Şimleuanii au avut un “start ratat” !
octombrie 16, 2012 | Administrator
CS PHOENIX Şimleu Silvaniei – DINAMO Bucureşti = 0 – 3
( -22, -17, -21 )
Nou-promovata echipă în primul eşalon al voleiului românesc, PHOENIX Şimleu Silvaniei, a păşit cu o înfrângere în Divizia Naţională de Volei A1. Spre meritul său, oraşul de sub Măgura Şimleului este la cea de-a treia participare în cel mai valoros campionat de volei al României! Şimleuanii au fost, totuşi, întrecuţi de o echipă cu nume sonor în voleiul de performanţă, multiplă campioană naţională şi câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni şi a Cupei Cupelor ! Din păcate, putem spune că, ai noştri au avut un “start ratat” în acest campionat şi vom vedea ce se va întâmpla pe parcurs… Meciul a fost unul dârz, de mare angajament, în care ambele combatante sportive şi-au dorit victoria.
Au reuşit dinamoviştii, după 83 de minute, în urma unui joc mai pragmatic, în care ridicătorul Despotovschi şi-a pus în valoare coechipierii, în special, pe: Soloc, Dobre, Roman şi Dincă. De fapt, oaspeţii au etalat un joc eficace în ambele linii ale terenului de joc şi în ambele faze: atac şi apărare, cu intervenţii utile ale libero-ului Călin. După evoluţiile bune din meciurile anterioare ( turneul de la Zalău, în care au învins echipele Dinamo: 3-0 şi Steaua: 3-1, precum şi eliminarea din Cupa României a echipei VCM LPS Piatra Neamţ ), suporterii şimleuanilor aşteptau un debut victorios al acestora în campionat. N-a fost aşa, chiar dacă prestaţia sălăjenilor s-a situat în multe momente ale partidei la cote apreciabile, când Toth şi Harlişca şi-au coordonat bine colegii, punându-i în evidenţă, mai ales, pe: Bala, Rus şi Pop. N-a fost suficient, însă, întrucât au existat destule desincronizări la construcţia jocului, ca efect al unor preluări ale mingii nereuşite. În acest context, nici Olar nu s-a mai ridicat la nivelul bun avut în meciurile anterioare.
Meciul a început cu tatonări şi schimbări alternative de scor. La jumătatea setului întâi, gazdele au avut o “zvâcnire” spectaculoasă, când, de la scorul de 9-13, au realizat o serie de cinci puncte (14-13), în timp ce servea Teuşan, iar în linia întâi se aflau: Rus, Pop şi Bala. După mai multe egalităţi ( 14-14, 18-18, 19-19 ), finalul a aparţinut bucureştenilor, care au câştigat setul cu scorul de 25-22, prin atacul lui Pătran, direct pe şimleuanul Olar. Cel de-al doilea act a fost la discreţia oaspeţilor. Localnicii au condus cu 2-0, dar dinamoviştii au realizat două serii substanţiale de puncte (4-2 şi, apoi, de la 12-8 sau distanţat la 16-8 (!), când, în ambele situaţii, la serviciu era Mureşan, iar la fileu acţionau: Roman, Pătran şi Soloc. În această situaţie, bucureştenii s-au impus clar cu scorul de 25-17, prin finalizarea atacului lui Roman. În setul trei, după câteva alternanţe de scor, sălăjenii aveau 8-7, la primul T.O. tehnic. Ca un făcut, din nou, oaspeţii – cu aceeaşi aşezare a jucătorilor din setul precedent, la reuşitele în cele două serii de care am pomenit, au punctat de patru ori la rând: 11-8. Apoi, de la 16-14 ( scorul celui de-al doilea T.O. tehnic ), bucureştenii s-au dus la 21-14 (!), pe serviciul lui Dobre şi acţiunile de la plasă ale jucătorilor: Mureşan, Roman şi Dincă. De remarcat că, şimleuanii, încurajaţi frenetic de un numeros public spectator, s-au apropiat la două puncte (19-21), când servea Toth, iar în linia întâi se găseau: Teuşan, Rus şi Pop. Revenirea gazdelor şi diferenţa de două puncte (21-23) au dat mari speranţe şimleuanilor şi însufleţitoarei galerii, dar dinamoviştii au avut puterea să-şi adjudece setul (25-21), când Despotovschi i-a pasat perfect lui Soloc, iar atacul în forţă al acestuia a pus capăt întâlnirii, într-o dezamăgire totală a localnicilor şi o evidentă bucurie a oaspeţilor.
Declaraţii după meci: Mircea Abraham:
“Ne-am aşteptat la un meci deosebit de greu, chiar dacă i-am bătut pe dinamovişti în turneul de la Zalău. Încă o dată, s-a dovedit că un meci nu seamănă cu altul, chiar dacă unul este amical şi celălalt oficial, fiind vorba de acţiuni tehnico-tactice pe măsura importanţei competiţiei. Dinamo a ştiut să contracareze jocul nostru şi a câştigat. Mergem înainte, având în vedere o pregătire minuţioasă, pentru că ne aşteaptă alt meci greu, poate mai dificil, cel cu Explorări Baia Mare”. Daniel Rădulescu: “Ştiind că meciurile de pregătire diferă de cele oficiale, nu mi-am făcut probleme în privinţa rezultatului, care a fost unul normal pentru noi. Şimleul, în urma investiţiilor, are o echipă bună, care va încurca multe echipe, mai ales, în meciurile de acasă”.
La PHOENIX Şimleu Silvaniei, antrenorii: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund, au aliniat formaţia: Toth Gabor ( Andrei Harlişca ), Florin Filip (Ovidiu Teuşan), Ionuţ Rus, Cristian Pop, Marian Bala, Bokor Gabor ( Ionuţ Silaghi – căpitan de echipă ) şi Paul Olar – libero. Au fost prezenţi: Sergiu Ivan şi Kis Gabriel.
La DINAMO Bucureşti, antrenorii: Daniel Rădulescu – principal şi Cristache Catană – secund, au folosit formaţia: Cătălin Dobre, Bogdan Mureşan, Mircea Roman – căpitan de echipă, Cristian Dincă ( Ricardo Pătran ), Marius Soloc, Filip Despotovschi şi Alexandru Călin – libero. Au fost prezenţi: Paul Crăciun, Răzvan Olteanu, Răzvan Bogdan şi Radu Predescu.
Au arbitrat bine: Tudor Pop – principal, Dan Buhăţel – secund (ambii din Cluj-Napoca), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Viorel Lucaciu, Mihai Bujor, Gheorghiţă Mitraşca şi Cristian Boroeanu – asistenţi (toţi patru din Zalău).
Observator din partea Federaţiei Române de Volei a fost Mihai Vlădescu ( Braşov ).
Sâmbătă, 13 octombrie a.c., şimleuanii vor juca, acasă, cu echipa Ştiinţa Explorări din Baia Mare, iar dinamoviştii, tot acasă, cu echipa C.V.M. TOMIS din Constanţa.
Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei