4 puncte în 4 zile
aprilie 30, 2010 | Administrator
Seceta de puncte din acest retur a făcut ca mai mulţi să vadă echipa noastră o candidată “serioasă” la retrogradare. După înfrângerile cu scorul de 1-0 atât în meciul cu Universitatea Cluj Napoca cât şi cu Arieşul Turda au dus la schimbarea antrenorului. în locul lui Dacian Nastai a fost adus Marius Paşca.
Băieţii s-au mobilizat exemplar pentru meciul de şase puncte cu Mureşul Deva. După ce în tur am câştigat cu 2-0 în deplasare la Mureşul Deva, oamenii aşteptau prima victorie din acest retur.
În minutul 54 Grigoruţă înscrie cu capul din centrarea lui Dosan şi Mureşul preia conducerea. Deşi conduşi, băieţii nu au vrut să accepte acest scor şi în minutul 72 Petcuţ egalează în urma unei lovituri libere executate de Iuhas.
Sărbătoarea a fost declanşată de Dănilă care a executat cu sânge rece un penalti acordat în urma unui henţ în careu.
După acest meci a urmat deplasarea de la Târgu Mureş. Cele două echipe au abordat meciul cu obiective total opuse. În timp ce FC Silvania juca pentru evitarea retrogradării, FCM -ul avea nevoie de victorie pentru a îşi menţine locul de promovare în liga 1.
Chiar dacă din minutul 48 Petcuţ a fost eliminat, urmat de Ianc in minutul 74, echipa noastră a luptat eroic până la capăt obţinând un istoric scor de 0-0.
Cel mai remarcat din jucătorii noştri a fost portarul Bogdan Miron, care a închis poarta ermetic. Chiar dacă arbitrul Mugurel Vădan împingea cu disperare echipa locală spre victorie, cei lăudaţi de spectatori au fost jucătorii noştri, care au fost felicitaţi de oficiali şi spectatori pentru dăruirea dovedită pe teren.
Cu această atmosferă de învingători ne pregătim să întâmpinăm jocul de sâmbătă, când vom primi vizita echipei FC Argeş.
Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei