Lucrarea de cercetare a unui profesor şimleuan, apreciată de Academia Română

august 5, 2015 | Administrator

Un tânăr şimleuan, în vârstă de 28 de ani, profesor la cercul de turism de la Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei, Flaviu Neaga, promovează “Managementul dezvoltării turismului durabil la nivelul judeţului Sălaj”, atât în ţara cât şi în străinătate.

neaga-mÎn urma unui concurs organizat de Academia Română din Bucureşti pentru doctoranzii din toată ţara, în vederea derulării unui proiect european de anvergură care are ca scop promovarea interesului naţional, şimleuanul Flaviu Neaga, doctorand la Universitatea din Craiova, a impresionat comisia cu tema de cercetare propusă, asigurându-şi un loc şi totodată o bursă doctorală în cadrul proiectului.

După aproape 15 luni de cercetare, şimleuanul îşi va susţine public, în cadrul unei conferinţe, în luna septembrie, la Academia Română, lucrarea intitulată “Managementul dezvoltării turismului durabil la nivelul judeţului Sălaj”.

“Deşi nu mi-a fost uşor să fac faţă, pe de o parte obligaţiilor pe care le am în calitate de doctorand la Universitatea din Craiova şi pe de altă parte respectării întocmai a cerinţelor, a indicatorilor impuşi de către cei de la Academia Română, în cadrul acestui proiect precum şi atribuţiilor profesionale pe care le am, fiind profesor pe cercul de turism de la Clubul Copiilor din Şimleu, am considerat că merită să fac acest efort pentru promovarea managementului turistic al judeţului din care mă trag. Îl consider un judeţ frumos, bogat în potenţial turistic, dar din păcate prea puţin valorificat”

a precizat Flaviu Neaga.

În urma susţinerii lucrării de cercetare, aceasta va fi publicată şi promovată de Academia Română într-un volum indexat în mai multe baze de date internaţionale. Lucrarea se bazează pe studierea unei vaste literaturi de specialitate în domeniu, precum şi pe numeroasele acţiuni efectuate pe teren.

“Eu tind să sper că prin demersurile mele voi reuşi să îmbunătăţesc managementul activităţii turistice durabile din judeţul Salaj prin propunerile pe care le aduc şi, de ce nu, printr-un plus de publicitate care, la rândul ei, va atrage noi investitori şi turişti”

a adăugat profesorul şimleuan.

Tot în cursul lunii viitoare şimleuanul va participa la o conferinţă internaţională în localitatea Elenite – Bulgaria unde va prezenta aspecte din potenţialul turistic durabil al României.

Sursa: www.magazinsalajean.ro