Ioan Pop

Născut la 26 septembrie 1933, în comuna Bobota, dintr-o familie de ţărani, a purtat în inimă şi suflet, ca pe o preţioasă icoană un crez sfânt de la care nimeni şi nimic nu l-a putut determina să facă rabat: „nimic nu poate fi mai presus decât omul!”. După absolvirea claselor primare în comuna natală, urmează cursurile liceale la Şimleu Silvaniei, apoi va absolvi cursurile Şcolii Tehnice din Carei – specializarea zootehnie. Se întoarce la Sărmăşag, apoi la Uileac la Consiliul Popular, ca tehnician zooveterinar, unde va fi remarcat ca un tânăr cu reale aptitudini organizatorice, un om „bun la toate” şi trimis la Şcoala de Secretari de Sfaturi Populare Comunale. Îl vom găsi o perioadă ca Secretar de Sfat Popular la Pericei, apoi la Uileacul Şimleului. Stilul de muncă, apropierea de oameni, modul în care reuşea să aplaneze orice conflict, în condiţiile în care regimul comunist era în plină afirmare, l-au făcut repede cunoscut şi remarcat. În anul 1964 este numit Primar al oraşului Şimleu Silvaniei, oraş care l-a adoptat, îndrăgit.

O perioadă este Preşedinte al Comitetului Orăşenesc de Sindicat, Şimleu Silvaniei, iar din anul 1974, timp de 12 ani, până în 1986, este Primar al oraşului de la poalele Măgurii Şimleului, perioadă care a fost poate cea mai înfloritoare a urbei noastre. Acum şi-a demonstrat Ioan Pop, valenţele sale organizatorice, potenţialul său creator, verticalitatea şi omenia. De această perioadă se leagă unicul şi în acelaşi timp curajosul gest de a „împroprietări” cetăţenii oraşului, după ce, nu cu mult timp în urmă fuseseră spoliaţi.

Spre a da imbold şi curaj, exemplu pentru concetăţeni, şi-a luat el însuşi o bucată de teren arid, pe versantul Măgura, într-un loc aproape inaccesibil şi a dovedit că „nu există locuri care nu se pot lucra”. Impunător, ferm şi hotărât, a făcut o minireformă atunci când nici nu puteai visa la aşa ceva. Firesc că nu i s-a decernat titlul de „Erou al României”, deşi poate o merita, ci a fost trimis în anul 1986 să lucreze la Intreprinderea Judeţeană de Cinematografie, de unde în anul 1990 s-a pensionat.

Dar, un asemenea om , vertical, corect, iubitor de oameni, apropiat lor şi durerilor lor, nu putea trece în anonimat, şimleuanii nu puteau să-l uite şi drept dovadă, la alegerile din anul 1996, i s-a propus din nou să accepte să preia destinele oraşului şi ale cetăţenilor şi a fost ales pentru încă patru ani primar al urbei. Pentru toate acestea şi pentru faptul că în întreg decursul vieţii a fost omul cetăţii, s-a implicat activ în viaţa comunităţii locale pe care a deservit-o cu toată fiinţa sa, fiind om care a făcut şi face cinste şi onoare urbei silvane, Primăria şi Consiliul Local i-au conferit onoranta calitate de Cetăţean de Onoare al Oraşului Şimleu Silvaniei.