Volei: Divizia A 2, Seria Vest ; Divizia de cadeţi, Seria E
februarie 27, 2010 | Administrator
Au pierdut finalurile de seturi
CS RAPID Bucureşti – CS PHOENIX Şimleu Silvaniei
3 – 0 ( 21, 20, 21 )
Făcând abstracţie de scorul general, şimleuanii au avut cea mai bună prestaţie voleibalistică din actualul campionat, conform declaraţiei directorului tehnic al clubului sportiv şimleuan, Teofil Chiş. Jocul lor a fost destul de elaborat în multe perioade ale meciului, cu finalizări, pe cât de eficiente, pe atât de spectaculoase. În schimb, rapidiştii au început partida în forţă şi au gestionat bine finalurile seturilor, câştigând meciul, nu uşor, după 70 de minute.
Totuşi, dacă în formaţia sălăjeană ar fi evoluat şi Kiraly, ai noştri şi-ar fi apropiat, poate, victoria. Acesta n-a făcut deplasarea la Bucureşti, din cauza unei accidentări. Păcat. Acum, antrenorul Mircea Abraham trebuie să-şi pregătească bine coechipierii pentru confruntarea sportivă de sâmbăta viitoare, prin care să-şi ia revanşa, mai ales pentru că, în partida – tur, din faza întâi a campionatului, ei i-au învins pe rapidişti cu scorul de 3-1.
În primele trei sferturi ale setului întâi, gazdele au jucat pragmatic, ajungând la şase-şapte puncte distanţă de-ai noştri: 6-0, 11-5, 20-13. Spre final, oaspeţii s-au apropiat la trei puncte (18-21, 19-22, 20-23, 21-24), dar au pierdut la 21. După ce, în actul secund, şimleuanii au condus pe tabela de scor cu 6-4 şi 11-8, jocul s-a echilibrat: 13-13, 14-14, 15-15, 16-16.
Din nou, după 20-19, finalul a aparţinut rapidiştilor, care s-au impus cu scorul de 25-20. Setul al treilea a avut, aproape, acelaşi istoric: egalitate până la jumătatea lui (3-3, 6-6, 12-12) şi un final cu diferenţe de două puncte (21-19, 22-20, 23-21), fructificat de bucureşteni, cu scorul de 25-21.
Şimleuanii au utilizat următoarea formulă de echipă: Andrei Harlişca ( Radu Predescu ), Constantin Pantea, Eugen Ilieş, Mircea Abraham – căpitan de echipă, Kis Gabriel şi Mihai Silaghi.
Au arbitrat, cu scăpări: Daniel Mihăilă – principal ( Constanţa ) şi Florin Dimache – secund (Galaţi ).
Sâmbătă, 6 martie a.c., şimleuanii vor juca, acasă ( sala de sport a Grupului Şcolar “Ioan Ossian ), tot cu echipa Rapid Bucureşti, în contul meciului din turul doi, al etapei a doua, din faza play off.
Zălăuanii au promovat în faza semifinală
CSS Zalău – CS PHOENIX Şimleu Silvaniei
3 – 0 ( 15, 18, 22 )
Meciul retur dintre cele două echipe sălăjene de cadeţi a avut acelaşi deznodământ ca cel din turul campionatului: 3-0 la seturi, pentru zălăuani. Întâlnirea dintre cele două combatante s-a desfăşurat în sala de sport a Şcolii Gimnaziale “Mihai Eminescu” din Zalău, în faţa a peste 60 de spectatori, majoritatea elevi. A fost o victorie meritată a gazdelor, mai bune în linia întâi, obţinută după 65 de minute.
Pentru bunul parcurs din campionat şi pentru calificarea în faza a doua, semifinală, de pe locul al II-lea (după echipa CSS LAPI Dej ), profesoara Georgeta Dobrotă – antrenoarea zălăuanilor, i-a felicitat pe toţi jucătorii. Faza a doua se va desfăşura sub formă de turneu, cu serii de şase echipe, în perioada 7-11 aprilie a.c., în localităţile care vor fi stabilite de Comisia Centrală de Competiţii a Federaţiei Române de Volei.
Cum spuneam cu alt prilej, şimleuanii sunt într-un oarecare progres tehnico-tactic, fapt demonstrat şi în această partidă. Fiind mai tineri, ei au realizat, totuşi, 10 puncte mai mult în această a doua confruntare sportivă sălăjeană, rezistând şi 16 minute în plus (!).
Profesorul Octavian Başti – antrenorul şimleuanilor (revenit pe banca tehnică, după refacerea din acea îmbolnăvire), îmi spunea că are o mare speranţă în evoluţiile elevilor lui în campionatul viitor. Aşa să fie!
În primul set, zălăuanii au ajuns, progresiv, la 11 puncte diferenţă (8-3, 17-8, 21-10), impunându-se cu scorul de 25-15. După 4-0 şi 7-1, se părea că actul secund va reveni şimleuanilor.
N-a fost aşa: gazdele au egalat la 12 şi, distanţându-se, apoi, la cinci puncte (21-16, 22-17), au câştigat setul, cu scorul de 25-18. Primul sfert al setului trei a fost egal, din punct de vedere al scorului (6-6), dar – din nou – zălăuanii s-au distanţat la cinci puncte : 15-10, 18-13, 22-17, pe fondul unor greşeli la preluarea mingii şi la dublaj ale oaspeţilor. Spre final, şimleuanii s-au apropiat la două puncte (21-23), dar n-au rezistat atacurilor localnicilor şi au pierdut la 22.
CSS Zalău a utilizat următoarea echipă: Mihai Ciupe (Ovidiu Mureşan), Alexandru Crişan – căpitan de echipă (Marius Ilieş), Adrian Pop, Florin Ciobanu (Mihai Criste), Raul Mastan şi Sergiu Pop (Mihai Bogdan). Rezerve: Vlad Tamba şi Răzvan Hodişan.
CS PHOENIX Şimleu Silvaniei a folosit echipa : Darius Pop (Gheorghe Negrean), Cristian Lazăr, Dacian Ardelean, Vlad Moşincat, Ioan Puşcaş (Antoniu Beili) şi Sergiu Ivan – căpitan de echipă.
Au arbitrat : Mihai Olăhuţ – principal (Baia Mare), Marius Lazăr – secund (Zalău) – ambii cu greşeli în aprecierea atingerii fileului şi a terenului advers, Dan Hadade – scorer, Mircea Temian şi Adrian Pantea – asistenţi (toţi trei din Zalău).
Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei