La Casa Judeţeană de Pensii, tratament mai ieftin pentru vârstnici şi salariaţi

august 4, 2015 | Administrator

Un număr de 166 de bilete de tratament cu preţ redus, pentru pensionari şi asiguraţii din sistemul public de pensii, este disponibil la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj.

foto-material-bilete-mReprezentanţii instituţiei au precizat că în această perioadă a început eliberarea biletelor de tratament pentru cea de a XII-a serie din acest an, acestea fiind disponibile în staţiunile: 1 Mai, Bazna, Bizuşa, Buziaş, Covasna, Felix, Govora, Herculane, Moneasa, Ocna Şugatag, Saturn, Sovata, Stâna de Vale,Turda, Tuşnad, Tăşnad şi Vatra Dornei cu începere a tratamentului din 11, 12, 13 şi 14 august în funcţie de staţiune. Sejurul asigurat este de 16 zile şi include cazarea, trei mese zilnice şi tratamentul specific, acesta din urmă realizându-se pe o perioadă de 12 zile.

Vârstnicii interesaţi de obţinerea unui bilet trebuie să se prezinte la sediu CJP Sălaj, cu o adeverinţă de la medicul de familie din care să rezulte necesitatea efectuării unui tratament, cu o copie a actului de identitate şi cuponul de pensie, iar în cazul salariaţilor, aceştia trebuie să prezinte adeverinţa de salarizare. Pentru un bilet, pensionarii vor achita jumătate din valoarea pensiei brute, iar salariaţii vor plăti jumătate din preţul biletului. Acesta diferă în funcţie de staţiunea pentru care optează solicitantul, iar preţul integral pentru cel mai scump bilet este de 1.500 de lei. Până în prezent, în anul 2015, la CJP Sălaj, au fost depuse 3.605 de cereri privind acordarea de bilete de tratament.

Sursa: www.magazinsalajean.ro