Tichete valorice pentru plata programului “Şcoală după şcoală”
octombrie 13, 2015 | Administrator
Elevii din învăţământul primar care urmează programul “Şcoală după şcoală” ar putea beneficia, începând cu anul şcolar 2016-2017, de tichete valorice în valoare de 200 de lei lunar pentru plata programului.
Comisia pentru învățâmânt a Camerei Deputaților a dat, în cursul acestei săptămâni, raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea Legii educației naționale care prevede acordarea unor tichete în valoare de 200 de lei pentru plata serviciilor de tipul “Şcoală după școală” pentru elevii de până în clasa a IV-a inclusiv.
Valoarea tichetului este stabilită în funcție de indicatorul social de referință și se indexează anual cu indicele de inflație. El reprezintă un ajutor pentru fiecare elev, iar cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parțial, costurile școlii sau ale organizațiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii după finalizarea lecțiilor, se arată în expunerea de motive.
Tichetul se va acorda pe baza unei cereri a părintelui sau reprezentantului legal al copilului și se realizează pentru fiecare copil în parte, la sfârșitul fiecărui an școlar, sau la momentul înscrierii la școală.
Tichetul are scop exclusiv educational, este netransferabil altor beneficiari, iar scolile sunt cele care deconteaza serviciul. Parintele sau reprezentantul legal va putea opta pentru acest tichet, în scris, individual pentru fiecare copil, la sfârşitul fiecărui an scolar sau în momentul înscrierii copilului la şcoală.
Citește articolul complet pe: www.magazinsalajean.ro