La Şimleu Silvaniei, se deschid porţile Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică
februarie 19, 2016 | Administrator
Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) din Şimleu Silvaniei îşi va deschide miercuri, 24 februarie, porţile pentru invitaţi şi turişti. După cum a explicat Daniel Stejeran, directorul Centrului, în cadrul evenimentului, organizatorii s-au gândit să le ofere celor prezenţi câteva surprize deosebite.
„Va fi arborat steagul simbol al CNIPT Şimleu Silvaniei lângă clădirea în care îşi va desfăşura activitatea, iar invitaţii vor putea să vizioneze câteva materiale de prezentare a obiectivelor turistice din oraşul de sub Măgură şi din împrejurimi, vor putea degusta produse specifice. Tot cu această ocazie vor fi lansate paginile oficiale de web şi Facebook a CNIPT Şimleu Silvaniei”,
a precizat reprezentantul centrului.
Printre invitaţii speciali se vor afla şi membrii trupei „Old Beat” din Şimleu Silvaniei care vor pregăti un mini-concert de folk românesc. Seara se va încheia cu lansarea lampioanelor de Dragobete din Cetatea Bathory.
„Scopul acestei întâlniri este acela de a începe un dialog și o colaborare efectivă și activă între toți cei implicați în domeniul turismului, a serviciilor de ospitalitate, mass-media dar și celor interesați din acest domeniu de activitate. Prin astfel de inițiative ne dorim să venim în sprijinul celor care sunt interesați de promovarea valorilor și obiectivelor turistice din zona noastră și punerea în valoare a tradițiilor și obiceiurilor transmise din generație în generație. Crearea unor pachete turistice atractive care să ofere turiștilor forme noi de diversitate, de agrement și de vizitare va duce la creșterea și îmbunătățirea ofertei turistice în zona noastră”,
a adăugat directorul CNIPT din Şimleu Silvaniei. Evenimentul este organizat de Primăria şi CNIPT Şimleu Silvaniei.
Sursa: www.magazinsalajean.ro