„Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică” face din Şimleu Silvaniei un oraş turistic

ianuarie 4, 2016 | Administrator

La Şimleu Silvaniei va funcţiona începând de luna viitoare, ianuarie 2016, un Centru Naţional de Informare Turistică prin intermediul căruia turiştii, care viziteazã sau intenţionează să viziteze judeţul Sălaj, vor avea acces la informaţii cu privire la obiectivele turistice din regiunea Şimleu Silvaniei.

Construcţia, mai exact amenjarea Centrului Naţional de Informare Turistică a fost finalizată în cursul acestei săptămâni. Este vorba despre un proiect realizat de autorităţile locale din Şimleu, finanţat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, al cărui obiectiv general constă în creşterea gradului de promovare a turismului românesc din regiunea Şimleu Silvaniei la nivel naţional şi internaţional prin crearea acestui centru.

“Mă bucur sã ne întâlnim, astăzi, nr. ieri, la finalizarea unui proiect. Întotdeauna când eşti la finalizarea unui proiect nu poţi decât să fii bucuros pentru că ai mai fãcut ceva pentru comunitatea pe care o reprezentăm noi”,

a declarat Septimiu Ţurcaş – primarul de la Şimleu Silvaniei, într-o conferinţă de presã desfăşurată marţi, 22 decembrie, cu ocazia finalizării proiectului.

Centrul Naţional de Informare Turisticã va funcţiona în incinta unui important obiectiv turistic din Şimleu – „Cetatea Batory” şi presupune şi instituirea unui sistem integrat şi informatizat a ofertei turistice locale prin crearea unui website pentru promovarea la nivel zonal, regional, naţional şi internaţional. Un alt obiectiv al proiectului este creşterea numãrului de turişti, prin valorificarea potenţialului turistic cultural local şi regional pe piaţa turistică naţională şi internaţională, dar şi menţinerea şi creşterea numărului de locuri de muncã nou create în mediul urban datorită dezvoltării turismului în zonã. Valorea totalã a proiectului este de 626.675,47 de lei. Centrul de Informare şi Promovare Turistică Şimleu Silvaniei este funcţional pe o suprafaţă de aproximativ 112 metri pătraţi, incluzând un spaţiu de informare turisticã, primire şi informare pentru public, un spaţiu expunere – stand birou pentru angajaţi, un grup sanitar – inclusiv pentru personele cu dizabiliăţi, un loc special amenajat cu echipamente speciale de acces pentru personele cu mobilitate redusã, o placă permanentã cu informaţii despre proiect şi finanţator, dar şi o firmă luminoasã cu simbolul “I”.

Obiective turistice în zona Şimleu Silvaniei

Potrivit lui Ţurcaş, Centrul “îşi va da drumul”, începând cu cea de a doua jumătate a lunii ianuarie şi va fi funcţional pentru turişti.

“S-a creat şi o platformã on-line, în care turistul are posibilitatea de a face o conexiune fizicã cu oraşul nostru şi cu ceea ce ar putea vizita în oraşul nostru cât şi în zona noastră. A fost tradus în câteva limbi: românã, maghiară, engleză, francezã, germanã, inclusiv în poloneză. Regele Cetãţii Batory, cetatea reprezentantivă în oraşul nostru, a fost de origine polonezã. Obiectivele turistice din oraşul nostru şi zona Şimleu, care vor fi prezentate turiştilor care ajung în centru sunt: Cetatea Batory – principalul obiectiv turistic, Muzeul Holocautului – singurul funcţional din Transilvania în acest moment, biserica de lemn din Cehei, Biserica Romano- Catolicã construitã în jurul anului anului 1500, situl de pe Măgură – “Dacidava”, Mănăstirea de la Bic, drumul forestier, balta de la Cehei, bisericile doin oraş, Casa lui Iuliu Maniu de la Şimleu, satul lui Iuliu Maniu şi multe alte locuri frumoase şi interesante”,

a conchis primarul Ţurcaş.

Sursa: www.magazinsalajean.ro