Viața este totul. Mii de mulțumiri, doctorilor Alexandra LAZĂR și Ștefan MOȚ!
iulie 9, 2024 | Administrator
Motto: „Averea cea mai de preț este viața, și viața noastră, vă rog să mă credeți, nu atârnă decât de un fir de păr”. Alexandre DUMAS (1802 -1870), romancier și dramaturg francez
Cel mai mare mister al existenței noastre este viața! De mii de ani, oamenii au încercat să dea o definiție bună despre ea, dar conceptul de viață este unul deosebit de pretențios. „Ceea ce numim viață este un lucru prea abstract și nu putem spune cu exactitate care este limita de demarcare dintre viață și lipsa ei, în privința prezențelor elementelor necesare”, spunea cercetătorul John Voigt, de la Universitatea din California (SUA). Primul care a încercat să definească viața a fost filozoful antic grec Aristotel din Stagira (384-322 î. Hr.), spunând că ea, viața, e ceva care apare, se dezvoltă singură și se reproduce. Iar Chris McKay – cercetător NASA, zicea că „cea mai simplă listă cu ceea ce are nevoie viața, este compusă din: energie, carbon, apă lichidă și alte câteva elemente, ca nitrogenul și fosforul”.
În acest context, eu spun că viața are nevoie și de doctori, de medici specialiști pentru fiecare componentă a organismului uman. În ceea ce mă privește, este vorba despre inimă, cea care reprezintă „motorul” corpului nostru. Medicul cardiolog este cel care se străduiește să redea și să păstreze structura și capacitatea funcțională a inimii. Într-un articol publicat anterior, mulțumeam doamnei doctor Alexandra Lazăr (și întregului personal din subordine) de la Institutul Inimii „Nicolae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, secția Cardiologie III Intervențională, pentru tratamentul medical de care am beneficiat în perioada 15-23 aprilie 2024. Urma să revin pentru completarea investigațiilor cu angio CT toracic protocol TAVI – la data de 10 iunie 2024. N-a fost să fie chiar așa… Către dimineața zilei de 6 iunie 2024, m-am simțit tare rău, iar soția mea a solicitat salvarea. M-am „trezit” la Spitalul Județean de Urgență din Zalău în 7 iunie 2024, într-o situație medicală foarte critică. Am stat acolo până în 10 iunie 2024, sub investigațiile și tratametul medical indicat de către domnul doctor Józsa Roland-Tibor, medic specialist cardiolog. După ce domnia sa a luat legătura telefonică cu doamna doctor Alexandra Lazăr, am revenit la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, tot cu salvarea! Vă mulțumesc mult, domnule doctor Józsa Roland-Tibor!
Acolo, la Institutul Inimii, am beneficiat din nou de consultări, examene paraclinice și analize de laborator (repetate timp de nouă zile din cauza severității stenozei aortice) din partea doctorilor Alexandra LAZĂR și Ștefan MOȚ. Doamna Alexandra Lazăr este renumit medic primar cardiolog, cu un doctorat în științe medicale, având competențe în ecografie cardiacă transtoracică, transesofagiană și Doppler vasculară. De asemenea, domnul Ștefan Moț este renumit medic primar cardiolog, având competențe în Cardiologie intervențională și ecografie Doppler vascular. Apoi, am semnat consimțământul pentru operația de înlocuire a valvei aortice prin implantarea, prin abord arterial femural drept, sub pacing rapid, a unei proteze biologice balon expandabilă. Ca atare, în 19.06. 2024, am fost operat de către doctorul Ștefan Moț. Stând în spital, sub observații și investigații postprocedurale, încă două săptămâni, ecografia de control post TAVI releva poziționarea și funcționarea corecte a protezei, regurgitarea aortică paraprotetică fiind una ușoară. Totuși, se va vedea mult mai bine funcționarea acesteia la controlul din data de 01.08.2024!
Trebuie să spun că această operație a fost pentru mine o faptă de-a dreptul originală. Eu nu l-am văzut niciodată pe domnul doctor Ștefan Moț, chiar și nici în timpul operației, fiind anesteziat (!?). Am făcut cunoștință cu domnia sa, a doua zi după operație, când a venit să mă vadă și să observe evoluția intervenției sale chirurgicale. Am aflat că la operația mea au fost prezenți și doctorii Mihai Cocoi și Patrick Ciobanu – medici specialiști cardiologi, membri ai echipei sale. Domnul doctor Ștefan Moț a făcut și face numeroase proceduri minim invazive și investigații de cardiologie intervențională, printre care se află și TAVI – tratarea stenozei aortice severe, prin înlocuirea valvei aortice cu o proteză. Are peste 30 de ani de experiență! A început în anul 1993 să intre în laboratorul de cateterism și, mereu, învață noi manopere de cardiologie intervențională, în pas cu modernizarea continuă.
În acest context, acceptând, redau o parte din declarațiile dominiei sale.
„Cardiologia intervențională este o ramură de graniță între cardiologia clasică (cea cu stetoscop, tensiometru, analize și electrocardiogramă) și chirurgia cardiacă. S-a dezvoltat enorm după anii ‘90 și a devenit, practic, extraordinar de prezentă în tot ce înseamnă medicina actuală, după anii 2.000. Valva aortică este o structură care separă camera care pompează sângele din inimă spre corp, respectiv, ventriculul stâng și aorta. Aorta este principalul vas de sânge al organismului care distribuie sângele în tot corpul. Valva aortică este o structură care permite curgerea unidirecțională, este ca o supapă de la o roată de mașină. Acea supapă este blocată în momentul de față. Ea nu mai permite pătrunderea sângelui în corp. Iar nevoile de sânge ale organismului nu mai sunt suficiente. Până acum 21 de ani, singura metodă care stătea în fața unei asemenea patologii era chirurgia clasică, chirurgia deschisă, pe cord oprit, cu anestezie generală, cu deschiderea cutiei toracice, cu oprirea inimii, înlocuirea valvei aortice cu o proteză, repornirea inimii și tot ce înseamnă efectele secundare majore ale unei asemenea operații traumatizante. În anumite condiții, respectiva operație putea să devină mult prea riscantă, astfel încât să devină chiar generatoare de pierderea pacientului. Acum 21 de ani a început să se dezvolte o metodă, când s-a făcut prima implantare de valvă aortică pe un cord neoprit, pe inima care funcționa în continuare, cu ajutorul unor catetere, niște tuburi de plastic cu diametru de peste 5 milimetri, necesitând niște artere mari pe unde să fie introduse, iar aceste catetere ajung la nivelul valvei aortice, care este blocată. Valva aortică este împinsă din interior spre exterior, către peretele aortei, iar în locul valvei aortice, care nu mai funcționează, este implantată o proteză care este, până la urmă, ceea ce știm de la protezele chirurgicale, o structură din pericard bovin tratat și care stă pe un stent, pe o structură de metal, care îi susține funcționarea. Stenoza valvei aortice este o boală care devine o problemă majoră de sănătate publică, odată cu îmbătrânirea populației. Este vorba despre degenerarea, de îmbătrânirea structurii respective, ea nu mai funcționează, începe să devină stresată de funcționarea sa îndelungată, iar răspunsul organismului în urma acestor stresuri este depunerea de materiale, inclusiv calciu, pe această structură, încât ea devine un obstacol. De aceea TAVI este o procedură revoluționară, pentru că nu mai trebuie apelat la chirurgia deschisă, cea care era mult mai traumatizantă, iar recuperarea mult mai dificilă”.
Așadar, operația a reușit. Pot spune că m-am născut… a doua oară! Mii de mulțumiri, domnilor doctori Alexandra LAZĂR și Ștefan MOȚ! Sinceră recunoștință, plecată din inima mea spre inimile dumnevoastră! Vă urez multă sănătate și intervenții chirurgicale de calitate pentru a salva viețile pacienților dumneavoastră, aducându-le lumină și speranță în inimile acestora! Urări de bine merită și membrii echipei medicale a doamnei doctor Alexandra Lazăr din secția Cardiologie III: medicii rezidenți Marius Gudal, Ștefania Duru, Mihnea Istrate și Diana Ciorgovean, dar și asistentele și infirmierele coordonate de către doamna Monica Lăcătuș – asistentă șefă, pentru modul de tratament și comportament! Aceleași urări se cuvin și echipei medicale de chirurgie cardio vasculară pe care o conduce cu multă ingeniozitate domnul doctor Ștefan MOȚ, împreună cu medicii Mihai Cocoi și Patrick Ciobanu, precum și asistentelor și infirmierelor din blocul operator ATI, conduse de către doamna Judith Crișan – asistenta șefă!
În final, felicit conducerea Institului Inimii pentru reamenajarea ultramodernă a tuturor compartimentelor medicale de la Secția Cardiologie III, etajul IV!
Prof. Marin ȘTEFAN – UZPR,
Publicist, Șimleu Silvaniei