8 MARTIE, zi tradițională în orașul Șimleu Silvaniei
martie 9, 2020 | Administrator
Motto: „Toate popoarele civilizate au respectat femeia”.
Jean Jacques ROUSSEAU (1712 – 1778), scriitor și filozof elvețian
Femeia este sărbătorită în toată lumea. În multe țări, 8 Martie, când se sărbătorește Ziua Internațională a Femeii, a fost declarată, prin lege, zi liberă! Această dată, în urbea de la poalele Măgurii Țării Silvaniei, a devenit o zi tradițională, prilej binevenit pentru a face dovada stimei și recunoștinței noastre pentru femeie, în toate aspectele existenței acesteia.
Ca atare, joi, 5 martie 2020, Primăria, Consiliul Local și Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din orașul Șimleu Silvaniei au organizat, în devans, activități de sărbătorire a doamnelor pensionare, membre ale CARP. Multe dintre acestea s-au implicat în acțiunile de parteneriat ale CARP cu școlile și unele instituții locale, în vederea întrajutorării persoanelor cu pensii mici, bolnave, singure și cu diferite probleme sociale grave, sub deviza CARP: „Respect reciproc, încredere deplină și rădbare, răbdare…”. Au fost prezente 50 de persoane, reprezentante ale celor 3.134 de membri ai CARP din orașul Șimleu Silvaniei și localitățile: Chieșd, Ip, Marca, Măieriște, Nușfalău, Pericei, Sărmășag, Colonia Sărmășag și Zăuan. Mai multe doamne, după ce și-au anunțat participarea, s-au retras din cauza „fenomenului” declanșat de epidemia de coronavirus din China (?!).
Din nou, punctul de întâlnire a fost în fața Memorialului „Iuliu Maniu” din centrul orașului (Piața Avram Iancu). Pe o vreme frumoasă, Septimiu Cătălin Țurcaș – primar, Ioan Radu Lazăr – viceprimar, Szabó Ernö Csaba- administrator al orașului, Ioan Moș – președinte al CARP, precum și funcționari ai Primăriei șimleuane au oferit doamnelor câte un trandafir roșu, alături de felicitările de rigoare. Fiecare trandafir avea atașat un mesaj scris: „La mulți ani! 8 Martie să vă aducă o primăvară și o viață însorite. Primar, ing. Septimiu Țurcaș”. Acolo, au avut loc conversații prietenești pe diferite teme, nelipsind „fotografia de grup”.
Activităție au continuat, iarăși, la Restaurantul „Viața Nouă”, unde Ioan Moș, în discursul său, a zis:
„(…) Vă urez „bun-venit!” la sărbătoarea noastră, dedicată Zilei de 8 Martie, Ziua Femeii, organizată de Primăria orașului Șimleu Silvaniei și Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Șimleu. (…) Aici, suntem reprezentanți ai acestei Case, și ar fi fost bine să fie toate femeile membre și nemembre ale Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. (…) Vă dorim, dumneavoastră și celor care n-au participat, toate cele bune, în primul rând, sănătate și bucurii, atât personale, cât și în familie și pe toate planurile! (…) Este cazul să ne și bucurăm de aceste evenimente, nu numai să ne întristăm. Vă rugăm să vă simțiți bine, să petreceți bine, să vă aduceți aminte, peste ani, de această zi minunată. Ea este un pic decalată, dar, având în vedere că 8 Martie este duminică, am zis s-o facem în avans. (…) Duminică, fiecare sărbătorește în familie. Încă o dată, toată cele bune și să vă simțiți foarte bine! La mulți ani!”.
În alocuțiunea sa, Septimiu Cătălin Țurcaș spunea:
„(…) O să fiu scurt, pentru că știu că discuțiile enervează. Este cea mai importantă zi pentru noi, bărbații, chiar dacă nu vrem să recunoaștem, și fiecare ne gândim, în primul rând, la mama, apoi la partenerele de viață și la toate femeile din viața noastră, la fetele noastre. Mă bucur că am și eu două fete, mai nou. (…) Pentru această zi importantă, vă transmit un mesaj foarte simplu: să fiți sănătoase, în primul rând, și să aveți un an cât mai bun. Primăvara e un anotimp în care toate lucrurile pornesc la viață. Și dumneavoastră să aveți un an în care să vă bucurați numai de oameni buni. Ăia răi, să-i lăsăm la alții, ăia buni să fie alături de dumneavoastră. La mulți ani, sănătate și tot ce vă doriți!”.
Ca de obicei, un grup de eleve de la Școala Gimnazială „Horea” Șimleu Silvaniei (clasa a VIII-a), sub conducerea prof. Traian Albu și acompaniamentul orchestral al cantautorului Petre Gliguța – Centrul Cultural Șimleu Silvaniei, a susținut un moment artistic, cu versuri și cântece dedicate numelui scump și drag tuturor, FEMEIA! S-a cântat: Imnul pensionarilor; Mama; Mărțișoare, mărțișoare; De ziua mamei, floricică de pe șes; Mulți ani trăiască! Elevele Gabriela Mercaș și Antonia Mag au recitat versuri despre mamă. Programul prezentat de elevele Dalia Șandor și Andrea Vlad a încântat asistența, care a aplaudat cu generozitate fiecare moment artistic.
De asemenea, Lucia Pașca – fostă profesoară a Școlii Gimnaziale „Horea” a citit o urare proprie în versuri, potrivită evenimentului sărbătorit, iar profesoara Maria Pîrvu („merge” pe 88 de ani!) a recitat poeziile: „Ai venit la mine, toamnă!” și „Nu ne vindem țara”. În plus, Ioan Gozman – inginer agronom pensionar, în câteva reprize de umor, a creat un „comic de conjunctură” adecvat, despre personaje din operele clasicilor literaturii noastre, mai cu seamă, George Topîrceanu. A fost o atmosferă de bună dispoziție, „gustată” din plin în timpul frumoasei și bogatei mese comune.
La mulți ani cu sănătate, tuturor femeilor!
Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei