GALA PRESEI SĂLĂJENE

decembrie 11, 2018 | Administrator

Motto: „Presa liberă poate fi bună sau rea, dar în mod sigur fără libertate va fi întodeauna rea.”

Albert CAMUS (1913 — 1960), prozator, dramaturg și eseist francez

După Praznicul Sfântului Ierarh Nicolae – făcătorul de minuni, vineri, 7 decembrie 2018, Asociația Jurnaliștilor Sălăjeni (AJS), în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj și Primăria municipiului Zalău, a organizat GALA PRESEI SĂLĂJENE – ediția a douăsprezecea. AJS este afiliată la Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” și la Convenția Organizațiilor de Média. Solemnitatea s-a desfășurat la sediul Companiei TenarisSilcotub Zalău, într-o ambianță excelentă, în moderna sală „Terra” din clădirea Tenaris University. Au participat membri ai AJS, oficialități naționale, județene și municipale, manageri/directori de instituții, cadre didactice și reprezentanți mass-média.

Întreaga activitate a fost coordonată de către Daniel Săuca – președinte al AJS, care, vorbind pertinent despre acest eveniment și despre TenarisSilcotub, a nominalizat sponsorii și partenerii media, aducându-le mulțumirile cuvenite. La invitația sa, doamna Codruța Codrea – manager în relația cu comunitatea din cadrul Companiei TenarisSilcotub a prezentat un film de scurt-metraj despre istoricul acestei companii. Apoi, Daniel Săuca, într-o alocuțiune adecvată, a spus:

„(…) Gala Presei Sălăjene este o modalitate, zicem noi, destul de eficientă de a ne vedea, de a ne revedea o dată pe an. Și de a transmite un mesaj destul de clar, că încă mai existăm. Și încercăm să ne facem treaba așa cum putem mai bine în vremuri foarte tulburi. Toți sau mai toți invocă necesitatea unui jurnalism de calitate, dar mai nimeni nu face nimic în acest sens. Și statul, din păcate, are o mare vină în această privință. (…) Presa merită să redevină a patra putere în stat, iar până când nu va exista un echilibru al puterilor în stat, nu va fi bine pentru toți cei care zic că fac parte din aceste puteri. Oricare altă putere încearcă să fie mai puternică decât altele, nu va face decât un dezechilibru. (…)”.

În discursul său, Alexandru Végh – subprefect al Sălajului, după ce a evidențiat activitatea de la TenarisSilcotub (fiindcă a lucrat peste 15 ani în această companie), a vorbit potrivit despre presă. Domnia sa a oferit, din partea Instituției Prefectului, un „Trofeu de Excelență” doamnei Alina Rad – Sălajanul TV, pentru realizarea emisiunii „Necenzurat”.

Apoi, Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj a prezentat un atractiv film documentar despre istoricul presei sălăjene, pe un fond muzical realizat de către Ansamblul Folcloric „Meseșul” al Centrului de Cultură și Artă Sălaj.

În continuare, Daniel Săuca a prezentat, în termeni elogioși: Anuarul presei sălăjene 2018 și cartea „ Descoperim Sălajul” – volumul 9. Sebastian Olaru – corespondent AGERPRES, a vorbit despre „Expoziția trans-siberiană”, cu fotografii realizate de către domnia sa, iar Daniel Săuca i-a înmânat, din partea AJS, Diploma de Excelență. De asemenea, o Diplomă de Excelență a fost atribuită Companiei TenarisSilcotub, prin doamna Codruța Codrea.

Și Ionel Ciunt – primarul municipiului Zalău a avut un discurs corespunzător despre presă. A felicitat jurnaliștii sălăjeni și a înmânat Diploma de Excelență lui Adrian Lungu – corespondent Radio „România actualități”. În plus, din partea Cabinetului parlamentar al deputatului Iuliu Nosa, Adrian Lungu a primit un premiu/cadou.

Lucian Bode – deputat în Parlamentul României, a avut un discurs tematic mai aprofundat, oferind câte un premiu/cadou următorilor: Alina Rad – Sălăjeanul TV, Anca și Arnold Schlachter – corespondenți Antena, Călin Onicaș – Sportul Sălăjean, Călin Pavăl – Sălajul Pur și Simplu, Adrian Lungu, Sebastian Olaru, Ciprian Crișan – Kiss FM, Marin Ștefan – Magazin Sălăjean și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), Daniel Săuca – Caiete Silvane, TenarisSilcotub, Florin Negoiță – Magazin Sălăjean, ArturSzékely – Graiul Sălajului și Augusta Tesinschi – Realitatea de Sălaj.

În cinstea evenimentului, un grup al Ansamblului Folcloric „Meseșul” (dirijor, Dorel Ciobanu) a prezentat un scurt, dar atractiv program muzical, cu cântece populare românești și colinde, în apropierea sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou.

Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR,

Publicist, Șimleu Silvaniei