Crosul „ZIUA OLIMPICĂ”
mai 28, 2019 | Administrator
Motto: „Sportul este o rețetă morală care se aplică fizic”.
Jean GIRAUDOUX (1882-1944), scriitor și diplomat francez
În 23 iunie 2019, se vor împlini 125 de ani de la înființarea Comitetului Internațional Olimpic (CIO). Acesta a prins viață, în Franța, din inițiativa baronului Pierre de Coubertin – pedagog și istoric, la un congres organizat la Universitatea Sorbona din Paris. CIO este format din 205 comitete olimpice naționale, printre care se numără și Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR). CIO are rolul de a organiza și desfășura Jocurile Olimpice Moderne de vară și de iarnă, o dată la patru ani. În fiecare an, perioada 23 mai – 23 iunie este declarată „Luna Olimpică”, răstimp cu un calendar sportiv bogat, în care activitățile poartă amprenta diversității până în 23 iunie, când se serbează „Ziua Olimpică Internațională”.
Cu acest prilej, luni, 27 mai 2019, în orașul Șimleu Silvaniei s-a organizat Crosul „ZIUA OLIMPICĂ”, pentru elevi (fete și băieți), de către Academia Olimpică Română (AOR) – filiala Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj (IȘJS), Primăria și Consiliul Local, conducerile școlilor și liceelor, Cabinetul Școlar Medical, Poliția (Formațiunea de Poliție Rutieră) și Serviciul de Ambulanță, toate din Șimleu Silvniei. Din nou, acest cros tradițional s-a desfășurat în centrul orașului (strada 1 Decembrie 1918), pe o vreme favorabilă, reunind la start 302 concurenți. Adunarea sportivilor a fost la CN „Simion Bărnuțiu” (terenul de handbal și minifotbal), unde, în calitatea mea de responsabil al Comisiei de Educație și Cultură Olimpică a AOR, filiala Sălaj, am prezentat-o pe profesoara Paula Todoran – sportivă de performanță a Clubului Sportiv Municipal Zalău, participantă la Jocurile Olimpice de vară, Rio de Janeiro 2016, Brazilia (la maraton) și multiplă campioană balcanică și națională la maraton, semimaraton și cros. Aceasta s-a adresat concurenților, i-a îndemnat la o întrecere corectă, sportivă și a alergat cu fetele din prima serie, clasele V-VI (!).
Arbitrajul a fost asigurat de către profesorii: Bántó (Király) Eszter – secretar al AOR, filiala Sălaj și director adjunct al Liceului Pedagogic Zalău (fost portar al echipei de handbal feminin a României); Dorina Crăciun, Mirela Lazăr, Marius Oniga – toți de la Școala „Silvania”; Cosmin Porcar – director, Școala „Horea”; Adrian Moise – Școala „Horea” și LT „Ioan Ossian”; Barna Krisztián – Școala „Báthory István”; Kovács István și Berek Ștefan – ambii, CN „Simion Bărnuțiu”; Bogya Ferenc – Școala din Pericei și Veres Árpád – Școala din Vârșolț.
Primii trei clasați, pe categorii de concurs, au fost declarați:
– clasele V – VI: locul 1. Luana Ardelean și Marc Lucaci – ambii, Școala „Silvania”; locul 2. Silvia Pop – Școala din Pericei și Tudor Pop – Școala „Silvania”; locul 3. Dorothea Bucur – Școala „Silvania” și Andrei Man – Școala „Horea”.
– clasele VII – VIII: locul 1. Borzași Viktoria și Alexandru Crișan – ambii, Școala „Silvania”; locul 2. Mara Geiger – Școala „Silvania” și Boros László – Școala din Vârșolț; locul 3. Józsa Dora – Școala din Pericei și Luca Chiș – Școala „Horea”.
– licee: locul 1. Gabriela Pop – CT „Iuliu Maniu” și Denis Moga – CN „Simion Bărnuțiu”; locul 2. Denisa Roșan – LT „Ioan Ossian” și Paul Cosma – CN „Simion Bărnuțiu”; locul 3. Maria Teodorescu și Ionuț Creț – ambii, CN „Simion Bărnuțiu”.
Festivitatea de premiere a avut loc la Școala „Silvania”, unde au vorbit despre semnificația Crosului „ZIUA OLIMPICĂ”, precum și despre importanța educației fizice și a sportului asupra organismului, doamnele profesoare: Angela Maria Lipo – director al Școlii „Silvania”, Alina Cozac – director al AOR, filiala Sălaj și inspector de educație fizică și sport al IȘJS, și, din nou, Paula Todoran, cea care le-a împărtășit celor prezenți „episoade” din activitatea sa de atletă de performană, vorbindu-le și despre participarea la Jocurile Olimpice. Au fost discursuri potrivite cu evenimentul sportiv desfășurat, cu încurajări pentru practicarea exercițiilor fizice, atletismului, crosului și a jocurilor sportive, precum și cu felicitări pentru participare și performanțele obținute la acest cros olimpic, care promovează importante valori universale: respect, toleranță și fair-play. Cei prezenți au urmărit cu interes aceste alocuțiuni pertinente și au răspuns cu aplauze binemeritate.
Premierea primilor trei sportivi, pe categorii de concurs, a fost făcută de către Alina Cozac, Bántó (Király) Eszter și Paula Todoran. Acestora le-au fost înmânate diplome și tricouri inscripționate cu „Cercurile Olimpice” și „Olimpic Day”, alături de felicitările de rigoare. De asemenea, primii cinci au primit o fotografie a Paulei Todoran, cu autograf! Următorii concurenți, validați pe foile de concurs, au primit diplome „Olimpic Day” și vor intra în posesia tricourilor de la AOR până la sfârșitul acestui an școlar. În plus, cei 302 elevi au primit sucuri din partea Primăriei și Consiliului Local Șimleu Silvaniei. De remarcat că, elevii s-au întrecut sportiv, în spirit olimpic, iar pe tot parcursul întrecerii, cu precădere la sosire, aceștia au fost încurajați și aplaudați de mulți spectatori, printre care se aflau colegi, profesori, părinți, rude etc.
Iată, ZIUA OLIMPICĂ 2019, cea care marchează un eveniment istoric al CIO, a fost sărbătorită în devans în orașul Șimleu Silvaniei, prin desfășurarea acestui cros, reamintind tuturor că sportul contribuie la formarea unui mod de viață sănătos și fericit.
Să ne bucurăm, așadar!
Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei