Meci de mare luptă sportivă

octombrie 28, 2011 | Administrator

CS PHOENIX Şimleu Silvaniei – LPS CSS VIITORUL Oradea = 3 – 1 ( – 20, 21, 21, 24 )

De la început, şimleuanii au tratat acest meci cu toată seriozitatea. În primul rând, pentru că aveau în minte înfrângerea, pe teren propriu, din partida amicală cu orădenii (scor:1-3), apoi, fiindcă oaspeţii n-aveau set pierdut, fiind pe primul loc în actualul campionat al Diviziei de Volei A2 Vest ! Dar, cum şi bihorenii aveau acest ascendent moral, a ieşit un meci echilibrat, de mare luptă sportivă, cu un deosebit angajament fizic şi psihic. Desigur, n-au lipsit fazele spectaculoase, cu schimbări neaşteptate în evoluţia scorului, cu un joc cu bune execuţii tehnice, dar şi cu unele nesincronizări supărătoare, mai ales, în terenul localnicilor (!). Totuşi, victoria şimleuanilor a fost, pe cât de importantă, pe atât de meritată, obţinută după o oră şi 48 de minute, destul de greu, la doar cinci puncte diferenţă: 96-91, fiind scorul final (!). La această reuşită, a patra victorie din cinci meciuri desfăşurate, au avut un rol determinant şi voleibaliştii Abraham şi Boroeanu, jucând prima oară în actualul campionat.

Prezent în Sala de Sport a Grupului Şcolar “Ioan Ossian”, dl.ing. Septimiu Cătălin ŢURCAŞ – primarul oraşului Şimleu Silvaniei, spunea:

“A fost un meci antrenant, cu un joc spectaculos şi cu un rezultat promiţător pentru ai noştri, având în vedere că orădenii n-au pierdut nici un set până acum. Îi felicit pe şimleuani pentru că au luat toate punctele puse în joc, lucru important pentru o bună poziţionare în clasament. Prin această victorie suntem, acum, pe locul trei şi sper, ca şi ei, să urcăm în clasamentul general. Mă bucur pentru că încrederea care le-a fost acordată juniorilor s-a concretizat în această partidă, întrucât, cel mai bun jucător de pe teren, din punctul meu de vedere, a fost şimleuanul Sergiu Ivan. Cu acest prilej, dau şi răspunsurile la unele întrebări ale iubitorilor jocului de volei. Astfel, speranţa noastră este ca echipele de volei, seniorii şi juniorii de la CS Phoenix, să se antreneze şi să joace cât mai repede în noua sală de sport. Nu cred, însă, că aceasta va fi finalizată anul acesta, dar – cu siguranţă – va fi gata până în primăvară. Apoi, reliefez faptul că Primăria şi Consiliul Local Şimleu Silvaniei sponsorizează cheltuielile de transport şi, uneori, pe cele de cazare şi masă, în deplasările mai lungi. Le urez, băieţilor şi staff-ului echipei noastre, succese în meciurile următoare, pentru a reveni, a treia oară, în primul eşalon al voleiului masculin românesc !”.

În primul set, până la scorul de 18-18, fiecare echipă a avut, alternativ, un avantaj de două-trei puncte, perioadă în care ambii coordonatori (Harlişca, respectiv Achimescu) şi-au pus în valoare atacanţii. Din păcate pentru gazde, finalul de set a aparţinut oaspeţilor, care, de la 21-20 pentru ei, au realizat patru puncte consecutive (25-20), când servea Achimescu, iar atacurile noastre, prin Abraham, Puşcaş şi Pop, erau anihilate de Drăgan, Lele şi Lung (un căpitan de echipă eficace), aflaţi în linia întâi orădeană. Doar o treime din actul secund, jocul a fost echilibrat (scor:8-8), întrucât ai noştri s-au distanţat la patru – şapte puncte (14-10, 18-13, 22-15), în timp ce preluările bune ale lui Puşcaş şi Boroeanu, dirijate bine de Harlişca, erau finalizate eficient de Ivan şi Abraham. Păcat că prima minge de set (la 24-19) a fost anulată de atacul orădeanului Tebieş, aflat în zona a patra…

Totuşi, setul s-a încheiat după atingerea fileului (acelaşi Tebieş), la atacul lui Ivan, cu scorul de 25-21 pentru localnici. Interesantă a fost lupta sportivă pentru puncte şi în setul trei. Oaspeţii conduceau cu 4-3, dar gazdele au revenit spectaculos prin şase puncte la rând: 9-4, pentru că, din nou, Ivan a servit foarte bine (chiar un “as”), iar Silaghi, Harlişca şi Puşcaş au fost eficienţi la plasă. O diferenţă confortabilă de puncte s-a menţinut până la 20-14, după care s-au produs desincronizări în jocul sălăjenilor şi bihorenii au avut cinci reuşite la rând, apropiindu-se la un punct: 19-20 (!). Cu toate acestea, finalul a aparţinut gazdelor, cu atacuri necruţătoare ale lui Ivan, impunându-se cu scorul de 25-21.

Ultimul set (al patrulea) a fost cel mai disputat: 29 de minute ! După mai multe egalităţi de scor în prima jumătate, orădenii conduceau cu 13-11, dar şimleuanii au reuşit o serie de cinci puncte (16-13), cu Pantea la seviciu şi cu Pop, Abraham şi Ivan la plasă. Apoi, localnicii au avut 20-16, însă s-au văzut egalaţi de “bătăioşii” jucători orădeni, în patru rânduri, la: 21, 22, 23 şi 24. Ai noştri puteau “închide” setul şi meciul la scorul de 24-23, dar Pop a servit în plasă (!!), într-o dezamăgire totală…Au reuşit, până la urmă, în prelungiri (scor: 26-24), după ce mingea atacată de orădeanul Tebieş a ajuns în aut.

La şimleuani, antrenorul – jucător, Mircea Abraham, a aliniat formaţia: Andrei Harlişca, Adrian Pop, Ioan (Onuţ) Puşcaş, Mircea Abraham (Constantin Pantea), Mihai Silaghi, Dacz Andras (Sergiu Ivan) şi Gheorghe Boroeanu – libero. Rezervă: Eugen Ilieş.

Au condus bine, arbitrii: Victor Şimon – principal (Cluj-Napoca), Vasile Bucşa – secund (Baia Mare), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Viorel Lucaciu şi Mihai Bujor – asistenţi (ambii din Zalău).

Sâmbătă, 5 noiembrie a.c., şimleuanii vor juca – din nou acasă – cu echipa CNE LAPI din Dej.

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei