Vizita ambasadorului Israelului în România, domnul David Oren, la Şimleu
martie 10, 2010 | Administrator
Un eveniment cu profunde rezonanţe în viaţa comunităţii şimleuane l-a constituit vizita efectuată în oraşul nostru, la începutul lunii martie a excelenţei sale, ambasadorul Israelului în România, domnul David Oren, prezent la Şimleu Silvaniei pentru a se întâlni cu autorităţile locale şi pentru a vizita Muzeul Memorial al Holocaustului.
Referindu-se la demersurile autorităţilor şimleuane, ambasadorul Israelului s-a declarat:
“profund mişcat de tot ce aţi reuşit să realizaţi la Şimleu şi vă mulţumesc tuturor celor care aţi pus bazele acestui muzeu”.
Înaltul demnitar s-a oferit să faciliteze înfrăţirea comunităţii şimleuane cu un oraş de talia Şimleului din ţara care adăposteşte Oraşul Sfânt “Ierusalim”, cel înspre care în aceste zile ne îndreptăm gândurile, simţămintele şi crezul în mirifica Înviere a lui Iisus Hristos, ţara care adăposteşte şi primeşte în pelerinaj o lume întreagă la peştera unde s-a săvârşit minunea Învierii.
După celelalte vizite la nivel înalt, respectiv ale Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu şi ale primului-ministru, domnul Emil Boc, se conturează clar, fără echivoc, un tablou complet, al locului, prestigiului şi importanţei pe care mica noastră urbe şi-a cucerit-o pe plan naţional şi internaţional. Sperăm ca vizita ambasadorului Israelului să fie începutul unor prezenţe tot mai frecvente ale oraşului Şimleu Silvaniei în comunitatea internaţională, animată de valorile democraţiei, libertăţilor şi drepturilor omului.