Au început lucrările de consolidare a pereților Casei Memoriale „Iuliu Maniu”
februarie 5, 2016 | Administrator
Luni, 1 februarie, au fost demarate lucrările la pereții Casei lui Iuliu Maniu. Aceste lucrări au scopul de a întări structura de rezistență a Casei și de a nu permite ca stadiul actual de degradare să pună în pericol de prăbușire întreaga construcție.
„Lucrările se vor face în funcție de necesitatea de primă mână. Prin urmare, unii pereți fisurați vor fi decupați la bază și vor fi umpluți cu beton, alții vor fi demolați și rezidiți, cei care sunt construiți în plus vor fi demolați, iar la final va fi turnată o centură de beton deasupra lor, care are rolul de a-i consolida și de a pregăti terenul pentru viitoarele lucrări la acoperiș. Această centură implică continuarea lucrărilor la acoperiș. Lucrările vor continua atâta timp cât vremea va avea valori pozitive și atâta timp cât fondurile ne vor permite”,
a transmis parohul Cristian Borz.
Reamintim citiorilor noștri că într-un an de când a fost lansată campania publică de strângere de fonduri pentru reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin, s-a reușit doar consolidarea fundației.
Pentru oamenii care simt românește sunt deschise conturile:
Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
– Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.
Sursa: www.salajulpursisimplu.ro