26 pentru oaspeţi ), într-o dezamăgire generală, cu mulţi jucători şimleuani în lacrimi şi cu profesorul Octavian Başti… fără replică !!
La CS Phoenix au jucat : Darius Pop ( Dan Deac ), Cristian Lazăr, Dacian Ardelean, Vlad Moşincat ( Ioan Puşcaş ), Antoniu Beili şi Sergiu Ivan – căpitan de echipă. Au fost prezenţi : Cornel Pop şi Gheorghe Negrean.
Bun arbitrajul brigăzii : Mihai Olăhuţ – principal (Baia Mare), Viorel Lucaciu – secund (Zalău), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Gheorghiţă Mitraşca şi Adrian Pantea – asistenţi (ambii din Zalău).
Duminică, 31 ianuarie a.c., şimleuanii vor juca, în deplasare, cu echipa CSS LAPI Dej.
Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei