Şimleuanii, campioni!
decembrie 13, 2008 | Administrator
CS PHOENIX Şimleu Silvaniei – CSS BEGA Timişoara = 3 – 0 (12, 16, 15)
Şimleuanii au încheiat campionatul actual fără înfrângere, clasându-se, detaşat, pe primul loc în Divizia Naţională de Volei, Seria A2 Vest, după desfăşurarea fazei întâi. Acest lucru s-a petrecut înaintea ultimelor două etape ale returului, pentru că meciul, din deplasare, cu echipa CSS TORPI Râmnicu Sărat, contând pentru etapa a XIII-a, s-a desfăşurat la şimleu Silvaniei (scor 3-0, pentru ai noştri), iar în ultima etapă (17 ianuarie 2009) echipa noastră “stă”. Aşadar, sălăjenii au avut un “parcurs” aproape perfect, oferind un cadou binemeritat şimleuanilor, de frumoasele sărbători ale Crăciunului şi Noului An ! A fost o victorie uşoară şi rapidă, obţinută în, doar, 49 de minute de joc, chiar mai lejeră decât o arată scorul.
Oaspeţii au contat numai la începuturile de seturi, profitând de? “demarajul” mai lent al localnicilor, poate pe un fond de automulţumire a acestora, dublat de un sentiment de? superioritate! Astfel, timişorenii au condus în primul set cu 3-2, 5-3 şi 6-4, dar primul T.O. tehnic a fost un sfetnic bun pentru şimleuani, prin indicaţiile antrenorului Mircea Abraham şi cele ale directorului tehnic Teofil Chiş.
Gazdele s-au distanţat repede cu 13 puncte (23-10, cu Suson eficient la serviciu şi cu Stoica, Negrean şi Lung, dezinvolţi la fileu), adjudecându-şi setul cu scorul de 25-12. şi în setul al doilea localnicii au început “greoi” (0-2, 1-3 şi 2-4), detaşându-se, apoi, la 11-4, când în linia întâi se aflau Lung, Silaghi şi Mascovits. După 20-8 şi 23-14, ai noştri s-au impus la 16. Ultimul set a avut cam acelaşi istoric: 2-1 şi 3-2 pentru bănăţeni şi, pe urmă, 14-7, 21-12 şi 23-14 pentru ardeleni, care au câştigat la 15.
Prezent la meci, Ioan (Onuţ) Puşcaş – preşedintele CS Phoenix, declara:
“Iată, am încheiat cu bine, fără nici o înfrângere campionatul şi felicit conducerea tehnică şi jucătorii pentru această frumoasă performanţă. La mijloc de ianuarie 2009 ne vom reuni pentru un cantonament de pregătire fizică, în vederea unei bune prestaţii în faza a doua, play off şi, mai ales, în faza a treia, cea a turneului de promovare în Divizia Naţională de Volei A1, obiectivul nostru prioritar. Acesta va avea loc în luna mai, după tragerea la sorţi pentru stabilirea locului de desfăşurare a barajului, între primele două echipe din cele două serii A2, Est şi Vest. Urez întregului Club Sportiv Phoenix, şimleuanilor şi sălăjenilor, << Sărbători fericite şi un An Nou – 2009, mai bun şi mai bogat >> La muţi ani ! “.
La CS Phoenix au jucat: Marius Mascovits (Andrei Harlişca), Silviu Suson, Radu Stoica – căpitan de echipă, Vlad Negrean (Dejan Bocereg), Emanuel Lung, Mihai Silaghi şi Adrian Holhoş – libero. Cristian Boroianu fiind bolnav.
Au arbitrat corect:
– Rareş Duşa (Cluj-Napoca) – principal
– Nicolae Călimac (Cluj-Napoca) – secund
– Marin ştefan (şimleu Silvaniei) – scorer
– Dan Hadade (Zalău) – asistent
– Mircea Bărdaşu (Zalău) – asistent
Următorul meci al şimleuanilor se va desfăşura în 28 februarie 2009, contând pentru turul 1 din etapa a doua, a fazei a II-a, pentru că echipa CS Phoenix va “sta” în prima etapă, cu cele trei tururi ale acestei faze.
Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei