La CNIPT Şimleu Silvaniei – „start” corect !
februarie 29, 2016 | Administrator
La Şimleu Silvaniei, imediat după inaugurarea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică, au început activităţile. Prima acţiune a fost iniţiată în parteneriat cu Primăria oraşului. Este vorba de invitarea la CNIPT a unei familii nevoiaşe, copleşită de greutăţile vieţii, cu trei copii minunaţi, elevi în clasele: a VIII-a, a V-a şi a III-a. Mama lor este nevăzătoare (n-a participat), iar tatăl se „descurcă” doar cu ajutorul social primit de la Primărie.
În acest context, dl. Daniel Stejeran – director al CNIPT, a spus:
„Ne-am gândit la această familie, Lucaci, întrucât are un nivel de trai scăzut, fără venituri materiale şi financiare care să le ofere posibilităţi educative şi de întreţinere decente. Cei trei băieţi sunt de toată isprava, dornici să înveţe bine şi să ajungă să poată să-şi ajute părinţii. Au vizitat sediul centrului, cu toate dotările tehnice. Apoi, împreună cu colega mea, Lavinia Berar – agent de turism, le-am arătat şi le-am explicat ceea ce înseamnă acestea pentru oraşul Şimleu Silvaniei. Au petrecut o după amiază, pe cât de relaxantă, pe atât de instructivă. I-am asigurat, totodată, de sprijinul nostru în ceea ce înseamnă activităţile extracurriculare prin implicarea lor în diverse activităţi viitoare ale CNIPT, obişnuindu-se cu modalităţile de educare din afara orelor de şcoală. Astfel de acţiuni vor mai avea loc în cadrul CNIPT, atât pentru tineri din familii nevoiaşe, cât şi pentru ceilalţi din localitate şi nu numai, cei care doresc – prin voluntariat – să înveţe lucruri noi despre turismul, cultura şi istoria locului în care trăiesc şi învaţă. La plecare, le-am oferit pachete cu obiecte promoţionale ale CNIPT, precum şi cu alimente, dulciuri şi sucuri”.
Aşadar, prima acţiune concretă după inaugurarea CNIPT Şimleu Silvaniei a avut un „start” corect, regulamentar! Ce va urma, vom vedea …
Prof. Marin ŞTEFAN
Publicist, Şimleu Silvaniei