Cupa Mărtișorului
februarie 22, 2014 | Administrator
Sâmbătă, 22 februarie 2014, în oraşul Şimleu Silvaniei s-a desfăşurat prima ediţie a Cupei “Mărţişorului” la volei, din iniţiativa Primăriei, prin ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul urbei şi a Clubului Sportiv “Phoenix”, prin patronul Ioan (Onuţ) Puşcaş – preşedintele clubului.
Au participat echipele: “Prietenii 2000”- I şi “Prietenii 2000”- II, ambele din Baia Mare şi “Phoenix Old Boys” din Şimleu Silvaniei, constituite din mari iubitori ai voleiului, printre care s-au aflat jucători care au activat în diferite campionate, la nivel: local, naţional şi internaţional, precum şi arbitri de volei activi sau retraşi din activitatea competiţională. Jocurile s-au desfăşurat în sala de sport “Măgura”, în sistem “fiecare cu fiecare”, două seturi din trei, cel de-al treilea disputându-se până la 15 (desigur, cu diferenţă de două puncte).
Meciurile au fost arbitrate de şimleuanul Nicolae Ilieş şi de băimăreanul Nicolae Silistraru (fost arbitru rebublican de volei), iar scoreri au fost: Nicolae Moldovan (Baia Mare) şi Eugen Crişan (Şimleu Silvaniei). Cu acest prilej, jucătorii şi-au etalat capacităţile tehnico-tactice de care dispun, confirmând valoarea prin care s-au afirmat în competiţiile anterioare. Remarc prestaţia lui Onuţ Puşcaş, la 52 de ani (!) – jucător merituos al voleiului şimleuan în echipele de juniori, de tineret şi de seniori, precum şi pe cea a lui Adrian Arbuzov, la 64 de ani (!) – maestru emerit al sportului, ex-jucător al echipei “Silvania” Şimleu Silvaniei, fost component al lotului naţional al României ( două medalii de aur la Jocurile Balcanice; locul VI la Campionatul Mondial-Mexic 1974; medalie de bronz la Campionatul European – Helsinki 1977; 135 de jocuri internaţionale etc).
Iată rezultatele: Phoenix Old Boys – Prietenii 2000-II = 2 – 0 ( 25:21, 25:17); Phoenix Old Boys – Prietenii 2000-I = 2 – 1 ( 22:25, 25:18, 15-11); Prietenii 2000-I – Prietenii 2000-II = 2 – 0 ( 15:10, 15:8) – la înţelegere, seturi scurte. În urma acestor rezultate, clasamentul a fost: locul I – “Phoenix Old Boys” ( Onuţ Puşcaş, Romeo Oltean, Dănuţ Ţîrlea, Ovidiu Berar, Cristian Lazăr, Raul Bede, Valentin Ardelean şi Darius Pop); locul II – “Prietenii 2000”- I ( Adrian Arbuzov, Valer şimon, Dinu Olăhuţ, Dan Kozma, Marian Duruş şi Sebastian Borota); locul III – “Prietenii 2000”-II ( Marcel Albu, Bogdan Manolache, Felician Breban, Sebastian Borota, Anghel Ciurţiu şi Aurel Cristian ).
Inedita competiţie s-a încheiat cu o masă comună, unde s-au depănat numerose amintiri din meciurile disputate de-a lungul timpului, consolidându-se prieteniile care-i leagă pe aceşti pasionaţi ai sportului, în general, şi ai voleiului, în special.
Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei