Despre Sărbătorile Pascale
aprilie 14, 2020 | Administrator
Știați că…
+ … Paștele este considerat cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, chiar dacă popularitatea sa n-o depășește pe ce a Crăciunului?
+ … Paște provine din limba ebraică (oficială în Israel), în care „pesah” înseamnă „trecere”? Amintește de trecerea evreilor prin Marea Roșie și eliberarrea lor de robia egipteană.
+ … Sinodul Ecumenic de la Niceea (oraș în Bitinia, Asia Mică; azi, Izmir, în Turcia), din anul 325 d. Hr., a stabilit ca Paștele să fie celebrat în prima duminică după Lună plină, care cade odată cu echinocțiul de primăvară (20-21 martie) sau imediat după aceea?
+ … Biserica Ortodoxă folosește Calendarul Iulian în stabilirea prăznuirii Paștelui? Data stabilită vine după sărbătorirea „Pesah-ului”, care n-are nimic în comun cu Învierea Domnului Iisus Hristos. Se ia ca reper Luna astronomică.
+ … Biserica Romano-Catolică utilizează Calendarul Gregorian în stabilirea datei sărbătoririi Paștelui? Prima Lună plină după echinocțiul de primăvară este stabilită folosind o serie de calcule și tabele ecleziastice (bisericești).
+ … în anul 1997, în localitatea Alep din Siria, Consiliul Mondial al Bisericilor a încercat, fără succes, sincronizarea datei Sfintelor Paști?
+ … de multe ori, Paștele a fost sărbătorit de întreaga creștinătate la aceeași dată? Ultima dată s-a întâmplat în 20 aprilie 2017, iar următoarea va fi în 20 aprilie 2025.
+ … în Joia Mare, seara, nu trebuie să dormi pentru a nu fi leneș și fără spor în restul anului?
+ … în Vinerea Patimilor se priveghează trupul neînsuflețit al lui Iisus, simbolizat prin Sfântul Aer scos din Sfântul Altar și așezat în mijlocul bisericii, joia? Tot atunci, multe persoane țin post negru, cu credința că vor fi ferite de boli și că vor avea noroc.
+ … Floarea-Paștilor (Anemone ranunculoides), numită și păștiță, este o plantă erbacee perenă, cu una-două flori galbene, care apare primăvara prin păduri și tufărișuri?
+ … la Sărbătorile Primăverii din Egiptul Antic, din Persia și, apoi, din Grecia și din Imperiul Roman se ofereau, în dar, ouă colorate?
+ … unele credințe spun că ouăle de Paști sau cojile lor pot aduce frumusețe, sănătate, rod bogat și belșug? Ele pot uni sau îndepărta oamenii, pot grăbi căsătoria fetelor și pot înmulți vitele.
+ … ouăle semnifică mormântul lui Iisus? Ciocnirea lor, rostind „Hristos a Înviat!”, înseamnă deschiderea simbolică a mormântului, fiind martori și părtași la Învierea Domnului Iisus Hristos!
+ … vopsirea ouălor, în diferite culori, reprezintă o „simbolistică” interesantă? Astfel, roșu – reprezintă soarele, focul și dragostea; galben – lumina, bogăția recoltelor și tinerețea; verde – forța naturii, rodnicia și speranța; albastru – sănătatea și seninul cerului; negru – statornicia și eternitatea.
+ … în Postul Paștelui, pe lângă postul negru, există severe interdicții de muncă privind torsul, țesutul și cusutul?
+ … un motiv ornamental desenat pe Oul de Paști este „Calea Rătăcită”? Pe Calea Rătăcită ar merge neliniștite sufletele morților, la Judecata de Apoi.
+ … „Fântânița” este ziua de vineri din prima săptămână de după Paști, dedicată căutării izvoarelor de apă, construirii și curățirii fântânilor?
+ … „Săptămâna Luminată” este perioada cuprinsă între Duminica Paștelui și Duminica Tomii, fiind un timp purificat de forțele răului?
SĂRBĂTORI FERICITE!
Prof. Marin ȘTEFAN