144 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu – un reper care a trecut proba timpului
ianuarie 8, 2017 | Administrator
Iuliu Maniu s-a născut la Șimleu Silvaniei, în data de 8 ianuarie 1873, a trăit la Bădăcin și a murit în pușcăria de la Sighet, localitate în care zace îngropat și astăzi. Din cei 80 de ani de viață, 56 de ani i-a dăruit poporului român, prin întreaga sa activitate politică. Cu toate că a deținut funcții importante, nu acestea i-au adus respectul, ci modul în care a înțeles că trebuie abordată politica, relația cu opoziția, și nu în ultimul rând, relația cu oamenii simpli.
„Ca oameni politici, putem fi oricând adversari, dar niciodată dușmani”
Acesta era motto-ul după care și-a guvernat întreaga carieră de 56 de ani de activitate politică. Moralitatea ireproșabilă a acțiunilor lui l-au făcut un personaj de temut în rândul adversarilor politici. De numele lui este legată o bună parte a istoriei țării noastre, fiind unul dintre cei mai prestigioși oameni politici. De departe, cea mai importantă realizare ca om politic a fost implicarea în înfăptuirea Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918, după cum el însuși mărturisea.
Iuliu Maniu, văzut din interiorul familiei
În, probabil, ultimul său interviu, strănepotul lui Iuliu Maniu, preotul Matei Boilă, a explicat cum era Iuliu Maniu, prin ochii celor apropiați:
„Ceea ce, pentru mine, l-a caracterizat pe Maniu, a fost dragostea lui mare față de familie, față de noi toți, întotdeauna gata să se sacrifice pentru intențiile politice. Este această capacitate extraordinară, pe de-o parte, de a iubi mult, pe de altă parte, de a se sacrifica mereu în vederea obiectivelor sale politice”.
Viața zbuciumată a acestui mare om nu a fost în zadar, atâta timp cât avem dorința de a răsfoi trecutul, măcar pentru a înțelege prezentul. Modelul lui Iuliu Maniu, încă, șlefuiește ucenici care duc mai departe spiritul lui. Cel mai de seamă urmaș politic, și, poate, singurul, este Corneliu Coposu, care a crescut în umbra lui, s-a format, și, ulterior, a dat lumii ceea ce și-a însușit. În fond, politica e aceeași, însă modul în care e abordată este fundamental opusă crezului celor doi. Cu decență și recunoaștere să ne întoarcem gândurile în trecut și să cinstim această zi așa cum dorim ca generațiile viitoare să-și amintească de însemnătatea acțiunilor lui Iuliu Maniu.