A X – a EDIŢIE A “ZILELOR ORAŞULUI” ŞIMLEU SILVANIEI
iulie 15, 2011 | Administrator
În zilele de 16 şi 17 iulie, oraşul de la poalele Măgurii a trăit momente unice din dezvoltarea sa îmbrăcându-se de sărbătoare şi scoţând în stradă mii de oameni. Evenimentul care a polarizat atenţia colectivităţii locale şi l-a făcut să trăiască clipe unice, de bucurie, mândrie şi înaltă trăire artistică, a fost generat de organizarea celei de-a X-a ediţii a “Zilelor Oraşului”. Dacă din raţionamente economico-financiare, anul trecut, această sărbătoare nu a avut loc, anul acesta, Primăria oraşului şi Consiliul Local au organizat cu rezultate deosebite, marcarea celor 760 de ani de atestare documentară a bătrânului oraş silvan.
Deşi a fost o manifestare cu un buget de bun simţ şi de perioadă de criză, şimleuanii au fost încântaţi de modul în care cu muncă, spirit de iniţiativă şi management de calitate, organizatorii au reuşit să ofere două zile superbe miilor de participanţi, localnici şi din împrejurimi.
Manifestările omagiale au debutat sâmbătă la orele 13,00, în sala mare a Primăriei, care a îmbrăcat graţie priceperii personalului straie de sărbătoare. Deschiderea a fost onorată cu prezenţa lor de reprezentanţii celor trei oraşe înfrăţite cu Şimleul, respectiv, Nyrbator, Szarvas şi Albertirsa, conducerea la vârf a judeţului – domnul prefect Alexandru Vegh, Onorica Abrudanu, subprefectul judeţului Sălaj, Csoka Tiberiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, col (r) Alexandru Liviu Şerban, consilier judeţean, Fekete – Szabo Andras, senator, Seres Denes, deputat, Sogor Csaba, europarlamentar, primari din comunele şi oraşele judeţului, şefi ai instituţiilor deconcentrate din Zalău şi Şimleu, reprezenanţi ai cultelor, oameni de afaceri şi localnici.
În cuvinte calde, rostite din inimă la ceas aniversar, primarul oraşului, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş, a urat bun venit tuturor, a mulţumit pentru participare şi a creionat câteva din rezultatele ultimei etape de dezvoltare a oraşului şi gânduri de viitor. Luările de cuvânt ale delegaţiilor oraşelor înfrăţite, ale conducerii judeţului şi reprezentanţilor Parlamentului, au subliniat linia ascendentă pe care a înregistrat-o oraşul în ultima perioadă, modul benefic în care conducerea urbei se implică în a da o nouă faţă oraşului, a-l înscrie în parametri ceruţi de secolul XXI şi ale unui oraş aparţinător Uniunii Europene.
Un moment cu puternice implicaţii emotive a fost cel în care Primarul oraşului, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş, a înmânat celor trei oraşe înfrăţite Diplome de Excelenţă şi Fraternitate, Diplome de Excelenţă Ansamblului Folcloric “Moştenitorii” din Chişinău şi Clubului Copiilor şi Elevilor, prof. Cornelia şi Gavril Neaga, precum şi Diplome de Merit şi Recunoştinţă pentru întreaga activitate pusă în slujba colectivităţii locale, domnilor ing. Cristian Bilţ, directorul General al S.C. “Simex ” S.A. şi prof. Dumitru Corbeanu, directorul Centrului Cultural Şimleu.
Micii artişti ai grupului “Menestrel”, conduşi de distinsa doamnă prof. Felicia Man, au încântat asistenţa cu un extraordinar recital de muzică medievală.
De la orele 17,00 , la Scena de la Podul Nou al oraşului, “Direcţia 5” a deschis suita manifestărilor artistice, fiind urmate de formaţia “Whisper” a Centrului Cultural Şimleu, prestigioasa formaţie “Bosquito”, celebra formaţie “Hi-Q”. La reuşita spectacolului un aport deosebit şi l-au adus şi fetele din formaţia “Nimfele Daciei”, care au prezentat o suită de dansuri moderne deosebite, precum şi tânărul, dar atât de talentat şi cu un palmares de invidiat solist de muzică uşoară, şimleuan de origine, Ovidiu Lazăr. Focul de artificii din prima seară a “Zilelor Oraşului” a fost cireaşa de pe tort a unei manifestări deosebit de reuşite, Spectatorii în număr extrem de mare au aplaudat la scenă deschisă prestigioşii artişti dar şi eforturile organizatorilor.
Cea de a doua zi a manifestărilor dedicate omagierii oraşului, au debutat duminică, 17 iulie 2011, tot în sala mare a Primăriei oraşului, cu o prezentare a formaţiunilor participante la cea de-a XI-a ediţie a tradiţionalului Festival Folcloric Internaţional “LA FÂNTÂNA DORULUI”. Anul acesta au participat 12 ansambluri folclorice din ţara şi din afara graniţelor, respectiv, din Ucraina, Republica Moldova, Serbia, precum şi din judeţele Olt, Cluj, Satu Mare, Maramureş şi Sălaj (din cadrul Clubului Copiilor Şimleu şi formaţia Berekenye din Cehu Silvaniei). După prezentare, participanţii au defilat în cadrul unei parade populare pe străzile oraşului, până la scena de pe Podul Nou, unde invitaţii Clubului Elevilor şi Copiilor din Şimleu Silvaniei, români din diasporă şi din ţară, au prezentat un strălucit program folcloric, aducând în faţa auditoriului, obiceiuri, datini şi scene din folclorul românesc din toate zonele locuite de români.
În continuare cunoscutul ansamblu folcloric sălăjean “Porolissum”, sub bagheta maestrului, prof. Grigore Grigoruţ, cu soliştii locali: Alexandra Chira, Vlăduţa Lupău, Constantin Pop, precum şi Aurora Moga Popovici, Rodica Pop Seling şi Ileana Domunţa Mastan, au creat momente artistice unice… Partea a doua a spectacolului a debutat încântând numeroasa asistenţă, cu evoluţia de prestigiu a formaţiei “Moştenitorii” din Chişinău. Finalul apoteotic al celei de-a doua zile a sărbătorii de la Şimleu a adus pe scenă nume “grele” ale muzicii populare: Veta Biriş, Antonela şi Liviu Buţiu şi Matilda – Pascal Cojocăriţa cu neântrecutul virtuos al arcuşului – Ştefan Cigu.
În cadrul manifestărilor dedicate “Zilelor Şimleului” s-au desfăşurat competiţii de şah, fotbal, minifotbal, tenis de masă, tenis cu piciorul şi volei.
Regia artistică şi prezentarea spectacolelor a fost asigurată de Radio Transilvania Zalău şi Magazin Sălăjean