Tichete Sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional – Modalitățile de identificare și verificare a destinatarilor finali în cadrul Schemei Naționale de Sprijin pentru Elevii cei mai Defavorizați

octombrie 26, 2020 | Administrator

Conform art. 3 alin. (2) din OUG nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestora, sunt definiți destinatarii finali, beneficiari ai tichetelor sociale pe suport electronic, după cum urmează:

  • copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar: solicitantul (părinte/tutore legal) trebuie să facă dovada înscrierii copilului preșcolar în învățământul de stat, iar venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (284 lei/ membru de familie/ lună), prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  • copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar și gimnazial: solicitantul (părinte/tutore legal) trebuie să facă dovada înscrierii elevului în învățământul de stat primar/gimnazial, la cursuri de zi, iar venitul lunar pe membru de familie realizat în luna iulie a fiecărui an, să nu depășească 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1115 lei/ membru de familie/ lună).

 

Lista cu documentele necesare o găsiți mai jos. Acestea se depun la Direcția de Asistență Socială din cadrul primăriei Șimleu Silvaniei, până la data de 20 decembrie a fiecărui an.

Stimulent educațional sub formă de TICHET SOCIAL