Un derby sălăjean onorat !
februarie 23, 2013 | Administrator
CS Remat Zalău – CS Phoenix Şimleu Silvaniei 3 – 1
( -22, 18, 13, 20)
Meci atractiv, chiar spectaculos, cu multe virtuţi tehnice, destul de disputat în unele momente, când oaspeţii au dat o replică valoroasă campionilor României, cu precădere în primul set, surprinzându-şi partenerii de întrecere. A fost un derby sălăjean onorat, cu ambiţii voleibalistice în ambele tabere, cu mulţi spectatori, cu două galerii entuziaste şi cu o trupă de “majorete” fermecătoare ! Înaintea şi în timpul partidei, ambele combatante şi-au manifestat dorinţa de a ieşi învingătoare.
Victoria a revenit zălăuanilor, după 99 de minute de joc efectiv, datorită omogenităţii echipei, reuşind să-şi valorifice valenţele tehnico-tactice acumulate de-a lungul prezenţelor în primul eşalon al voleiului românesc. Ei au avut puterea să treacă peste momentul pierderii primului set şi, concentrându-se pe măsură, au arătat de ce sunt în stare în actul trei al întâlnirii, când coordonatorul Stoian şi-a pus în valoare coechipierii, mai cu seamă pe Nagy, Tebieş şi Veloso. Şimleuanii, după un debut favorabil, materializat prin câştigarea primului set, au avut o prestaţie inconsecventă, cu o cădere inexplicabilă, cu multe servicii greşite şi destule nereuşite în acţiunile de la fileu, atât în faza de atac, cât şi în cea de apărare. Ambii coordonatori, Toth şi Harlişca, au căutat eficientizarea atacurilor, dar multe finalizări au lăsat de dorit. Doar Pop s-a ridicat, în unele perioade, la aşteptările noastre. Astfel, după ce oaspeţii câştigaseră partida din turul campionatului cu scorul de 3-0 (19,18,21), s-au întors în urbea de sub Măgura Şimleului, fără punct, doar cu setul de onoare ! Ambele echipe rămân pe poziţiile anterioare: Remat, în apropierea podiumului (locul IV), iar Phoenix, în zona “play-out” (locul IX).
Jocul a fost deschis de şimleuani, prin Toth, dar primele puncte au fost făcute de zălăuani: 2-0. A urmat o lungă perioadă cu alternanţe la conducere şi cu 18 egalităţi de scor (!), ultima la 21-21. Atunci, oaspeţii au punctat de trei ori la rând (24-21), când servea Bala, iar la plasă erau: Rus, Toth şi Teuşan, reuşind, apoi, să câştige setul (25-22), prin atacul lui Rus. Şimleuanii au început bine şi actul secund (2-0), dar s-au pierdut repede şi localnicii au avut un “sprint” accelerat, cu o serie de şase puncte (6-2), pe serviciul lui Birău şi pe acţiunile celor din linia întâi: Nagy, Tebieş şi Gheorghiţă.
Diferenţa de puncte s-a mărit până spre final (17-9, 24-17) şi gazdele şi-au adjudecat setul la 18, prin atacul lui Tebieş. Se părea că şimleuanii şi-au revenit, întrucât în prima cincime din actul trei s-au aflat cu un “pas” înaintea zălăuanilor: 1-0, 2-1, 3-2, 4-3, 5-4.
N-a fost aşa, pentru că gazdele au pus o stăpânire clară pe joc, cu cinci puncte consecutive (9-5) şi, apoi, cu patru serii, fiecare de trei puncte (de la 9-6 la 12-6, de la 12-7 la 15-7, de la 15-8 la 18-8 şi de la 19-10 la 22-10), impunându-se autoritar cu scorul de 25-13 (!), după ce Toth a trimis mingea în tija de la plasă.
Setul patru a fost deosebit de echilibrat. În prima parte au condus zălăuanii (2-0, 8-5, 11-8), apoi, şimleuanii au realizat patru puncte la rând (12-11), pe serviciul lui Filip. şi localnicii au avut o serie de patru puncte (de la 12-13 la 16-13), pe serviciul lui Nagy. Diferenţa de trei puncte (18-15, 20-17, 23-20) s-a menţinut până spre final. Au urmat două faze “controversate”, când antrenorii Abraham şi Oniga, precum şi jucătorii şimleuani, n-au fost de acord cu deciziile arbitrilor !! Astfel, setul a revenit zălăuanilor (25-20), ca urmare a atacului lui Veloso.
Remat: Andrei Stoian, Veloso Pinto, Fabian Birău – cpt., Nagy Peter, Andrei Tebieş (Şerban Paşcan), Mihai Gheorghiţă ( Răzvan Mihalcea) şi Adrian Feher – libero. Prezenţi: Barbosa Cavalari, Mihai Mărieş, Rareş Bălean. Antrenori: Aurel Vlaicu – principal şi Ovidiu Macarie – secund.
Phoenix: Toth Gabor (Andrei Harlişca), Ovidiu Teuşan (Sergiu Ivan), Ionuţ Silaghi – cpt., Cristian Pop (Kis Gabriel), Marian Bala (Florin Filip), Ionuţ Rus (Bokor Gabor) şi Paul Olar – libero. Antrenori: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund.
Au arbitrat: Szabo-Alexi Paul – principal (Oradea), Mircea Rus – secund (Cluj-Napoca), Marius Lazăr – scorer, Viorel Lucaciu, Mihai Bujor, Ionuţ Buciu şi Cristian Boroeanu – asistenţi (toţi cinci din Zalău). Observator F.R.Volei: Ioan Buhăţel (Dej).
Sâmbătă, 23 februarie a.c., zălăuanii vor juca, în deplasare, cu echipa Explorări Baia Mare, iar şimleuanii, acasă, cu CSM Agronomia Bucureşti.
Clasament | ||||||
Nr.Crt. | Echipa | Puncte | ||||
1 | CVM TOMIS Constanţa | 17 | 15 | 2 | 48:20 | 43 |
2 | SCMU Craiova | 17 | 12 | 5 | 43:24 | 36 |
3 | Unirea Dej | 17 | 12 | 5 | 41:23 | 35 |
4 | Remat Zalău | 17 | 10 | 7 | 37:26 | 32 |
5 | Ştiinţa Explorări Baia Mare | 17 | 11 | 6 | 36:30 | 30 |
6 | Dinamo Bucureşti | 18 | 9 | 9 | 31:30 | 28 |
7 | VCM LPS Piatra Neamţ | 17 | 8 | 9 | 34:35 | 24 |
9 | CSM Agronomia Bucureşti | 17 | 8 | 9 | 30:33 | 24 |
8 | Phoenix Şimleu Silvaniei | 18 | 6 | 12 | 30:39 | 20 |
10 | Steaua Bucureşti | 17 | 4 | 132 | 18:40 | 13 |
11 | “U” Cluj-Napoca | 18 | 0 | 18 | 6:54 | 0 |
Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei