Meci de povestit nepoţilor între Silvania Cehu Silvaniei şi Flacăra Halmăşd. REZULTATELE etapei a XXV-a din Liga a IV-a
mai 30, 2016 | Administrator
Penultima etapă din acest campionat a adus numai puţin de patru victorii ale oaspeţilor, iar performerele rundei au fost Unirea Mirşid şi Rapid Jibou, care au înscris în deplasare câte 13, respectiv 14 goluri! Cel mai interesant joc a fost însă cel de la Crişeni, acolo unde Silvania Cehu Silvaniei a găzduit derby-ul cu Flacăra Halmăşd
Derby-ul rundei s-a desfăşurat la Crişeni (n. r. terenul de la Cehu Silvaniei a fost ocupat în acest week-end cu evenimente culturale), acolo unde spectatorii au putut vedea o partidă incredibilă, în care s-au înscris 11 goluri şi cu răsturnări de scor de necrezut!
Astfel, Flacăra Halmăşd a deschis scorul încă din minutul 2, pentru ca Silvania să revină şi după o jumătate de oră avea 3 – 1 pe tabela de marcaj. La pauză, însă, oaspeţii aveau avantaj pe tabelă (scor 3 – 4).
Răsturnările de scor au continuat şi în repriza secundă, astfel că echipa din Cehu Silvaniei a revenit şi a câştigat cu scorul de 6 – 5!!!
Sursa: www.sportulsalajean.ro