Credinţa în copil
februarie 18, 2010 | Administrator
Moto: “Fiecare copil pe care-l instruim, este un om pe care-l câştigăm”.
( Victor- Marie HUGO, 1802-1885, scriitor francez, teoretician al romantismului)
Sunt multiple modalităţile prin care şcoala, la toate nivelurile de organizare şi funcţionare, este implicată fundamental în realizarea dezideratelor învăţământului românesc, prin cadrele didactice şi discipolii acestora, în cooperare cu comunitatea locală şi cu implicara factorilor decizionali ai acestui nobil domeniu de activitate.
Printre acestea, se află şi înfiinţarea Centrului de Resurse pentru Educaţie şi Dezvoltare (CRED), inaugurat săptămâna trecută în oraşul Şimleu Silvaniei, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj şi al Primăriei Şimleu Silvaniei. Acesta îşi va desfăşura activitatea în cadrul Grădiniţei nr.3, Centrul fiind o unitate de educaţie nonprofit, care oferă servicii complementare, atât copiilor din grădiniţe, cât şi celor care participă la educarea, protecţia şi îngrijirea acestora, cu precădere, membri ai familiei şi educatoare. CRED Şimleu Silvaniei are în dotare mobilier şi aparatură în valoare de 21.950 lei, amenajate într-o modernă sală de activităţi.
La festivitatea de inaugurare au participat: reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Casei Corpului Didactic (CCD) din Zalău, Primăriei şi Consiliului Local Şimleu Silvaniei, directori ai instituţiilor de învăţământ preşcolar şi şcolar şimleuan, reprezentanţi ai părinţilor şi ONG-urilor locale, alţi invitaţi. Oficierea inaugurării a fost realizată de: ed. Roza Mateiu – inspector şcolar, prof. Monica Ţurcaş – director al CCD Zalău şi ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei. Prezentarea CRED şi a proiectelor, într-un modern format video şi cu edificatoare pliante tematice, a fost făcută de educatoarea Eleonora Pălincaş – directoarea Grădiniţei nr.3 şi Diana Boeriu – expert al CRED Sălaj, împreună cu cei trei membri instituţionali, educatoarele: Daniela Ghilea (Grădiniţa cu Program Prelungit nr.3)- responsabila Centrului, Ana-Violeta Breazdău (Grădiniţa cu Program Prelungit nr.1) şi Ioana Csatari ( Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2).
Pornind de la viziunea “Ai înCREDere în mine” (!), a fost definită misiunea instructiv-educativă a Centrului, care – printre altele – prevede: dezvoltarea capacităţii de relaţionare prin activităţi de cooperare în cadrul grupului şi partenerilor, precum şi oferirea de servicii de educaţie, formare şi consiliere pentru copii şi cadre didactice. În plus, au fost stabilite obiective concrete, printre care: desfăşuraea unor activităţi complementare de relaxare şi bună dispoziţie în rândul copiilor; organizarea de acţiuni cu caracter socio-cultural; implicarea voluntară a tinerilor şi a familiilor acestora în diferite activităţi; atragerea sponsorilor în organizarea şi desfăşurarea activităţilor; consilierea şi formarea cadrelor didactice; elaborarea de materiale de promovare a activităţii CRED etc.
În continuare, au fost evidenţiate patru proiecte în cadrul Programului “Educaţie, Distracţie, Integrare”:
- “Căsuţa veseliei” (sărbătorirea zilelor de naştere prin activităţi distractiv-educative);
- “Ritm, mişcare, relaxare” (gimnastică aerobică);
- “Mâini micuţe – Lucruri mari ” (dezvoltarea creativităţii în ateliere specifice);
- “Şanse egale pentru fiecare”( însuşirea unor metode distincte de lucru pentru copiii cu cerinţe speciale)
De asemenea, s-a prezentat, detaliat, proiectul naţional finanţat de Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei: “Proiect pentru Reforma Educaţiei Timpurii” şi au fost reliefate obiectivele şi modalităţile de organizare şi desfăşurare a parteneriatelor cu alte instituţii şi ONG-uri.
Despre semnificaţia şi importanţa CRED Şimleu Silvaniei, a proiectelor care se vor derula în contextul îmbunătăţirii calităţii educaţiei preşcolare, răspunzând nevoilor concrete ale copiilor şi favorizându-le atingerea unui potenţial ridicat al dezvoltării, au vorbit: educatoarea Roza Mateiu – inspector pentru învăţământul preşcolar sălăjean, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului şi prof. Dumitru Corbeanu – directorul Centrului Cultural.
Suntem convinşi că, seriozitatea, profesionalismul şi responsabilitatea membrilor acestei organizaţii vor face din comunitatea locală un adevărat partener, prin serviciile oferite de noua instituţie educativă, pentru că cei de-acolo “cred într-o lume mai bună şi curată, mai sănătoasă şi fericită, în care copiii sunt luaţi în serios”, aşa cum menţionează postulatul CRED Şimleu Silvaniei.
Aşadar, credinţa în copil se află pe primul loc în domeniul instructiv-educativ al preşcolarilor şimleuani, ea făcând parte integrantă din viaţa educatoarelor, cele înzestrate cu har Divin pentru această nobilă activitate umană.