Joc spectaculos! C.S. PHOENIX Şimleu Silvaniei – C.V. MUNICIPAL Braşov 3 – 0 ( 13, 23, 22 )

aprilie 4, 2009 | Administrator

Această partidă, un adevărat derby al Seriei A2 Vest, se anunţa interesantă, cel puţin prin dorinţa (exprimată) braşovenilor, aceea de a produce o surpriză, pentru că aceştia l-au avut “în delegaţie” şi pe renumitul antrenor de volei Tănase Tănase.  Simleuanii au rămas, însă, impasibili la astfel de zvonuri şi intenţii, obţinand o preţioasă şi meritată victorie, în 69 de minute. În primul set, ai noştri (după egalitatea de 5-5) au etalat un joc foarte bun, spectaculos, chiar de excepţie.

1Evoluând cu multă dezinvoltură, ei au construit acţiuni eficiente în atac şi s-au apărat remarcabil prin blocaje şi recuperări în linia a doua. De aceea, cursul scorului (13-6, 18-8, 20-10, 23-12) şi, mai ales, câştigarea setului la 13, au pus în evidenţă un bun registru tehnic şi tactic al localnicilor, dobândit prin implicarea majoră a antrenorului Mircea Abraham şi monitorizarea directorului tehnic Teofil Chiş. Din păcate, în următoarele două seturi gazdele, pe cât de încrezătoare în calităţile voleibalistice şi pe atât de automulţumite, au intrat – parcă – în jocul oaspeţilor.

După ce, aproape jumătate din setul secund, jocul a fost echilibrat (scor: 6-6 şi 11-11), sălăjenii s-au distanţat la patru-cinci puncte: 16-12, 18-13. Cum spuneam, relaxarea lor a dus relansarea braşovenilor în joc şi la apropierea lor la un punct de şimleuani (17-18). Totuşi, indicaţiile primite de la conducerea tehnică au dat rezultatele scontate şi cele două-trei puncte avans (20-18, 22-19, 23-20) le-au permis gazdelor să se impună la limită: 25-23. Cam acelaşi lucru s-a petrecut şi în ultimul set, pentru că după 6-3, 8-5 şi 9-6, şimleuanii s-au văzut egalaţi la 10. Din nou, a intervenit “mobilizarea” gazdelor, care au păstrat un avans liniştitor de patru puncte (15-11, 18-14, 22-18, 24-20), adjudecandu-şi setul la 22.

 

Despre meci, Ioan (Onuţ) Puşcaş – preşedintele C.S. Phoenix, a declarat:

“După cum s-a văzut, a existat o altă abordare a meciului din partea noastră, una pozitivă, sub multe aspecte. Braşovenii au venit cu gândul să ne bată cu 3-0, aşa au afirmat. şi, asta, fiindcă ne-au filmat la multe partide şi ne-au studiat jocul. Băieţii au avut o uşoară relaxare după un prim set admirabil, în care şi-au arătat valoarea, dar au putut să revină şi să se impună tactic în finalurile ultimelor două seturi. îi felicit pe toţi. De aceea, mergem la Braşov, miercuri 8 aprilie, hotărâţi să jucăm doar două meciuri cu ei şi să rămânem pe primul loc în serie”.

La CS Phoenix au jucat: Mihai Silaghi, Marius Mascovits ( Andrei Harlişca), Cristian Boroianu, Radu Stoica – căpitan de echipă, Vlad Negrean ( Dejan Bocereg), Emanuel Lung (Silviu şuşon) şi Adrian Holhoş – libero.

Au arbitrat corect şi autoritar:
– Ioan Bogendorfer (Cluj-Napoca) – principal
– Răzvan Lupuţan (Baia Mare) – secund
– Marin ştefan (şimleu Silvaniei) – scorer
– Ionuţ Buciu (Zalău) – asistent
– Viorel Lucaciu (Zalău) – asistent
Director de concurs şi crainic, Nicolae Ilieş – secretarul C.S.Phoenix.

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei